30.09.2014,  09:06:43 | 2 comentarii | 2034 vizualizari
Festivitate reuşită. / În prezenţa ministrului delegat Costoiu, într-o aulă arhiplină, rectorul Poantă a declarat deschis anul universitar 2014-2015
de Corneliu BRAN
Luni, 29 septembrie, începând cu ora 16:00, Aula Universităţii din Petroşani a găzduit deschiderea oficială a anului universitar. 
 
Evenimentul a fost prezidat de rectorul Universităţii din Petroşani, prof. univ. dr. ing. Aron Poantă, şi de preşedintele Senatului, conf. univ. dr. ec. Ilie Răscolean, şi i-a avut ca invitaţi de onoare, în prezidiu, pe ministrul delegat pentru Învăţământul Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică - Mihnea Cosmin Costoiu, prefectul judeţului Hunedoara - Sorin Vasilescu, primarul municipiului Petroşani - Tiberiu Iacob-Ridzi, ing. Aurel Niculescu - directorul general al CEH SA,  dr. ing. Arthur Găman – directorul general al INCD INSEMEX SA Petroşani, părintele protopop ortodox Petrache Creţu, reprezentantul Episcopiei Devei şi Hunedoarei şi reprezentanta „bobocilor” universităţii, domnişoara Roxana Sînmărtean. 
Pe lângă sutele de studenţi prezenţi, alături de cadrele didactice şi personalul administrativ din cadrul Universităţii, care au umplut până la refuz sala de festivităţi, s-au aflat şi primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, precum  şi primarul Simeriei, Emil Rîşteiu, dar şi foarte mulţi directori de instituţii publice şi societăţi private din Valea Jiului. N-au lipsit nici echipele de fotbal şi de rugby ale studenţilor, alături de membri ai sindicatelor studenţeşti, toţi întregind atmosfera de sărbătoare. Dacă ţinem cont că universitatea, conform datelor oferite de rectorul Aron Poantă în cuvântul de deschidere, are anul acesta un număr de 3.200 de studenţi şi un număr de 176 de cadre didactice, putem spune fără să greşim că minim 10% dintre aceştia s-au aflat luni după-amiază la eveniment, lucru mai rar în ultimii ani.
 
„Declar deschis anul universitar 2014-2015...”
Cuvântul de deschidere l-a avut, fireşte, rectorul Universităţii din Petroşani, Aron Poantă, din a cărui expunere am reţinut: „(…) Acum, când policromia copacilor ne vesteşte începutul toamnei, zicem că Alma Mater îşi cheamă iarăşi învăţăceii sub aripa ei protectoare. Sau, mai prozaic spus, e semn că va începe şcoala! Ca urmare, am deosebita plăcere să vă adresez, în numele conducerii Universităţii din Petroşani şi al meu personal, un călduros bun venit cu ocazia deschiderii festive a anului universitar 2014-2015. Este un moment de bilanţ, dar şi de stabilire a unor noi direcţii şi noi abordări privind planurile de perspectivă şi management. Universitatea noastră, continuatoare a unor solide tradiţii academice în domeniul învăţământului superior, 66 de ani, a parcurs în ultimii ani o perioadă de profunde transformări în ceea ce priveşte diversificarea şi consolidarea programelor de studii cât şi a conţinutului pregătirii studenţilor (…). Anul acesta, Universitatea va avea acreditarea, sau evaluarea pentru acreditare din nou instituţional. La acreditarea trecută am primit maxim de încredere, de aceea sperăm ca această încredere să o păstrăm. Cu ocazia aceasta vor fi reevaluate periodic alte şase specializări. Cu toate condiţiile precare, prin bacalaureat, prin gradul de promovabilitate, nu ne putem plânge în ceea ce priveşte admiterea. Sunt sensibile pierderi la licenţă, dar foarte mult câştig la masterat. Numărul studenţilor care încep astăzi anul I la studiile universitare de licenţă şi masterat este de 1059, dintre aceştia 752 vor urma ciclul I de studii universitare şi 407 vor parcurge studiul de masterat, adică ciclul II”.
 
„Să faceţi cinste astfel universităţii noastre!”
Preşedintele Senatului, Ilie Răscolean, a fost mult mai scurt în mesajul ce l-a avut de transmis studenţilor şi profesorilor, dar şi ministrului delegat. „În numele Senatului Universitar vă doresc bun venit la festivităţile ocazionate de deschiderea anului universitar 2014-2015. Suntem deosebit de onoraţi de faptul că la aceste festivităţi participă domnul ministru delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Științifică şi Dezvoltare Tehnologică, domnul Mihnea Costoiu. Domnule ministru, vă mulţumim pentru faptul că sunteţi alături de noi şi vă asigurăm de deosebita noastră consideraţie. Salutăm, de asemenea, prezenţa la aceste festivităţi ale unor reprezentanţi din partea unor autorităţi publice judeţene şi locale, precum şi reprezentanţii unor agenţi economici importanţi cu care universitatea noastră are legături de colaborare tradiţionale. Participăm la aceste festivităţi, ca de fiecare dată, cu bucurie, încredere şi speranţă, iar prin prezenţa domnului ministru festivităţile de anul acesta au o semnificaţie specială. Dragi studenţi, vă doresc un an universitar bun. Unii dintre voi începeţi, ceilalţi continuaţi să vă desăvârşiţi pregătirea în cadrul universităţii noastre. Studenţilor din anul I vă spun bine aţi venit şi vă asigurăm că veţi beneficia de condiţii optime de pregătire, avem o bază materială de excepţie, un colectiv de cadre didactice bine pregătite şi dedicate profesiei. Celor care continuaţi studiile vă adresez îndemnul: să perseveraţi, să învăţaţi, să acumulaţi noi cunoştinţe pentru că eforturile dumneavoastră vor fi răsplătite cu certitudine! Celor care veţi deveni promoţia de absolvenţi a anului 2014-2015 vă spun să încheiaţi cu bine poate cea mai importantă etapă din viaţa dumneavoastră, ca să deveniţi buni specialişti şi să vă dezvoltaţi cariere profesionale de excepţie, să faceţi cinste astfel universităţii noastre! (...)”.
 
Cel mai optimist din sală: dir. gen. al CEH, Aurel Niculescu!
Directorul general al CEH, Aurel Niculescu, a făcut referire la chestiuni optimiste, poate mult prea optimiste, care sincer ne-au uimit. Atât pe noi, cât şi pe cei din prezidiu: „În cele câteva cuvinte vreau să vă transmit ceva din optimismul meu în ceea ce priveşte viitorul CEH şi al mineritului din Valea Jiului în mod special. În ultima vreme s-au făcut progrese în ceea ce priveşte noile surse de energie, în special cele regenerabile. În acelaşi timp s-au făcut progrese deosebite în ceea ce priveşte reducerea noxelor şi captarea şi înmagazinarea bioxidului de carbon produs în termocentralele de cărbune. Optimismul meu se bazează pe un vânt favorabil care a apărut în ultima vreme, atât la nivelul Guvernului României, cât şi la nivelul departamentelor specializate din Comisia Europeană. În 8 octombrie va avea loc la Bruxelles o analiză serioasă a posibilităţilor asigurării independenţei energetice a Europei şi în acelaşi timp şi a României, una dintre sursele principale fiind şi energia electrică produsă pe bază de cărbune. În lume în momentul de faţă s-a reinventat cărbunele. Germania, în ultimii doi ani de zile, a renunţat şi va renunţa prin închiderea succesivă a producerii energiei electrice în centralele nucleare, fiind reevaluată posibilitatea producerii energiei electrice în centralele pe cărbune. În acest sens au fost reluate lucrările la 11 grupuri energetice de mare putere. Pe acest model am convingerea că se bazează şi includerea în strategia energetică a României: producerea de energie electrică pe bază de cărbune şi, în special, pe bază de huilă. Pe aceste considerente vă pot garanta că mulţi dintre dumneavoastră îşi vor găsi un loc de muncă în viitorul apropiat. Consider că, la nivelul constrângerilor impuse de exigenţele pieţei, vom fi nevoiţi să apelăm la tehnologii noi, care vă vor facilita dumneavoastră accesul la funcţiile de conducere şi de decizie în CEH. Vă doresc mult succes şi vă rog ca aceşti ani ai studenţiei să îi petreceţi cu foarte multă pasiune. Noroc Bun!”. 
 
„Studenţi, să profitaţi la maxim de această perioadă…”
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a transmis celor prezenţi un mesaj scurt, dar elocvent: „Pentru mine, începutul de nou an universitar este un moment în care vin cu mare plăcere la universitate, din cel puţin două motive: unul ar fi acela că ştiu că de fiecare dată este un nou început pentru toţi, dar în mod special pentru voi, studenţii din anul I şi nu numai, iar al doilea motiv este plăcerea de a mă revedea cu foştii profesori şi o parte din foştii colegi. Sunt onorat să fiu în prezenţa dumneavoastră astăzi şi sunt mândru că şi eu sunt absolvent al Universităţii Petroşani. Nu-mi doresc altceva decât ca voi, care astăzi aţi păşit pragul acestei universităţi, împreună cu colegii voştri mai mari, în momentul când veţi termina această universitate, să vă puteţi găsi un loc de muncă adecvat pregătirii voastre profesionale, bine remunerat, astfel încât ceea ce învăţaţi în aceşti trei-patru ani de facultate să vă poată fi de folos de-a lungul întregii vieţi. Aveţi o ocazie unică, cu care nu cred vă veţi mai întâlni de-a lungul vieţii. Anume aceea de a fi student la vârsta tinereţii. Și nu pot decât să vă sfătuiesc, dacă-mi permiteţi acest lucru, să profitaţi la maxim de această perioadă, să profitaţi de experienţa şi profesionalismul profesorilor şi cadrelor universitare şi să vă împliniţi astfel tot ceea ce vă doriţi şi ceea ce familiile dumneavoastră aşteaptă de la voi. Vă doresc mult succes şi să dea Dumnezeu să fie mai bine pe viitor pentru fiecare dintre noi şi pentru Valea Jiului în general”.
 
„Sfârşitul încununează viaţa, opera, lucrarea cuiva… priviţi sfârşitul!”
Părintele protopop Petrache Creţu a transmis studenţilor şi profesorilor un mesaj din partea Episcopului Devei şi Hunedoarei, Preasfinţia Sa, părintele Gurie.
„Mi-aş permite să vă pun la suflet versurile celui mai mare poet al nostru, care spune: Cu mâine zilele-ţi adaogi, / Cu ieri viaţa ta o scazi / Şi ai cu toate astea-n faţă / De-a pururi ziua cea de azi. Este un început pentru frăţiile voastre, pentru voi, dragi studenţi, şi ne bucurăm din toată inima pentru că este acest prezent continuu al trăirii noastre, în care mereu trebuie să fim responsabili. Dacă în vechime erau două coordonate ale vieţii noastre, ele sunt la fel de valabile şi astăzi până la sfârşit: rugăciunea şi munca. Puneţi în sufletele dumneavoastră, dragii mei, tot ce este mai bun şi mai frumos. Din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Gurie am venit aici, dumnealui neputând să vină pentru că participă la constituirea Adunării Naţionale Bisericeşti, care este organul deliberativ al BOR. Dumnealui m-a rugat să vă transmit gândurile sale bune şi binecuvântare pentru acest nou început. Să ajute bunul Dumnezeu să fiţi mereu cu luare aminte, pentru că aici este un focar de cultură şi învăţătură, care face cinste zonei noastre şi nu numai. Să ajute bunul Dumnezeu şi dascălilor voştri, să le dea sănătate, răbdare şi putere ca să-şi ducă şi anul acesta misiunea lor la capăt. Aş încheia cu un cuvânt la fel de valabil şi azi, până la sfârşitul acestei lumi: sfârşitul încununează viaţa, opera, lucrarea cuiva… priviţi sfârşitul!”.
 
„INSEMEX n-ar fi putut exista fără Universitatea Petroşani”
Directorul general al INCD INSEMEX SA Petroşani, George Arthur Găman, a avut de asemenea o cuvântare interesantă, plină de sfaturi pentru studenţi:
„Vreau să vă spun că, prin natura profesiei, am avut diverse prezentări prin faţa unor săli mai mari decât aceasta, dar nu m-au încercat emoţiile care mă încearcă acum. Şi asta pentru simplul motiv că am rememorat că acum 33 de ani, plus sau minus câteva zile, stăteam undeva în fundul sălii şi eram timid, neştiind ce-mi rezervă viitorul. Vreau cu această ocazie să mărturisesc că atât eu, şi cu siguranţă şi colegii mei de la INSEMEX, n-aş fi ajuns ce sunt azi fără şcoala de prestigiu pe care am urmat-o aici, căreia îi purtăm cu toţii un respect deplin! De asemenea, vreau să vă reamintesc că INSEMEX n-ar fi putut exista fără Universitatea Petroşani, unde am beneficiat, ca şi dumneavoastră, de profesori de prestigiu. Aici, la universitate, totdeauna a fost un focar de educaţie şi de cultură, care sunt convins că va rămâne aşa şi pentru generaţiile viitoare. Vă rog, domnilor profesori, să continuaţi să furnizaţi tineri cercetători, pe care să-i formăm în spiritul tradiţiei şi cooperării, care a existat întotdeauna între instituţiile noastre. Dragi studenţi, vă doresc mult succes! Vineri, în cadrul unei reuniuni mai lărgite pe care am avut-o cu un grup de tineri şi unde mi se cerea să spun, printre altele, care este cheia succesului, le-am mărturisit că nu există o cheie a succesului universală, dar există muncă, studiu, învăţătură, seriozitate şi aplecare asupra lucrului bine făcut. Doresc să-i mulţumesc cu această ocazie domnului ministru pentru că a acceptat ca în luna noiembrie să devină din nou invitatul nostru în Petroşani cu ocazia împlinirii a 65 de ani de activitate neîntreruptă a INSEMEX cu ocazia Zilei Cercetătorului. Încă o dată mult succes şi sănătate, dragi studenţi şi profesori!”.
 
„Ferice de profesorul care va fi depăşit de elev…”
Deschiderea anului universitar nu se putea face fără un cuvânt al studenţilor, după cum bine sesiza şi rectorul Aron Poantă. După scurtul cuvânt al „boboacei” din prezidiu, plin de optimist şi debordant de tineresc, a urmat discursul prefectului de Hunedoara, Sorin Vasilescu, care a spus: „Sunt onorat să particip alături de dumneavoastră la acest moment de sărbătoare şi speranţă. O speranţă, pe de-o parte a dumneavoastră, pentru că anii care vor urma vă vor consolida cunoştinţele şi veţi reuşi ca prin acestea să reuşiţi în viaţă, dar şi o speranţă pentru noi, cei care am absolvit băncile şcolilor şi care sperăm că suflul nou de absolvenţi va aduce noutatea şi binele în viaţa economică şi socială. Vreau să mulţumesc cadrelor didactice de la Universitatea Petroşani, atât celor prezenţi, cât şi înaintaşilor, pentru că au dus renumele acestei universităţi până în cele mai îndepărtate locuri ale lumii. Vreau să le mulţumesc pentru că, de-a lungul anilor, au creat generaţii de studenţi care au dus cu mândrie numele acestei universităţi şi al judeţului pe cele mai înalte culmi. Au plecat de la Petroşani miniştri, cercetători recunoscuţi la nivel european, unii dintre ei îi avem lângă noi, pe cei de la INSEMEX, care se bazează pe studenţii absolvenţi aici. Vreau să-i mulţumesc domnului ministru că a fost alături de noi şi ne-a acordat întotdeauna sprijinul când l-am solicitat. Vreau să vă spun, dragi studenţi, că trebuie să învăţaţi, să fiţi serioşi, să aveţi determinarea necesară pentru că numai astfel reuşiţi în viaţă. Cunoştinţele pe care le veţi acumula aici vor fi piatra de temelie a carierei dumneavoastră. Există un dicton care spune: Ferice de profesorul care va fi depăşit de elev! Aş dori ca mulţi profesori din această universitate să fie mai târziu mândri că au fost depăşiţi de studenţii pe care ei i-au şcolit. Succes şi multă baftă!”.
 
„Datoria noastră este să susţinem Universitatea Petroşani…”
Ultimul dintre cei care au vorbit a fost, bineînţeles, ministrul delegat Mihnea Cosmin Costoiu. Cu un cuvânt apăsat, fostul rector al Politehnicii Bucureşti, azi ministru, a ţinut să aducă şi câteva veşti bune pentru Universitatea Petroşani, pentru Valea Jiului şi minerit, dar şi să transmită un mesaj studenţilor şi profesorilor:
„Eu nu pot decât să încep cu o glumă: i-aş spune domnului rector să i se împlinească dorinţa (nota red. - rectorul Aron Poantă amintise la un moment dat că vede sala arhiplină, dorindu-şi ca mereu să fie aula şi amfiteatrele aşa de pline şi în timpul anului de învăţământ, când, se ştie, mulţi studenţi „uită” să treacă pe la facultate)! Văd că la gluma mea numai profesorii aplaudă… înţeleg mesajul. Vin de la Alba-Iulia… acolo rectorul a început cu un mesaj cam de acelaşi fel, după care a venit lidera Ligii Studenţilor, care a spus ceva de genul: Veniţi la cursuri, dar de la petreceri să nu lipsiţi! Dincolo de orice mesaj, bun sau rău pentru construcţia noastră, fiecare an universitar are simbolistica sa. O simbolistică specială pentru cei care sunt pentru prima oară pe băncile universităţii, o încărcătură emoţională legată de amintirile foştilor absolvenţi. Aş vrea, mutând puţin registrul, să înţelegeţi prezenţa mea astăzi aici, într-un gest simbolic pentru o universitate cu o tradiţie specială, pentru o zonă specială. Este un mesaj legat de ceea ce ne dorim să existe şi mâine şi poimâine (…). Mai important, şi mesajul meu e clar, este că această universitate trebuie să existe şi mâine şi poimâine şi mulţi ani de-aici încolo! 150 de ani de învăţământ ingineresc, specialitatea dumneavoastră de bază, nu înseamnă puţin, înseamnă mult. Puţine domenii pot să se laude cu asemenea istorie, puţine domenii au o asemenea încărcătură, cu atât mai mult în afara marilor centre universitare. Ceea ce vreau să subliniez în mod special aici în Vale – şi mă bucur că sunt aici şi domnul director general de la CEH, domnul primar şi domnul director general de la INSEMEX – este relaţia pe care trebuie s-o consolidăm, în mod special cu autorităţile locale şi cu operatorii economici, atâţia câţi sunt ei. Datoria noastră este să susţinem Universitatea Petroşani, pe aceştia amintiţi, dar să susţinem mai ales parteneriate. Fără operatorii economici – cel mai mare este CEH fără doar şi poate – nu putem face mare lucru. CEH trebuie să rămână cel mai mare şi, în calitate de ministru al Guvernului României, strategia energetică a României include cărbunele ca şi prioritate în perioada următoare! Este vorba atât de cărbunele din Valea Jiului, cât şi de cărbunele de la Gorj, de unde mă trag eu, e vorba de lignit. Este o strategie care este deja în curs de avizare şi va fi relansată în perioada următoare (…).  Pentru cei din familiile defavorizate, pentru cei care au probleme sociale, după estimarea noastră peste 45.000 de studenţi, anul acesta încercăm ca bursele sociale să fie de asemenea decontate din banii europeni. Proiectul a fost lansat, iar bursa socială va fi mult mai consistentă dar şi mult mai generoasă, mult mai prezentă în universităţi. În acelaşi timp vrem să încercăm un parteneriat, prin care studenţii să accepte voluntariatul, să accepte să vină alături de universitate, nu doar a fi spectator, în sensul bun al cuvântului. Stimaţi colegi, este extrem de important, şi subliniez acest cuvânt, să consolidăm relaţiile şi dincolo de lumea noastră. E important să ieşim, să ne vedem, pentru că sunt foarte puţine universităţi şi puţine domenii, aşa cum este învăţământul minier, care au ce spune la nivel mondial! Este păcat să nu folosim această experienţă a dumneavoastră şi forţa extraordinară pe care o aveţi (…)”.

Comentarii articol (2 )

#1 Mihnea Costoiu. Scurt profil01.10.2014,  07:40:57
Fost sef de cabinet al Ecaterinei Andronescu, pe vremea lui Adrian Nastase, Costoiu ajunge rector al Politehnicii Bucuresti fiind doar lector. Motivul? Cardasia la care a participat impreuna cu Androneasca si care acum l-a inculpat alaturi de ceilalti 42 de infractori pentry suma de 1 miliard de dolari sifonati din invatamant. Interesant este ca si sotia lui Costoiu, Cristina Ghitulica face parte din lotul celor 42, pe numele lor fiind ceruta incuvintarea urmaririi penale. Ieri, Victor Ponta i-a transmis lui Costoiu ca \"raspunde cu capul\" pentru afirmatiile facute la Alba Iulia si Petrosani privind relocarea banilor din invatamant: cercetare, burse de merit, burse de studii, burs sociale, bani pentru doctoranzi etc. Ce baiat bun este Mihnea!
#2 just13.10.2014,  11:27:00
Amice Costoiu, aici era vorba de o actiune festiva privind deschiderea noului an de invatamant. Dar, ma rog, ai si tu oful tau!:)


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter