22.02.2015,  19:25:48 | 6 comentarii | 1127 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Pentru drepturile lor, în estul Văii Jiului, / Doar funcţionarii de la Petrila s-au ridicat împotriva stăpânirii Ponta
de Corneliu BRAN
 Cei de la primăriile Aninoasa şi Petroşani sunt mulţumiţi, din moment ce nu au oprit lucrul...
 
Ultima zi lucrătoare din săptămâna ce a trecut a adus la Primăria oraşului Petrila o grevă de avertisment a funcţionarilor acestei instituţii. „Între orele 10-10:30 vom avea o grevă de avertisment, ne solidarizăm astfel cu cei din Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie, cu sediul în Cluj-Napoca, federaţie afiliată la C.N.S. Cartel Alfa. Facem acest lucru deoarece şi funcţionarii noştri, ca cei din toată ţara, găsesc revendicările F.N.S.A. ca fiind pe deplin justificate”, ne-a declarat purtătoarea de cuvânt a primăriei, Mihaela Lang.
 
Două revendicări mari şi late…
Într-adevăr, revendicările susţinute de F.N.S.A. sunt de bun-simţ, atâta vreme cât la salariile funcţionarilor nu s-a mai umblat din „1900 toamna”, după cum ne-a declarat tot Mihaela Lang.
Iată mai jos care sunt revendicările Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie: 1. Reglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia locală, în limita bugetelor locale, aprobate prin hotărâri de consiliu local, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial din venituri proprii. 2. Creşteri salariale pentru toţi salariaţii din administraţia publi­că locală din România, sau aplicarea, începând din anul 2015, a Legii nr. 284 din 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Fireşte că jumătatea de oră de grevă de avertisment făcută de funcţionarii din cadrul Primăriei Petrila nu va fi plătită, după cum ne-a spus Mihaela Lang, dar funcţionarii au fost de acord cu acest lucru. Cel puţin aşa ne-a declarat funcţionara: „Vom avea cu toţii tăiată o oră de serviciu – că o jumătate de oră nu se poate, dar toată lumea a fost de acord cu acest lucru. Să sperăm că guvernanţii vor ţine cont de această grevă de avertisment şi vor încerca să ia în discuţie, cât mai repede, revendicările F.N.S.A., cu care suntem de acord şi noi, funcţionarii. Salariile sunt slabe, avem şi noi familii, avem şi noi greutăţi, rate, împrumuturi, viaţa e tot mai scumpă… iar muncă e destulă şi răspundere cât cuprinde”.
 
La primăriile din Petroşani şi Aninoasa linişte şi pace…
După ce am aflat înainte cu o oră de greva de avertisment că funcţionarii de la primăria din Petrila se vor solidariza cu cei din F.N.S.A., am vrut să aflăm care este situaţia protestelor la primăriile din Petroşani şi Aninoasa. Ei bine, cei de la primăria din Petroşani habar nu aveau de acest lucru, „deoarece domnul Vişan nu ne-a anunţat nimic în legătură cu acest lucru”, după cum ne-au spus câţiva funcţionari din cadrul a mai multor servicii din primărie. Întrebat de acest lucru, viceprimarul Florin Nicolae ne-a răspuns cam la fel: „Nu ştiu nimic despre angajaţii noştri, dar am să mă interesez şi vă spun imediat…”. După vreo cinci minute, răspunsul vicelui a fost: „ai noştri nu intră azi în greva de avertisment…”, „dar, funcţionarii noştri anunţă, pe calea ziarului dumneavoastră, că se solidarizează, cel puţin în gândire şi simţiri, cu cei care participă la greva de avertisment a funcţionarilor din cadrul F.N.S.A.”. Aceasta ar însemna, cu voia sau nu a domnului Vişan, că la următoarea grevă, dacă va mai fi cazul şi nu se rezolvă nimic din cele două revendicări, funcţionarii din Primăria municipiului Petroşani vor participa activ la grevă, sau ce să înţelegem?! Probabil că da… Dacă va avea cine să-i anunţe sau dacă cei de la F.N.S.A. vor şti să popularizeze pe toate căile când va avea loc următoarea acţiune de protest.
În fine, la primăria din Aninoasa nimeni nu ştia nimic de această grevă. Să nu fi fost nici aici anunţaţi funcţionarii? Mai mult ca sigur, din moment ce viceprimarul Adrian Albescu ne-a declarat că nu ştie mai nimic concret, doar ceva zvonuri legate de acest subiect. „Dar sunt mandatat de funcţionarii noştri să anunţ că şi ei se solidarizează, cel puţin sufleteşte, cu colegii care fac greva de avertisment şi cu membrii F.N.S.A. din toată ţara”, ne-a declarat acesta.
Un caz clar, dacă vreţi, de dezbinare sindicală, în măsura în care pretenţiile de măriri de salarii sau acordare de tichete de masă există. Şi totul din cauza lipsei informării, a proastei organizări şi a unor lideri de sindicat pasivi, care n-au nicio treabă cu lupta sindicală şi cu apărarea drepturilor colegilor de muncă.

Comentarii articol (6 )

#1 Dorin 22.02.2015,  20:39:11
Cine face greva ? Lang ? Santem prosti doamna sau Tâmpiti ! Cu Suciu si a lui firma cine ia dat toate Licitațiile in ani de zile ? Cu noi ai împărțit cașcavalul ? Nu cu noi plătitorii de taxe , ai împărțit cu Paducel atatia ani ! Nu va e Rusine sa va fie , tot voi scoaterii capul ? De unde făceai ditamai VILA in Tăia si ai cumpărat teren ?? NESIMTiTi !!
#2 Momo Barabaş22.02.2015,  20:39:57
Majoritatea salariaţiilor din primării au salarii de mizerie. Cunosc oameni cu două facultăţi care rezolvă sute de petenţi pe săptămână şi iau în mână o mie de lei. Lefuri mari au primarii, dar aceştia nu trăiesc din salarii ci din şmenuri, "licitaţii", decontări prioritare. Încet încet, ajung cu toţii lângă Resmeriţă. Dar salarii nesimţite au directorii din primării care au şi ei şmeenurile lor. Aşa arată autonomia locală descentralizată. O mână de hoţi dij***sc nestingeriţi impozitele contribuabililor
#3 vali22.02.2015,  22:53:13
I-mi place articolul cu pricina dar de ce nu va uitati cine sunt angajatii primariilor,ca in afara de cativa , nouazeci la suta sunt pilosii:-) amante,finii,copii,sotii si alte rubedenii .Cine vreti sa faca greva fiindca sefii de la sindicat au salarii mari iar ceilalti sunt muti!
#4 Votati Ponta!23.02.2015,  00:00:44
Nu cumva cei de la Primaria Petrila l-au votat - cu totii - pe Ponta? La indemnul primarului - normal. Dati-l jos pe Ponta, apoi - pe Paducel.
#5 fara tichet23.02.2015,  06:22:48
Daca nu exista servicii publice catre populatie de bun simt, iar populatia nu ,,simte,,aceste servicii pentru a contribuii la buget. La drepturi, dupa munca depusa!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Pe aceeasi tema
Mihai Lorinz, 
preşedintele Sindicatului Liber de la SE Paroşeni, motivează demersul consiliilor sindi[..]
15.06.2015, 20:25   |    2 comentarii
Ieri, începând de la ora 14:00, după cum el însuşi ne-a anunţat la telefon, Mihai Lorincz, preşedintele Sind[..]
15.04.2015, 21:51   |    5 comentarii
►Unde sunt indemnizaţiile reparatorii lunare pentru cei care au suferit represalii după încetarea grevei? ► A câ[..]
18.03.2015, 20:04   |    6 comentarii
Sâmbătă, la Rovinari, 107 sindicalişti din judeţele Gorj şi Hunedoara s-au întrunit în cadrul Consiliului d[..]
14.09.2014, 19:10   |    0 comentarii
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter