Mineritul în regres

- Domnule Offenberg, sunteţi în Valea Jiului într-o vizită de documentare pentru ministrul Andrei Gerea, referitoare la minele care fac parte din Complexul Energetic Hunedoara. Cum aţi găsit minele şi ce concluzii puteţi trage? Haideţi s-o luăm mină cu mină. Deci, să începem cu Mina Livezeni.

- Venind din nou în Valea Jiului şi cunoscând foarte bine această activitate, pot să spun că am găsit minele vizitate oarecum total schimbate faţă de ceea ce ştiam. Chiar dacă mineritul n-are cum să se schimbe, activitatea minerului fiind aceea de a extrage cărbune, ceea ce poate să se schimbe şi la ce vreau să mă refer este cum am găsit situaţia abatajelor şi a locurilor unde se extrage producţia de cărbune, la locurile de muncă şi la oamenii pe care i-am întâlnit. Eu am intrat ultima oară într-o mină în anul 1999, Mina Lonea fiind una dintre minele la care am lucrat. După 16 ani am avut o surpriză neplăcută să constat că minele din Valea Jiului, inclusiv Mina Lonea unde am lucrat, au un regres tehnologic şi tehnic de neimaginat pentru cineva care cunoaşte cât de cât cum stă treaba într-o mină. Practic, în loc să se înregistreze un progres, în tot acest timp s-a înregistrat un declin nu numai al mineritului, dar şi al numărului de specialişti şi de profesionişti în ceea ce înseamnă producţia de huilă. Dar să le luăm, cum aţi spus, pe rând…

 

La Mina Livezeni,

care a fost prima mină vizitată, am găsit o mină cu destule probleme dar cu un personal optimist, poate cel mai optimist personal dintre toate cele patru mine vizitate. Oamenii lucrau la montarea unui complex mecanizat în stratul 13, care va asigura o producţie de 1.000 de tone, la o calitate foarte bună, cu nişte costuri pe care dânşii le estimează undeva la 65 de lei pe gigacalorie, costuri bune din acest abataj. Acest abataj le-ar asigura dânşilor o perspectivă de zece ani de exploatare continuă, bineînţeles dacă nu se înregistrează în tot acest timp niciun fel de problemă minieră (surpări, explozii – stratul 13 fiind un strat foarte metanos şi periculos din acest punct de vedere, punând probleme în decursul timpului). În momentul când am intrat în zona unde se lucra la complex nu era metan, acesta fiind zero, iar oamenii se străduiau ca în maxim două zile să dea drumul la acest abataj, deci să dea cărbune pentru cele două termocentrale. Am stat de vorbă cu ei, v-am spus, erau foarte optimişti, vor să continue activitatea minieră. Am stat de vorbă şi cu cei din conducerea minei şi cu preşedintele sindicatului. La fel de optimişti şi dumnealor îmi spuneau că producţia minei ar mai necesita un volum de 800 de tone, pe lângă ce va da abatajul de pe stratul 13, ca să-şi asigure aproape pentru întreg personalul minei costurile în parametrii normali. Am constatat tot la această mină că acele căi de acces sunt nedezvoltate, nu există investiţii, iar tehnologia pe care mina o foloseşte este super învechită, de exemplu, combina de abataj este din 1967! Mai sunt probleme ca la toate minele cu materiale, cu lipsă de personal calificat… şi multe altele, pe care o să le trec în raportul către domnul ministru.

 

Mina Lonea

- Următoarea mină vizitată a fost mina unde aţi lucrat, Mina Lonea. Ce aţi găsit acolo faţă de ceea ce ştiaţi?

- Şi la această mină am întâlnit oameni optimişti, dar nu la nivelul celor de la prima mină vizitată, lucru care nu e rău, dacă ţinem cont de activitatea grea la care e supus angajatul care munceşte în subteranul unei mine. Condiţiile de zăcământ la această mină sunt destul de complicate, exploatau cu abataje frontale şi prin abataj cu subminare. Rezerve de cărbune sunt foarte multe la această mină, însă perspectivele de exploatare nu sunt foarte bune, deoarece nu există investiţii. Ar mai avea nevoie de un an şi jumătate de muncă de investiţii ca să-şi uşureze extragerea cărbunelui din abataj. Sigur că da, erau probleme şi vizavi de modul de exploatare a abatajelor. La acest capitol s-ar mai putea face multe lucruri, în condiţiile în care ele nu prea arată ca nişte abataje aşa cum ar trebui să fie. Probleme mari la această mină sunt şi cu personalul calificat pentru producţia de cărbune – lucru valabil pentru absolut toate minele şi pentru care atrag atenţia tuturor factorilor de decizie! –, iar problema şi mai mare la acest capitol este faptul că o mare parte din personalul calificat existent va ieşi la pensie, pe viitor acest fapt aducând şi mai mari neajunsuri decât azi; viitorul însemnând între 2 şi 5 ani, nu mai mult!

 

Mina Vulcan

- Am ajuns la Mina Vulcan.

- Poate mulţi vor fi surprinşi, Mina Vulcan arată cel mai bine din punct de vedere minier dintre toate minele vizitate, lucru absolut surprinzător şi pentru mine faţă de ceea ce ştiam din trecut. Abatajele arată bine, mina are o conducere tânără, ambiţioasă, optimistă, în contrast cu starea de spirit a lucrătorilor din subteran, care sunt destul de îngrijoraţi de viitorul minei şi al lor, de perspectivele viitoare. Pe tot parcursul vizitei mele la această mină, oamenii mă întrebau ce se întâmplă cu mineritul, cu mina lor, cu toate aceste probleme care există, care sunt şansele de salvare a mineritului Văii Jiului. Mina Vulcan are cărbune destul şi de bună calitate şi costurile nu sunt foarte mari, se învârt undeva la 90 de lei pe gigacalorie, din discuţiile purtate cu conducerea minei şi din ce am constatat am înţeles că există posibilitatea să se mai reducă substanţial din aceste costuri. Într-adevăr, nu au materiale şi oamenii se plâng pe bună dreptate – ca la toate minele, lucru pe care iar îl aduc în discuţia factorilor de decizie, la fel ca şi chestiunea cu lipsa personalului calificat în producţie. Lipsa materialelor afectează calitatea şi siguranţa muncii în abataje şi subteran, precum şi aduce pierdere de timp şi muncă suplimentară, punându-şi amprenta asupra productivităţii muncii. Una este ca oamenii să aibă asigurate, de exemplu, armături noi şi alta e să le recupereze, să le îndrepte şi apoi să le transporte de la mare distanţă la locul de muncă. 

 

Mina Lupeni

- Ultima mină vizitată a fost şi cea mai mare mină din România, Mina Lupeni. Cum aţi găsit mina şi starea de spirit a oamenilor de-acolo?

- Da, la cea mai mare mină din ţară am găsit distanţe foarte lungi până la locurile de exploatare, căi de acces dificile, cărbune nu de foarte bună calitate şi o sumedenie de probleme de tot felul. Din păcate, asta este situaţia la această mină de tradiţie în acest moment. Ei îşi montează acum un abataj mecanizat în stratul 3; din păcate acolo e un cărbune din punct de vedere caloric destul de slab şi cu intermitenţe argiloase care le dă peste cap orice plan. La Mina Lupeni costurile sunt mai mari, acum sunt de 120-130 lei pe gigacalorie, cu slabe perspective să scadă foarte mult chiar şi dacă se vor lua măsuri de scădere în continuare. Cărbune la Lupeni ar fi foarte mult, dar din moment ce nu s-au mai făcut investiţii, pregătiri de noi fronturi, există o mare problemă chiar în viitorul apropiat! Au nevoie la Lupeni de investiţii foarte urgente pentru a ajunge mai uşor la cărbune de mai bună calitate şi cu costuri mai mici, trebuie să traverseze o zonă de steril cam de 500 de metri ca să ajungă la acest cărbune, mult mai de calitate decât cel care se extrage azi. Acest lucru trebuia făcut de ieri, cum se zice, ca acum să nu fie probleme, dar nu s-a făcut pentru că nu au existat bani şi personal de lucru. Lucrarea ar fi de o jumătate de an-un an, ar necesita să fie de maximă urgenţă, dar deocamdată nimeni nu poate să spună când va veni acest moment, iar timpul trece şi iar trece şi problemele se înmulţesc, din păcate, la această mină. Una dintre marile probleme şi la această mină este lipsa personalului calificat la front. Au venit oameni necalificaţi în momentul în care s-au pensionat oameni care au lucrat o viaţă în abataje, dar acest lucru nu este suficient! Pe de altă parte, s-au făcut câteva zeci de angajări de tineri, care în câţiva ani ar putea fi bine pregătiţi, lucrând lângă mineri cu experienţă şi făcând şcoala de miner, dar sunt prea puţini şi timpul e mult prea scurt. Lipsa materialelor şi la această mină, celelalte probleme de ordin tehnic şi tehnologic, îmbătrânit şi neperformant, fac ca şi activitatea la această mină să sufere. Din păcate, nici starea de spirit a oamenilor de-aici nu e prea bună, dintre toate minele la Lupeni am întâlnit cei mai pesimişti oameni. Pe bună dreptate, oamenii îşi fac griji faţă de locurile actuale de muncă, punând problema că fără un loc de muncă în subteran familiile lor vor avea mari probleme, din moment ce rata la bancă, cheltuielile curente lunare ale familiei şi cheltuielile cu copiii la şcoli nu aşteaptă!

- Am înţeles că veţi încheia tot acest periplu minier la Preparaţia Coroeşti. De ce? Vedeţi dumneavoastră, o constatare interesantă am auzit-o chiar de la mineri: ăştia, mai marii din minerit şi guvern din decursul vremurilor, după 1989, au distrus întâi siderurgia, apoi preparaţiile, au lăsat voit apoi să îmbătrânească personalul neangajând tineri care să preia frâiele, n-au dat bani la investiţii ca să nu apară noi fronturi de lucru şi abataje, parcă totul calculat ca să distrugă mineritul. Era vorba mai ales de glasul a zeci de mii de oameni, lucru periculos pentru orice putere… Acum la CEH mai sunt puţin peste 6.000 de angajaţi, cu tot cu Termocentrala Mintia, din care mineri foarte puţini, ei nu mai reprezintă „frică” pentru nimeni…

- Nu pot să susţin acest punct de vedere în totalitate, dar ceva adevăr există. Chiar eu v-am spus mai înainte de lipsa de personal, de lipsa de materiale, de necesitatea de investiţii… Acum nu ştiu dacă toate astea au făcut parte dintr-un plan, dar ele există şi clar că trebuie făcut ceva dacă se doreşte încă minerit. În ceea ce priveşte preparaţiile de cărbune, într-adevăr, poate că dacă se dădea mai multă atenţie acestora, mai ales preparaţiei de la Coroeşti, erau mai multe posibilităţi şi mai multe sortimente, de o calitate superioară, cu toate că orice intervenţie, sortare-spălare necesită şi cheltuieli mai multe. La Coroeşti doresc să merg să văd, concret, ce mai este, ce se poate face şi ce nu se mai poate face, dacă mai poate fi folosită această capacitate industrială sau nu. Cărbunele este doar o componentă din produsul final al CEH, megawattul, dar este o componentă foarte importantă, de aceea este necesar ca el să fie şi de calitate înainte de toate.

- Înainte de întoarcerea la Bucureşti şi de prezentarea raportului, veţi avea o discuţie, din câte am înţeles, cu directorul general al Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului, ing. Aurel Anghel. De ce?

- După Coroeşti voi încheia discuţiile cu directorul general al SNÎMVJ, Aurel Anghel, pentru că până în 2018 este foarte importantă activitatea de extragere de cărbune şi de la cele trei mine, Mina Petrila, Mina Paroşeni şi Mina Uricani, care asigură cărbune celor două termocentrale din cadrul CEH. Cu domnul director general vom discuta şi anumite chestiuni tehnice. De exemplu, cum vom putea face ca o parte din materialele sau tehnologia unei mine pe închidere să poată fi transferată, după închidere, la o mină viabilă, acolo unde este nevoie şi unde astfel de tehnologie se pretează. La fel şi materialele şi alte lucruri pe care o mină le deţine. Există, de exemplu, la Paroşeni două complexe mecanizate. Acestea, pe măsură ce se restrânge activitatea minei, ar putea trece la Livezeni sau la Lupeni. Până să aducem utilaje de acest gen prin cumpărare, iată, printr-un simplu transfer, putem dota o mină sau două cu un utilaj-două care poate să ajute mult. E şi un câştig de timp până la urmă, poate chiar şi o economie de bani. Trebuie însă văzut ce proceduri legale există la astfel de transferuri, de aceea discuţia cu domnul Anghel e foarte importantă. Totodată dorim să aflăm care e stadiul producţiei de cărbune actuale, ce planuri are SNÎMVJ pe termen scurt şi la anul şi alte chestiuni tehnice pe care le voi trece în raportul prezentat domnului ministru Gerea. (va urma)