29.06.2017,  17:19:52 | 3 comentarii | 2169 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Drame din spatele blocului / Carol - un petroşenean sexagenar are nevoie de sprijinul oamenilor şi al DAS Petroşani
de Corneliu BRAN

Nu de puţine ori, la câţiva paşi de noi se petrec drame sociale. Vieţi disperate, care nu-şi mai găsesc traseul, se chinuiesc cum pot ca să supravieţuiască, ajutorul venit dinspre semeni fiind departe sau deloc. Destinul a făcut ca să ne intersectăm cu un asemenea om necăjit, pe care viaţa nu l-a cruţat, iar greşelile făcuteau fost de-a dreptul ireversibile. Cum suntem cu toţii oameni şi nu Dumnezeu, fireşte că nu să-l judecăm. Are cine să o facă. Până atunci noi avem obligaţia creştinească să încercăm să-i întindem o mână de ajutor, cum putem şi cât ne stă în fire.

Carol şi greşelile vieţii
Carol Polk, căci aşa îl cheamă pe nefericit, s-a născut în Petroşani, în urmă cu 60 de ani, într-o familie modestă şi cu multe greutăţi. Alături de fratele său, actualmente stabilit în Vulcan, Carol a fost crescut de părinţii săi într-o locuinţă de lângă fostul UMIROM. Apoi într-o casă cu chirie din Colonia Petroşani, iar în cele din urmă, adolescent fiind, într-un apartament, tot cu chirie, de pe strada Independenţei (blocul 11). De copilărie şi adolescenţă Carol îşi aminteşte azi ca de un vis frumos: „Am avut o viaţă cât de cât liniştită. Chiar dacă mama şi tata se descurcau greu, pe masă aveam zilnic ce ne trebuia. Mă rog, nu cine ştie ce mâncare, dar în orice caz nici nu muream de foame”. 
După moartea părinţilor, după 1990, deşi era în floarea vârstei, Carol n-a ştiut cum să ţină de apartamentul unde locuia, astfel că datoriile la chirie s-au acumulat şi a fost scos în stradă. Lucra cu carte de muncă, însă din cauza inconştienţei tinereţii, Carol n-a mai luptat pentru apartament. S-a mulţumit să plece în pribegie, să stea pe ici, pe acolo. La un moment dat, a lăsat baltă şi serviciul, apucându-se de lucrat cu ziua pe la momârlani. 
„Peste 20 de ani am muncit cu ziua la momârlani, unde aveam şi unde dormi mai ales vara. Dacă nu în casă în vreo şură cu fân sau pe o pătură undeva prin vreo magazie sau poiată. Nu mă plângeam, aveam de toate. Îmi dădeau mâncare şi bani, iar aşa am dus-o multă vreme”, povesteşte Carol.
Timpul a trecut şi peste Carol, anii şi viaţa dezordonată, tabacul, alcoolul şi-au pus serios amprenta, astfel că toamna trecută s-a îmbolnăvit grav de plămâni: „Am fost atât de bolnav, încât am stat şase luni de zile la sanatoriul de la Geoagiu. Credeam că mor. Acum sunt bine cu plămânii, dar picioarele nu mă mai lasă. Parcă am nişte ace în ele, iar genunchii mă dor de nu mai ştiu de mine. Când mă ridic să umblu, simt că mi-ar tăia cineva piciorul pe care mă las, durerea fiind de nesuportat. Tremur de durere şi nu pot să fac nici doi paşi. De altfel, nu pot, pur şi simplu, să mă ridic în picioare, dar să mai şi umblu...”.
Noi l-am crezut din simplul motiv că din bun simţ Carol a încercat să se ridice în timp ce stăteam de vorbă. Nu numai că n-a putut şi tremura de durere, dar pur şi simplu într-o secundă au început să curgă apele pe el de durere, iar faţa să i se înroşească! „Staţi jos, putem vorbi şi aşa”, i-am spus, după care am continuat povestea.

Scuze
Din ce ne-a spus Carol am înţeles că, din păcate, fratele lui din Vulcan nici nu vrea să audă de el, „pentru că, într-adevăr, i-am greşit mult şi nu ştiu cum să-l fac să mă ierte”, iar în Petroşani, undeva în Cartierul Avram Iancu are „o verişoară cu copii, unde am stat un timp, dar copiii m-au dat afară. Şi aici recunosc că am greşit cu purtarea, dar parcă şi ei au fost prea aspri cu mine”.
Acum, deşi prea târziu, îşi cere scuze acestora.

Vara - sub cerul liber. Iarna?
De ceva vreme Carol stă afară sub cerul liber, după bateria de garaje din spatele Autogării „Siva Trans”. Doarme acolo pe un pat improvizat, acoperindu-se cu o pătură murdară şi jerpelită. Mănâncă resturi de la containerul din apropiere şi ce-i mai aduc oameni miloşi din zonă. Când plouă, se târâie efectiv până la vreo scară apropiată, ca să nu-l ude picăturile de apă, reîntorcându-se apoi la domiciliul de lângă garaje. La asemenea condiţii de viaţă, pare incredibil că acest om mai trăieşte şi că încă are acea licărire în ochi care arată că încă nu şi-a pierdut puterea de a lupta cu soarta nemiloasă. Curios este şi faptul că în momentul în care l-am întrebat de instituţiile statului, dacă a fost întrebat de când doarme sub cerul liber de cei ce se ocupă cu protecţia socială, sau cu actele de caritate, dacă are ce mânca, sau unde dormi, Carol a rămas de-a dreptul uimit. Un semn clar că nimeni nu l-a căutat vreodată ca să-l întrebe măcar cum îl cheamă! Cu adevărat „un secol modern” acest secol XXI, în care indiferenţa faţă de semeni a ajuns la apogeu, chiar şi pentru cei care sunt plătiţi s-o facă! Suntem siguri că doamna Mraz, cea care se ocupă de astfel de cazuri (fiind, de altfel, şi bine plătită pentru aceasta de Primăria Petroşani – n.r.), va interveni.

N-a fost un om leneş
Să ştiţi că, în ciuda tuturor aparenţelor, acest domn Carol a muncit toată viaţa lui! Din păcate, n-a muncit ordonat, cu carte de muncă, cu un serviciu stabil, dar asta-i altă discuţie şi nu suntem noi în măsură să-l judecăm. A muncit doi ani şi ceva ca vulcanizator, cu carte de muncă, la atelierul de autobuze de la Livezeni. Apoi, un an şi jumătate a făcut armata, după care, când a revenit, s-a angajat subteran. Unde a muncit aproape doi ani şi jumătate, după cum susţine, la minele Aninoasa şi Iscroni. Apoi, alţi vreo doi ani la UMIROM. Dacă trecem şi armata şi anii de subteran, probabil că lui Carol i s-au adunat vreo 9-10 ani pe cartea de muncă. 

Meciul vieţii nu e încă pierdut
Numai că el a pierdut acest document şi îi va fi foarte greu să-şi caute aceşti ani, dar nu imposibil, cu un substanţial ajutor din partea anumitor ONG-uri ce se ocupă cu ajutorarea unor astfel de cazuri, gen Caritas, Crucea Roşie, sau altele, ba poate chiar şi doamnele de la DAS Petroşani, aceşti ani ar putea fi recuperaţi. Şi poate, cine ştie, autorităţile locale ar putea să-l sprijine cu un ajutor social pentru cazuri delicate. Carol susţine că a avut ajutor social o vreme, dar din cauză că n-a mai putut să-şi facă orele de muncă pentru venitul minim garantat a pierdut acest ajutor. Într-o discuţie ulterioară purtată cu juristul Adrian Negoe, secretarul Petroşaniului, am înţeles că există posibilităţi legale ca acest om să fie ajutat de către stat şi primărie. Probabil, bolnav fiind, acest fapt ar cântări enorm şi pe linie medicală, iar toate îmbinate i-ar putea aduce petroşeneanului nostru o mică sursă lunară de câştig. Pe de altă parte juristul consideră că acest petroşenean poate primi legal o locuinţă socială, chiar şi în regim de urgenţă, ţinând cont de situaţia creată şi de faptul că este bolnav. Cum Carol n-a beneficiat niciodată de o locuinţă socială, este clar că se încadrează la acest aspect. 

Vară crucială 
Concluzia este clară! Pentru acest om cu multe probleme această vară e absolut crucială! Fie îşi rezolvă cu dosarul pentru un venit cât de cât şi apoi cu un acoperiş sub cap (o locuinţă socială ar fi cel mai îndreptăţit lucru), fie moare la iarnă sub cerul liber, că la gerul ce va veni din nou la iarnă şi cât e de bolnav e mare mirare să mai scape! 

Apel la omenie
Ca atare, rugăm pe această cale ca acest om să fie ajutat de instituţii, biserici şi ONG-uri din Petroşani. Este un semen de-al nostru, un concetăţean născut şi crescut în Petroşani, un om care are tot dreptul să trăiască şi să fie ajutat. Cei care doresc să o facă îl pot găsi zilnic după garajele din spatele autogării, în imediata apropiere a scărilor ce coboară la aceasta. În mod personal mulţumesc tuturor celor ce vor face acest lucru, iar după primele discuţii domnul Kelemen de la „Caritas”, domnul Nicu Rotaru de la „Activ”, domnul secretar din primărie sunt dispuşi să ajute, inclusiv prin a-i căuta aceşti ani lucraţi ce i-a avut pe cartea de muncă.
Încheiem prin a vă cere tuturor celor care-l puteţi ajuta pe Carol să o faceţi. Orice e binevenit, dar cel mai important ar fi un mic adăpost acoperit deasupra capului şi o porţie zilnică, măcar, de mâncare. Haideţi fraţilor că se poate, iar Dumnezeu e sus şi vede! Mulţumim! 


Comentarii articol (3 )

#1 fane29.06.2017,  23:16:00
fa.ma sa inteleg..deci omul asta n.a avut in viata lui responsabilitati, n.a cotizat niciunde, a avut vicii si s.a distrat si si.a mai si batut joc de frate s versoara, si amu vrea ce? mila sau bani sau casa? vierme nenorocit. moartea ar fi prea blanda
#2 D.A.S. Petrosani30.06.2017,  13:21:46
Referitor la articolul dvs. vă comunicăm următoarele: D-nul P.C se află în evidenţele D.A.S. Petroşani din anul 2012, fiind beneficiar de ajutor social şi hrană caldă la Cantina Socială. Din luna noiembrie 2016 până la începutul lunii iunie 2017, datorită problemelor de sănătate, d-nul P.C. a fost internat la Sanatoriul Geoagiu, perioadă în care a beneficiat în continuare de ajutor social, fiind încetat de la serviciile cantinei de ajutor social. Începând cu data de 01.07.2017 d-nul Carol beneficiază de o porţie de hrană caldă la Cantina Socială. Menţionăm faptul că d-nul P.C. nu s-a prezentat astăzi 30.06.2017 să ridice mâncarea de la sediul cantinei, fiind căutat de inspectorii DAS în locul în care şi-a amenajat un adăpost. În urma discuţiilor purtate cu acesta am concluzionat că d-nul P.C. a consumat băuturi alcoolice şi nu s-a putut deplasa să ridice mâncarea, aceasta fiindu-i adusă ulterior de angajata cantinei. Totodată dorim să vă comunicăm faptul că am luat legătura cu verişorul d-lui P.C. care locuieşte în Petroşani şi care ne-a declarat faptul că, lunar, în perioada internării la Sanatoriul Geoagiu i-a trimis acestuia ajutorul social, iar după externare i-a oferit un adăpost într-o locaţie pe care o deţine, însă d-nul P.C. a refuzat. Pe viitor, vă rugăm să contactaţi şi D.A.S. Petroşani cu privire la persoanele care necesită sprijin social, pentru a vă informa corect asupra situaţiei acestora. Vă mulţumim pentru atenţia pe care o acordaţi cazurilor sociale!
#3 Corneliu BRAN01.07.2017,  10:27:53
,,Începând cu data de 01.07.2017 d-nul Carol beneficiază de o porţie de hrană caldă la Cantina Socială...,, - articolul a aparut pe data de 30 iunie! Credem ca alte comentarii sunt de prisos (plus ca am scris si noi ca din cauza bolii, omul n-a mai putut sa lucreze, iar DAS a repetat de parca nu stiam, dand-o imediat si cu o acuza, ca era beat omul... da, probabil s-a intamplat si si acum ce sa-i facem, sa-l punem acum la zid?! Nimeni n-a zis sau n-a scris ca omul e usa de biserica, altfel nu era in situatia asta desigur). Probabil ca s-a implicat si domnul secretar, discutia noastra cu dumnealui fiind sambata trecuta, fapt ptr care ii multumim! Altfel, probabil mai dura ceva si D-zeu cu mila! Referitor la corectitudine, personal cred ca am fost corect cu cazurile sociale prezentate. Si nu sunt platit pentru asta, insa dvs., cei de la DAS, da! Fara pretentii si fara sa vreau sa intru in polemici, n-am mai luat legatura cu dvs deoarece m-am saturat ca mereu cand va prezint un caz, dvs in loc sa imi spuneti ce puteti face, stati intai si judecati omul sau familia (de ce a facut atatia copii daca stia ca nu poate sa-i creasca, de ce nu are familie pana la varsta asta, de ce nu-i nascut in Petrosani si este venit cu pluta - uite, omul asta e petrosenean (!), de ce, de ce si iar de ce...). Doar Dumnezeu poate sa judece! Noi avem menirea sa ajutam daca putem si NU sa tot comentam la fiecare caz in parte, de parca noi am fi monumentul cinstei si corectitudinii... Va multumim si noi pentru atentia acordata! Se vede treaba ca-i buna si ,,presa asta nenorocita,, la ceva!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter