|
.
16.11.2011, 22:44:20 | 0 comentarii | 1612 vizualizari
Şcolile din Aninoasa, / Pregătite de iarnă
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Plecat la Sovata cu treabă, pe la Asociaţia Oraşelor din România, primarul Aninoasei s-a trezit luni cu o mulţime de funcţionari şi cetăţeni în audienţă.
„Dacă nu sunt în oraş câteva zile, toate se strâng, iar când vin nu le mai dau de capăt”, spune edilul Ilie Botgros. După vreo 40 de intervenţii, discuţii, lămuriri de tot felul, primarul şi-a adus aminte şi de şcoala din Aninoasa. „Am lăsat tot şi m-am ocupat marţi numai de Şcoala Sfânta Varvara. Mi-am adus aminte că doar două din cele cinci maşini de lemne au fost aduse la şcoală, astfel că toată dimineaţa de marţi m-am preocupat ca lemnele să ajungă în magazia şcolii. Centrala termică consumă pe iarnă cam patru-cinci maşini de lemne, astfel că din această privinţă sunt sigur că nu mai sunt probleme. Copiii vor sta în căldură, ca şi cei de la Iscroni, acolo avem centrală pe gaz”, ne-a spus primarul Aninoasei.
Reamintim că lemnele de foc sunt aduse de pe pădurile aflate pe domeniul public aninosean, de aceea de la bugetul local nu se cheltuieşte niciun ban. „Sunt plătiţi doar cei care le taie şi transportul. Ne ajută foarte mult acest lucru, ţinând cont că prin bugetul local cam fluieră vântul, mai ales acum la sfârşit de an”, a mai declarat Ilie Botgros.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



