18.10.2018,  19:12:11 | 1 comentariu | 1048 vizualizari GALERIE:     FOTO    
O adresă pentru Primăria Petrila: Strada Republicii, blocul 53 
de Corneliu BRAN

Mai mulți locatari ai blocului 53 de pe strada Republicii din Petrila au o mare problemă: li se inundă garajele de la parterul blocului.

Apa trece serios pe sub uşi şi staţionează ca Dunărea la Brăila până ce e scoasă de oameni, la anumite ploi mai serioase, cum au fost în primele două luni de vară din acest an, înălţimea apei din garaje fiind mai mult de o palmă înspre pereţii din apropiere de uşi. De mai bine de un an, l-au rugat pe primar, pe viceprimar şi pe cine au mai găsit să li se asfalteze şi lor în spatele blocului, acolo unde au aceste garaje. Odată cu această asfaltare urma să se repare şi canalizarea care nu mai face faţă, dejecțiile scurgându-se înspre garaje şi temelia blocului. Apa vine înspre bloc şi garaje din două părţi, care sunt mai ridicate ca nivel, acolo existând un fel de fund de covată care acumulează apa. Apa de ploaie vine dinspre strada situată mai sus, aflată la blocul vecin nr. 70, care e înclinată exact spre zona blocului 53. A doua cale pe unde şiroieşte apa înspre bloc e un alt drum, nereabilitat nici el, ce dă exact înspre blocul 53, un drumeag înclinat tot înspre blocul respectiv şi care e practic singura cale de acces spre oraş al deţinătorilor de autoturisme din blocul cu pricina (fie că au garaj sau nu... asta dacă parchează în spatele blocului şi nu în faţa blocului pe strada principală, Republicii, unde deasemenea se mai poate parca).
Vasile Pătrăşcioiu este unul dintre locuitorii blocului 53 de pe strada Republicii care are garaj cumpărat la parterul blocului. Blocul e reabilitat termic, iar cândva domnul Pătrăşcioiu era „şef de bloc” cum se spune, fiind unul dintre susţinătorii reabilitării termice şi reparării acoperişului. Un bloc bun, cu garaje la parter, din cărămidă, „ţeapăn şi călduros” cum zice românul.
Joi, 18 octombrie, la faţa locului, petrileanul ne-a declarat, punând totodată şi câteva întrebări, la care ar trebui să răspundă, prin fapte dacă se poate, cei din executivul primăriei: „În primul rând, suntem nemulţumiţi că ieşim greu cu maşinile, din cauza drumului, care e prost şi urcă spre celălalt drum printr-o zonă total neamenajată, toate maşinile joase ating cu partea de jos drumul, ceea ce nu e bine deloc. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla când pe acolo, pe bucăţica aia de aşa-zis drum, neamenajat, trebuie să ajungă la bloc vreo maşină de pompieri sau vreo salvare. Apoi, o altă nemulţumire la fel de mare este apa care ne intră în garaj când plouă. Se poate vedea urma în garaj lăsată de apă, de aproape 20 cm înălţime, şi o să deschid garajul să faceţi poză, să vedeţi şi dumneavoastră cum care e situația. Există aici o canalizare, dar nu face faţă, e proastă, veche... Am vorbit cu domnul primar şi mi-a spus că se rezolvă, că prima dată rezolvă canalizarea şi după aceea asfaltează. Asta a fost demult tare. Pot să spun că de un an de zile tot demersuri, din partea mea, a vecinilor... Dar, nicio mişcare. Domnul Gheorghe, vecinul meu de bloc şi de garaj, a ajuns mai demult în audienţă şi la Apa Serv. I s-a spus că e canalizarea ce aparţine de primărie, dar că o să vadă şi împreună cu primăria o vor face cumva. N-a fost să fie că directorul a plecat între timp de-acolo. Şi a rămas tot aşa... Oare vrem şi noi prea mult, să se repare o canalizare şi să se pună puţin asfalt pe o suprafaţă nu foarte mare? Cât să mai aşteptăm şi cât să ne mai inunde apa. Că mă gândesc cu groază că încep iar ploile...”.
Gheorghe Urdea ne-a spus cam la fel acum ceva timp, rugându-ne să ajungem şi la blocul dumnealui, unde, în spatele blocului, în zona garajelor, există o mare problemă, sesizată primarului şi autorităţilor locale, dar nesoluţionată „de un an şi jumătate”. „Peste tot pe lângă noi s-a asfaltat, s-a mai lucrat la canalizare, dar la blocul nostru nimic. Oare ce să mai înţelegem, că plătim şi noi, cu tot respectul, taxe şi impozite ca toată lumea”.
Nu rămâne decât să vadă şi să audă încă o dată cei din administraţia locală, singurii care pot rezolva toate acestea. Nu sunt bani destui niciodată la bugetul local, dar, totuşi, măcar o soluţie provizorie trebuie găsită şi în acest caz, până nu încep ploile. Există o soluţie tehnică întotdeauna, chestiunea e să se şi vrea! Că de aproape doi ani să tot spui că „bine”, „facem şi dregem”, „nu sunt bani dar când or fi veţi fi prioritari...” e plin podul, lumea din blocul respectiv, sincer, s-a cam săturat.
Corneliu BRAN


Comentarii articol (1 )



Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter