14.07.2019,  22:10:18 | 0 comentarii | 2066 vizualizari
„Legea Resmeriță”, / Promulgată de președintele României
de Corneliu BRAN

Zilele acestea, „Legea Resmeriță”, adoptată de curând de Parlamentul României, a ajuns pe masa de lucru a președintelui României, Klaus Iohannis, care a promulgat-o.

De acum există o lege, inițiată de senatorul social-democrat lupenean Cristian Resmeriță, care creează cadrul legislativ pentru ca angajații din sectorul minier să poată beneficia de reducerea stagiului minim de cotizare necesar ieșirii la pensie, de la 20 de ani la 15 ani, vorbind aici de angajații exploatărilor miniere care se închid ca urmare a înțelegerii dintre Statul Român și Comisia Europeană. Dacă ținem cont că Valea Jiului este încă este o zonă monoindustrială, atunci cu atât mai mult se justifică această inițiativă legislativă a senatorului Văii Jiului.
„Mă bucur că într-un final această inițiativă legislativă a mea a ajuns să fie promulgată de domnul președinte al României, Klaus Iohannis. Este o lege care nu face decât să ajute oamenii, care nu au nicio vină la deciziile luate peste voia lor, aceea de a se restrânge activitățile miniere din Valea Jiului și care le dă o șansă acestora pentru a avea un trai decent și cât de cât sigur în perioada a treia a vieții. Voi face totul în continuare pentru oamenii care m-au trimis în Parlamentul României, punându-și prin votul acordat încrederea în mine și în partidul pe care îl reprezint, Partidul Social Democrat, și mă voi lupta în continuare pentru zona și județul pe care le reprezint”, a declarat senatorul lupenean.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter