15.07.2019,  23:27:31 | 3 comentarii | 2396 vizualizari
Semnal de alarmă tras de câțiva consilieri: Problema taximetriștilor din Petroșani care refuză clienţii a fost pusă în discuţie în ședinţa de consiliu local 
de Corneliu BRAN

La sfârșitul ședinței ordinare de Consiliu Local Petroșani, la rubrica „Diverse”, consilierul Viorel Pascu a ridicat o problemă, care ține de ceva vreme și care a ajuns și la urechile noastre, ridicând-o acum multă vreme. Din păcate, ea revine, semn că nu au fost încă luate măsuri nici până azi.

„Supun atenției o problemă mai aparte în comunitate. În luna mai și luna iunie am fost abordat de o serie de cetățeni din Colonia Petroșani, din zona bisericii de lemn și a turnului de apă, oameni de altfel respectabili, care au lucrat o viață de om pe la mină sau prin alte meserii, oameni în vârstă care stau de o viață în municipiul nostru. Mi-au spus că au fost refuzați de taximetriștii de la Piața Centrală, din Piața Victoriei și de la fosta poștă. Oamenii au avut treabă prin comunitate și li s-a refuzat la întoarcerea spre casă comanda de a fi duși spre case. M-au rugat să fac o intervenție sau o hârtie la forurile competente, să-i ajut în această problemă. În luna iulie, deci luna aceasta, am pățit-o chiar și eu, în parcarea taximetriștilor de la piață. Am urcat în mașină, am salutat, n-am primit nici un salut înapoi… M-a întrebat unde merg și i-am răspuns că merg în Colonie. Mi-a zis că nu merge! Are autorizația 123. Acum, când știu că și în Colonie aproape toate drumurile arată ca și în marea partea a orașului, n-am știut de ce treaba asta. Există un grup de taximetriști care nu fac cinste masei mari de taximetriști. Și, nici nu știu cum să zic, dar, domnule primar, eu v-aș propune să chemați la o discuție reprezentații firmelor care se ocupă de taximetrie, cei care au acest serviciu individual și explicat că nu au voie să refuze clienții (…). Cred că ar trebui făcută o discuție și avertizați, că așa ceva nu se poate. Aș merge chiar la neacordarea licenței de taximetrie dacă mai repetă astfel de lucruri”, a anunțat consilierul Pascu.
Vehement la adresa unor taximetriști a fost și consilierul liberal Valeriu Butulescu: „Cu permisiunea dumneavoastră aș reveni puțin la cele sesizate de consilierul Pascu. Într-adevăr, e o problemă. Am văzut și pe internet mai multe luări de poziție vizavi de ce fac unii taximetriști în gara din Petroșani. Cândva chiar eu am avut plăcerea să gust din această licoare amară, când n-au vrut să mă ia auzind că merg numai până în Dimitrov… Până la urmă au găsit un compromis, să mai ia împreună cu mine încă doi-trei clienți. Dar, în mod normal, cu riscul de a li se retrage autorizația, trebuie să li se amintească acestora faptul că au obligația să ducă orice client oriunde merge! Fiindcă alegerea asta preferențială și trântirea ușii în nas clientului, pentru că este prea scurtă cursa, nu sunt normale! Trebuie găsită o formă de constrângere, mergând chiar până acolo încât să nu li se mai prelungească autorizația!”, a explicat consilierul.
Întărind cele spuse de cei doi consilieri, consilierul Ioan Rus a exclamat: „Este o batjocură la adresa taximetriei din Petroșani pe care o fac unii dintre taximetriști și, implicit, o batjocură la adresa cetățenilor noștri. Am văzut cu ochii mei în gară la Petroșani cum niște cetățeni și-au pus bagajele în portbagajul taxiului și când au spus că vor să fie duși până undeva în oraș și s-a spus de către respectivul taximetrist că el nu face cursă gratuită, scurtă, decât cursă de Lonea, Petrila sau alte localități. Eu aș propune colegilor mei care se ocupă de licența de taximetrie să retragă această licență celor care practică așa ceva în momentul când au probe clare. Spun asta pentru că nu e un lucru normal și până la urmă trebuie făcută disciplină într-un domeniu de activitate care chiar că a scăpat de sub control”.
Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a menționat după ședință că va analiza cele semnalate de consilieri împreună cu cei ce au în fișa postului acest domeniu de activitate din primărie, urmând să se ia măsuri în cel mai scurt timp, eventual avertismente pentru început.
Pe de altă parte, cineva din sală a întrebat oare ce face domnul Roiu de la OPC? Oare se va autosesiza în urma acestui semnal de alarmă tras în consiliul local? Da, chiar, oare ce mai face domnul Roiu de la OPC? Alo, OPC Deva, se aude?
 

N.R. Cerem autorităților locale toleranță zero față de taximetriștii nesimțiți care refuză comenzile clienților, mai ales la gara Petroșaniului! E atât de simplu să fie eliminați din sistem! Trebuie doar implicarea Primăriei Petroșani și OPC-ului. Atât. Și cetățenii lezați de comportamentul discreționar al acestor taximetriști să nu ezite și să sune la OPC și să informeze serviciul specializat al Primăriei Petroșani. Nu sunt mulți taximetriști din ăștia nesimțiți… Luați-le numărul mașinii!


Comentarii articol (3 )

#1 gica16.07.2019,  15:15:47
Ce ne facem cu taximetristii care parcheaza in parcarile personalizate taxiurile firmei ALPIN desi acest lucru este interzis prin lege, si-si fac curat in acestea lasand gunoiul, praful si noroiul in parcarile vecine , unde cei care le-a inchiriat le tin curate ? De starea tehnica a multor taxiuri ale acestei firme numai vorbesc ca poate cei de la RAR le-o face o ''vizita '' de lucru .
#2 minerache19.07.2019,  15:36:41
Ia încercați sa luați un taxi din autogara Petroșani, de lângă benzinăria Moll de pe centura si spuneți șoferului ca vreți sa va duca pana la pasarela gării sau pana la Penny sau Carrefour in centru ... O sa auziți : "numai pana acolo? pai cum , abia pornesc si imediat opresc? Daca nu mergi la Petrila sau Lonea , nu mă interesează"......
#3 Florin M19.07.2019,  19:23:38
"Clientul nostru, stapanul nostru!". Ah, ce lozinca fara acoperire in practica!!! Parol!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter