15.07.2019,  23:54:46 | 0 comentarii | 1871 vizualizari
În prezența primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, / La lansarea cărţii lui Avram Iancu, Marian Boboc a fost în formă (II)
de Corneliu BRAN

Continuăm cu evenimentul de joia trecută, fiindcă în afară de faptul că s-a lansat o carte, aceasta nu e o carte simplă, e practic „cartea vieții” celui mai bun înotător român în ape deschise, bibliotecarul petroșenean Avram Iancu, contemporan și concetățean cu noi.

Alături de Avram Iancu
S-au spus atâtea lucruri frumoase și interesante la luările de cuvânt din timpul lansării de carte, încât până și temerarul Iancu s-a simțit copleșit la un moment dat. Nici n-avea cum să nu fie, din moment ce alături de el și de cuvintele rostite cu meșteșug de cei care au luat cuvântul s-au aflat familia, prietenii și colegii de muncă, primarul localității. Apoi, și nu în ultimul rând, se aflau în sală zeci de persoane care i-au apreciat performanțele sportive și care sunt mândri de el, precum și jurnaliștii ziarului care a fost întotdeauna cel mai apropiat de sportiv și de omul Avram Iancu: „Ziarul Văii Jiului”. Firește, nu uităm și de mentorul fără de care petroșeneanul nostru n-ar fi ajuns aici și care din tinerețe îi este alături, inclusiv cu sfaturi deosebite de viață și pline de sens, fiind vorba, desigur, de profesorul emerit Ioan Cordea.

Marian Boboc - în formă de zile mari
După discursul primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, scriitorul, jurnalistul și documentaristul Marian Boboc, dar și redactorul cărții „Schimbarea ești tu”, a preluat din nou ștafeta. Spuneam în ediția de ieri că Marian a fost într-o formă mare, fapt ce s-a văzut și prin cuvintele rostite în fața asistenței și a eroului cărții, dar și prin atitudinea sa, mai jovială decât niciodată. Am extras un pasaj relevant din ce a zis Marian Boboc.
„Am descoperit în această carte un caracter, un om pe care ar trebui să-l urmeze și cei tineri – nu noi, că la vârsta noastră e foarte greu să ne mai schimbăm (și noi am putea, poate, pe ici-pe acolo, prin părțile esențiale am putea să urmăm exemplul lui, bineînțeles nu să mergem la Polul Nord, sau prin apele reci și învolburate ale Canalului Mânecii, dar pe Roșia, aici aproape, am putea…). Deși am încercat să ținem secret această carte și colaborarea noastră, foarte multă lume auzind că va apărea o carte m-a întrebat: Marian, tu i-o scrii? Le-am spus tuturor că nu o scriu eu, că el, Avram, o scrie. Asta am mai pățit-o odată când am mai fost redactor de carte… toată lumea mă bănuiește că scriu eu cărțile astea unde sunt redactor… Eu nu am avut cum să o scriu, că el știe cel mai bine cum a fost, e experiența lui în primul rând… cum să scriu eu cartea?! Declar public că nu am scris-o eu. M-am ocupat doar de prezentare, de tehnica scrisului, iar fiica mea, care e aici în sală, s-a ocupat de corectură. Deci, până la urmă… a fost o afacere de familie (râde – n.r.), sau de familii… Avram și Boboc. Am scris pe coperta a IV-a și câteva cuvinte, n-am vrut să scriu foarte mult, lăsând textul lui Avram să curgă. Cartea are un ritm, n-o să vă plictisească, este scrisă foarte la obiect. Autorul nu bate foarte mult câmpii, deși mai are câteva momente unde bate câmpii, dar vă las plăcerea să le… ocoliți (râde din nou, ca și Avram și cei din sală – n.r.)… Ce mai vreau să spun de Avram Iancu?! N-am știut, dar am aflat prin mijloace specifice, că el a fost… găinar. Nu râdeți, el a crescut găini, nu găinar din acela la care vă gândiți. Da, el a crescut găini și a fost chiar negustor de ouă. A avut o prosperă afacere de vânzător de ouă. N-am înțeles din ce motive afacerea s-a sfârșit, dar poate vom afla în următorul volum; în această carte nu face referință la acest episod galinaceu din bibliografia sa. La un moment dat, am înțeles că afacerea s-a îmbolnăvit de… deces din cauza găinilor. Dar cred că din toate ouăle el, până la urmă, a ales - și aici am vrut să ajung – un ou de aur. Oul de aur este acela al cutezanței și al curajului! (...). Avram Iancu în această carte ne dă un bun exemplu de om cutezător. El zice de un bun român, iar eu zic de om cutezător; de ce? pentru că nu doar românii sunt cutezători, ci și alți oameni din această lume în care trăim”.

Neînfricat în ape reci și tulburi, cu vii emoții în fața alor săi!
Firește că tot auditoriul prezent la lansarea de carte aștepta și cuvântul eroului cărții și al celui care a scris povestea performanțelor sportive în cei cinci ani scurși de când a lansat prima idee de a trece Canalul Mânecii și de a fi primul român care face treaba asta fără costum de neopren.
Acest lucru s-a întâmplat după ce Marian Boboc și-a încheiat prezentarea și i-a dat cuvântul lui Avram. Emoționat nevoie mare, oricum mult mai emoționat parcă decât atunci când subsemnatul l-a văzut aruncându-se în apele reci de lângă țărmul Doverului, Iancu a citit la rugămintea lui Boboc un pasaj din carte, alegând unul chiar din prima filă a acesteia. Apoi a continuat cu voce aproape tremurândă – în orice caz un altfel Avram pe care-l știm cu toții (!): „Vreau să vă spun că e cea mai ingrată postură a scriitorului. De ce? Pentru că el trebuie să-și explice cuvintele tot prin cuvinte… Este foarte greu, cu toate că eu chiar nu mă consider scriitor. Această carte este scrisă cu sufletul, pentru că am simțit că trebuie ca aceste povești să ajungă în mâna dumneavoastră. Deci nici pe departe nu sunt scriitor, dar asta vine din nou să confirme faptul că orice este posibil dacă crezi cu adevărat! Deci dacă îți propui să scrii o carte, scrie o carte! Dacă îți propui să faci lucruri mărețe, poți să faci acele lucruri mărețe sau să-ți împlinești visurile. N-am să vă rețin foarte mult atenția și nici n-am să vă povestesc foarte mult despre carte, mai ales că Marian Boboc a spus deja ceea ce era de spus, iar dumneavoastră veți citi cartea și veți afla întreaga poveste. Dar ce vreau eu să vă spun acum este următorul lucru: sunt șase ani de când am început aceste aventuri extreme, și în urmă cu vreo doi ani am constatat eu ceva, faptul că această călătorie nu este doar o călătorie fizică! De asta am scris cartea asta. Este o călătorie spirituală care m-a transformat profund, deci o călătorie spirituală transformațională și nu mai sunt același Avram pe care îl știați acum șase ani! Bineînțeles în această călătorie am avut parte de această transformare de care vorbesc. Am vrut să scriu această carte și, iată, am scris-o! Ea conține toate cele patru mari performanțe, traversarea înot a Canalului Mânecii, parcurgerea Dunării înot, traversarea Mării Negre de la Sulina la Istanbul (deci am reușit să cuceresc Constantinopolul în mod pașnic), dar și ultima aventură de la Cercul Polar. Eu aș vrea acum să mulțumesc domnului primar și comunității locale, care chiar mi-au fost partener la Dunăre, la Marea Neagră și chiar și la Canalul Mânecii. Comunitatea m-a ajutat foarte mult, am avut o echipă deosebită în spatele meu, pentru că nimic măreț nu se poate realiza ușor și fără sprijin, nimic măreț nu se poate realiza singur. Faptul că, domnule primar, sunteți azi, aici, este un lucru extraordinar pentru mine și nu doar pentru mine, ci pentru întreaga comunitate, că noi dacă suntem mai uniți, suntem o comunitate mai puternică. Mai vreau să vă spun că sunt în sală trei persoane care chiar au făcut parte din echipa mea de susținere. Și aici mă refer la domnul profesor Ioan Cordea, care chiar are dedicat un capitol în carte și care a jucat un rol deosebit în viața mea, mai exact de la 14 ani, când am început să fac karate și când dumnealui m-a dus și spre titlul de campion al României la această disciplină! Mai este Lucian Coman, care m-a urmat pe Dunăre, și doamna profesor Iuliana Pișcoi, care mi-a asigurat niște masaje extraordinare odată ce am intrat pe Dunăre în țară (…). Mulțumesc pe această cale și sponsorilor care au făcut posibilă apariția acestei cărți, dar și sponsorilor pe care i-am avut în cursele mele, pe care i-am amintit de altfel și în cartea scrisă de mine pe care o lansez azi, precum și tuturor românilor și concetățenilor care au fost alături de mine de fiecare dată, eu simțindu-le emoțiile și gândurile pozitive de fiecare dată”.

Mentorul - lângă sportiv
După intervenția autorului cărții, discursurile s-au încheiat cu luarea la cuvânt a mentorului recunoscut de Avram Iancu, profesorul Ioan Cordea. Expunerea s-a a fost lungă, profesorul evocând multe aspecte din perioada tinereții sportivului, cu care a lucrat la Lonea și la Petrila, pasaje intercalate cu perioada mai aproape de zilele noastre, când profesorul a fost prezent la Dover cu Avram, la primele tentative pe care acesta le-a avut în a trece „Iadul de Gheață”. Fiindcă am stabilit cu domnul profesor că vom realiza săptămâna viitoare un amplu interviu, în care vom discuta, firește, și de sportivul Avram Iancu, mai mult ca sigur „cel mai bun produs al antrenorului” în vasta sa experiență, vom reda mai jos doar două scurte pasaje, dar relevante, spre a rămâne în amintirea acestui frumos eveniment petrecut la Biblioteca Municipală Petroșani, într-o seară plăcută de iulie, 2019.
„(…). Pentru noi, ceilalți, e greu de înțeles cum a găsit el puterea să se angajeze la asemenea eforturi. Eu nu că intuiesc, știu despre ce este vorba. În primul rând, are o personalitate deosebită. Lucru deosebit de important în asemenea situații. În al doilea rând, vorbesc despre voință și puterea de a îndura, de a suferi. Nici nu vă puteți imagina ce înseamnă să înduri, să te chinui. El de la 14 ani mi-a atras atenția, intrând în sala Parângului Lonea de pe vremea aceea, am întâlnit acolo un copil deosebit de ascultător și harnic. Aceasta este caracterizarea lui Avram pe scurt: ascultător și harnic (…). Când a venit la mine și m-a întrebat dacă el ar putea să încerce să traverseze Canalul Mânecii, că nici un român n-a izbutit asta și nici nu și-au prea propus de fapt ținând cont de ce greu și periculos este, sigur că e și vina mea că am spus da. Am spus da… și eram convins că poate să treacă, cunoscându-l și știindu-i calitățile. Și a trecut! Și poate multe, multe de tot, dar mă opresc aici că n-aș vrea să-i mai dau cine știe ce idei… Da, Avram poate face multe performanțe pentru că e rezistent, pentru că are voință, curaj, pentru că se antrenează constant și pentru că așa a fost pregătit ca și sportiv, având în plan spiritual o mentalitate de oțel (…)”.
Totul s-a încheiat cu o lungă sesiune de autografe date de Avram Iancu pe cărțile celor care au asistat la eveniment și care cu siguranță au dorit să plece acasă cu cartea și cu autograful autorului ei.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter