17.07.2019,  19:28:13 | 0 comentarii | 2113 vizualizari GALERIE:     FOTO    
La sediul CEH / Senatorul Resmeriţă a iniţiat o întâlnire cu factorii responsabili în aplicarea prevederilor „Legii Resmeriţă”
de Corneliu BRAN

Miercuri, 17 iulie 2019, la sediul Complexului Energetic Hunedoara din Petroșani a avut loc o ședință la care au fost convocați toți factorii de răspundere care au legătură cu Legea 135 din 2019 („Legea Resmeriță”).

Întâlnirea de lucru a fost convocată la cererea inițiatorului acestei legi, senatorul social-democrat Cristian Resmeriță, care dorește acum simplificarea procedurilor birocratice pentru beneficiarii acestei legi. Parlamentarul lupenean vrea astfel, după cum ne-a declarat tot miercuri, „să ajute omul, nu să-l încurce”, cum s-ar putea întâmpla.
Până să vă spunem ce a declarat pentru Ziarul Văii Jiului, trebuie să vă spunem că din partea conducerii CEH a fost prezent în sala unde a avut loc întâlnirea directorul general Dioane, tot de la CEH au fost prezenți directorii exploatărilor miniere și șefii din cadrul birourilor de resurse umane. Din partea Societății Naționale de Închideri Mine Valea Jiului a fost prezent directorul societății, Vasile Pavel, în timp ce din partea Casei Județene de Pensii a fost prezent omul de la vârful acestei instituții județene, Cătălin Olar. 
Nu au lipsit nici reprezentații Sindicatului „Muntele”.
Firește că în sală s-a aflat și senatorul Cristian Resmeriță, întâlnirea de la sediul CEH fiind inițiată de el.
Din declarația acordată ziarului nostru de către senatorul Cristian Resmeriță reiese foarte clar care a fost scopul acestei întâlniri.
„A fost vorba de o întâlnire convocată de mine legată de scăderea stagiului de cotizare de la 20 la 15 ani și de Legea 135 sau Legea Resmeriță cum mai i se spune. Până acum n-a existat un soft, n-a existat conlucrare între instituții pentru a se putea pune în vigoare reglementările acestei legi inițiate de mine, astfel că exista pericolul ca în loc să-i ajutăm pe oamenii care pot beneficia de prevederile acestei legi, să-i încurcăm mai mult! Ca atare, i-am adus pe toți factorii responsabili cu punerea în practică a acestei legi la o masă, unde să discute și să reglementeze tot ce este de făcut, astfel încât să fie simplificată procedura birocratică, dar și să nu mai existe nici un fel de nelămuriri sau situații nedorite. Practic, i-am adus la întâlnire pe beneficiari, reprezentanți de CEH și SNÎMVJ și sindicate - și în mod special de cei de la resurse umane, acolo unde omul merge prima dată, cât și pe cei care pun în aplicare ce spune legea, cei de la casa de pensii. Am cerut, de asemenea, ca să fie prezentată celor de la casa de pensii toată documentația care atestă că minele sunt pe închidere, astfel încât totul să fie în ordine și pentru cei de-acolo. Că, vă dați seama, vine omul la casa de pensii, tocmai de la Lonea, ca un exemplu, și funcționarul nu știe ce documente să ceară, sau tot felul de chestiuni din acestea… Așa, lucrurile s-au lămurit. Urmează să se încheie și un Protocol de colaborare în vederea aplicării legii liniare, ca să nu mai stea lumea pe la ghișee. Să se simplifice, cât se poate și cât permite legislația, procesul birocratic pentru acești beneficiari direcți ai acestei legi. De asemenea, în perioada imediat următoare, directorul casei județene de pensii va lua legătura cu directorul casei naționale de pensii, prezentându-i acestuia drafturile discuției de azi și ce s-a stabilit, urmând ca apoi cei de la pensii să stabilească simplificarea procedurilor și tot ce este de făcut pentru ca cetățeanul să nu fie deloc afectat sau întârziat din cauza unor proceduri birocratice sau greșeli de interpretare care pot fi evitate. Repet, totul pentru a ajuta omul, nu pentru a-l încurca. Cred că a fost o întâlnire binevenită și mă bucur că toată lumea a răspuns prezent apelului meu. De-acum nu ne rămâne decât să vedem că lucrurile decurg așa cum trebuie și cetățeanul beneficiar de reglementările acestei legi să fie pe deplin mulțumit”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter