31.07.2019,  00:50:29 | 0 comentarii | 862 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Ieri, la Biblioteca Universității / A fost lansat proiectul „EU - ANTREPRENOR - creșterea participării studenţilor din categorii vulnerabile la programe de studii de licenţă prin inovare antreprenorială”
de Corneliu BRAN

Așa cum v-am anunțat deja în paginile ziarului nostru în mai multe rânduri, inclusiv prin vocea rectorului Radu Sorin, la Universitatea din Petroșani, marți, 30 iulie, a fost lansat proiectul: „EU – ANTREPRENOR – creșterea participării studenților din categorii vulnerabile la programe de studii de licență prin inovare antreprenorială”. Evenimentul a avut loc în sala de conferințe a Bibliotecii Universității Petroșani, cu participarea cadrelor didactice implicate în implementarea proiectului din partea petroșeneană, plus cadrele didactice din cadrul Universității din București, nimeni alții decât partenerii celor de pe Dealul Institutului la acest proiect finanțat prin POCU.

Ziarul Văii Jiului a fost invitat la acest eveniment, astfel că începând cu orele 12:00 am participat la lucrările de deschidere, în prezența a câteva zeci de studenți și cadre universitare.

Mediu de învățare nou, modern
Pentru a înțelege mai bine ce se dorește prin implementarea acestui proiect în valoare de 7.729.873,55 lei, ce se derulează pe o perioadă de 24 de luni, vă redăm o parte din cele declarate presei de către doamna Claudia Isac, director de Departament Științe Economice și totodată managerul de proiect: „Acest proiect ce se derulează împreună cu Universitatea din București, partenerul nostru, vizează reducerea abandonului universitar, o mai bună inserție pe piața muncii și evident o creștere a competențelor antreprenoriale ale celor implicați. Avem un grup țintă de 450 de studenți, 300 de la noi de la universitate, alți 150 de la Universitatea din București. Ei sunt studenți în anii terminali, deci îi pregătim pentru inserție cu piața muncii sau să-și deschidă afacerea. Mai avem un grup țintă de 76 de cadre didactice, care vor fi de asemenea pregătite în acest context.
În mod practic, cei 450 de studenți, vor avea competențe antreprenoriale ridicate datorită categoriilor de activități pe care le derulăm în cele 24 de luni. Venim cu o inițiativă nouă, de derulare a unor cursuri în mediul online, niște cursuri care sunt diferite de cele din planurile de învățământ pe care ni le impune ARACIS. Sunt discipline noi care se vor derula pe o platformă IT. Pe această platformă studenții vor avea trei cursuri complementare, fiecare cu câte 14 module, acestea putând fi accesate chiar și printr-o aplicație de pe telefon. Deci un mediu de învățare nou, destul de atractiv pentru generațiile acestea de azi. Acest mediu de învățare va fi completat cu un mediu de învățare aplicativ, proiecte ce se vor derula în cadrul agenților economici, în parteneriat cu aceștia, ceea ce va însemna că studenții vor fi pregătiți pentru a-și pune în aplicare și a-și dezvolta propria afacere. Tot în această viziune avem un concurs de planuri de afaceri care se desfășoară între studenți, cele mai bune planuri de afaceri vor fi premiate cu o mobilitate în Grecia împreună cu studenții de la Universitatea din București, pentru a vizita și acolo centre economice și parteneri, vorbim de universități din Grecia. Deci, practic, ei își vor crește aceste competențe antreprenoriale, pe de-o parte, pentru a-și iniția pe viitor o afacere, iar pe de altă parte, pornind de la premiza că abilitățile antreprenoriale îi ajută, atunci ei vor avea șanse pe viitor și pe ceea ce se caută azi pe piața muncii. Fiindcă a fi antreprenor înseamnă să-ți asumi niște decizii, să fii motivat în ceea ce faci, iar angajatorii au nevoie de absolvenți care vin cu altă atitudine și alt bagaj de cunoștințe la locurile de muncă private, iar când spun asta mă gândesc mai ales la cei din Valea Jiului pentru că aici ne aflăm (…)”.

A doua componentă a proiectului va aduce la universitate și un „centru” studențesc
O altă componentă a proiectului este cea care ține de partea socio-emoțională, prin sesiuni de coaching, prin activități de dezvoltare personală și teste emoționale. „Sustenabilitatea proiectului se va asigura și prin crearea unui Centru de Inovare Socială și Antreprenoriat Studențesc, care va fi și dotat și va rămâne în Universitatea din Petroșani ca o formă în care să ne desfășurăm în continuare activitatea cu parteneri din mediul economic, în special cu absolvenți de-ai noștri care au o afacere, acestea fiind și bune exemple pentru actualii studenți. Toate au în vedere și această reducere a abandonului universitar, care, din păcate, reprezintă o problemă de moment destul de grea”, a mai menționat interlocutorul nostru. 

Componenta trei a proiectului se adresează dascălilor universitari
„În paralel avem și o activitate dedicată cadrelor didactice – pentru că și ele trebuie să se pregătească pentru a dezvolta aceste competențe antreprenoriale. Dezvoltăm două programe postuniversitare, speciale pentru cadrele didactice: manager de inovare socială și competențe antreprenoriale – nivel avansat. Cadrele didactice nu se vor rezuma doar la aceste cursuri postuniversitare, ele vor avea și niște stagii de întâlniri și pregătire în cadrul agenților economici”, a încheiat managerul de proiect.

Al treilea proiect al UP finanțat prin POCU!
Din partea conducerii Universității din Petroșani, prorectorul pe probleme de învățământ din cadrul Facultății de Științe, conf.univ.dr.ec. Codruța Dura, a subliniat de asemenea că dezvoltarea abilităților antreprenoriale ale tinerilor are efecte pozitive asupra statutului social al acestora, în sensul dobândirii independenței financiare și a recunoașterii sociale, cadrul universitar mulțumind totodată tuturor celor aflați în sală pentru participarea la conferința de lansare a proiectului „EU – ANTREPRENOR – creșterea participării studenților din categorii vulnerabile la programe de studii de licență prin inovare antreprenorială”.
„Este al treilea proiect finanțat din fondurile UE, prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), pe care Universitatea din Petroșani l-a obținut în calitate de beneficiar în perioada 2018-2019 și al doilea pe care îl implementează în parteneriat cu Universitatea din București! Îi avem astăzi prezenți alături de noi pe distinșii oaspeți de la această prestigioasă instituție de învățământ superior, doamna decan conf.univ.dr. Florentina Nițu și domnul lector univ.dr. Alin Matei. Ne bucurăm că avem asigurate toate auspiciile pentru a continua relațiile de bună colaborare cu colegii de la Universitatea din București și ne exprimăm speranța că la finele celor 24 de luni, perioadă pe care se întind activitățile proiectului, rezultatele obținute vor fi în concordanță cu obiectivele și nevoile grupurilor țintă vizate prin cererea de finanțare. 
Nu ne rămâne decât să le urăm succes celor implicați în activitatea de implementare a proiectului și să ne exprimăm speranța că un număr semnificativ de studenți care învață la cele două instituții de învățământ superior vor dobândi abilitățile antreprenoriale necesare pentru a acționa ca antreprenori activi în condițiile tranziției la economia bazată pe cunoștințe”, s-a adresat prorectorul Codruța Dura celor prezenți, încheind discursul după câteva minute cu o urare în numele conducerii Universității din Petroșani celor implicați în implementarea proiectului.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter