31.03.2020,  01:43:40 | 0 comentarii | 1857 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Crucea Roșie acționează non-stop pe străzile Petroșaniului
de Corneliu BRAN

Gheorghe Toma donează 20 de porții/ zi petroșenenilor aflați în nevoi

 

Acțiunile de ajutorare și sprijin ale persoanelor aflate în situație critică, izolate la domiciliu și fără rude sau susținători, dar și de sprijin pentru casele de îngrijire a bunicilor noștri continuă la Petroșani parcă mai mult ca oriunde în Valea Jiului.

 

Luni, 30 martie, i-am surprins pe voluntarii Crucii Roșii Petroșani, care împreună cu cei de la Caritas Petroșani și DAS Petroșani și poliția locală fac o treabă minunată în aceste zile prin tot municipiul, acolo unde este nevoie și unde sunt solicitați, la Centrul de Îngrijire pentru Vârstnici „Radu Sienerth” din Aeroport descărcând alimente necesare funcționării normale ale acestui centru.

Pe de altă parte, voluntarii Crucii Roșii Petroșani au putut fi văzuți și prin centrele comerciale de pe raza localității achiziționând mâncare pentru cei care au solicitat telefonic, contracost, dar și pe la ușile apartamentelor sau caselor din Colonie ori de la marginea orașului, unde au dus mâncare celor aflați în nevoi, cu copii mulți, sau bătrâni singuri și bolnavi. O parte din familiile sprijinite recent le puteți vedea trecute pe tabelele anexate. Și cine știe, poate și alți și alți petroșeneni îi vor ajuta, că perioada grea nu s-a terminat. Este nevoie și în zilele și săptămânile ce urmează de cât mai multă lume generoasă.

De la Felicia Vitan, secretarul Crucii Roșii Petroșani, am aflat, tot luni, că numărul persoanelor care donează alimente, ba chiar masă caldă, a crescut și dumneaei ne-a rugat scriem că subfiliala de Cruce Roșie Petroșani le mulțumește pentru aceste gesturi deosebite și pentru faptul că le-a ascultat apelurile, în aceste vremuri grele și triste pe care le trăim.

„Au venit foarte mulți cu alimente pentru ca să le distribuim la persoanele fără apărare în fața acestui virus, care au situații disperate. Ultimul gest, recent, a fost făcut de Gh Toma de la Realcom, care ne-a spus că zilnic ne va trimite 20 de porții de mâncare caldă pentru cei ce au nevoie. Și ca dumnealui mai sunt și alții. La final, când totul va fi bine și se va sfârși această criză, în numele Crucii Roșii și a comunității locale le vom mulțumi nominal tuturor! Iată că oamenii știu să se strângă, să se unească în astfel de situații grele, critice, înfricoșătoare, la Petroșani avem atâția oameni destoinici și de treabă! Știam asta, dar m-am lămurit și mă lămuresc tot mai mult pe zi ce trece în această perioadă de pandemie. Le mulțumim tuturor, iar cine dorește să sprijine în continuare prin voluntarii noștri, o pot face sunând la cele două numere de telefon de acum cunoscute și făcute publice de atâtea ori, inclusiv în ziarul dumneavoastră. Mulțumim totodată și ZVJ-ului că ne sprijină activitatea și ne susține moral prin tot ceea ce scrie în aceste zile despre Crucea Roșie Petroșani”, a declarat pentru ZVJ secretarul Crucii Roșii Petroșani.

Nota 10 (zece) din partea noastră, a tuturor, acestor tineri voluntari și devotați comunității, care își pun propria lor sănătate în pericol pentru o cauză nobilă! Dumnezeu să ne ajute pe toți și să ne dea sănătatea de care avem nevoie să trecem peste toate.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter