20.08.2020,  22:52:36 | 0 comentarii | 925 vizualizari GALERIE:     FOTO    
În următorii 5 ani, / Sălătruc, Maleia și alte șase drumuri din Petroșani vor fi reabilitate prin finanțarea C.N.I.
de Corneliu BRAN

Scriam la începutul acestei veri un material legat de strada Slătinioara din municipiul Petroșani. Mai mulți cetățeni de-acolo ne solicitaseră să mergem să vedem cum arată drumul. Răspunsul primarului Tiberiu Iacob-Ridzi a venit ulterior, la doar câteva zile, când într-o conferință de presă a explicat că prin CNI se va rezolva și acest drum, documentația fiind depusă unde trebuie și așa mai departe, aspecte de la acea conferință de presă fiind publicate pe larg în ziarul nostru la vremea respectivă.

 

Ei bine, după vizita ministrului Dezvoltării Ion Ștefan în Valea Jiului, cam la o lună și jumătate după aceea, cu ocazia Zilei de 6 August, alături de primul-ministru Ludivic Orban, care ne-a spus că drumurile de interes local și județean pot fi reabilitate de-acum cu finanțare acordată prin Compania Națională de Investiții, fapt repetat într-o altă conferință de presă și de primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi, lucrurile au început să se lege în privința drumurilor din municipiul de la poalele Parângului care au rămas nereabilitate prin diverse programe, astfel că nu mai puțin opt străzi intrând în procesul de reabilitare cu finanțare de la CNI. Este vorba de strada Slătinioara, strada Maleia, strada General Vasile Milea, strada Sarmizegetusa, strada Jiului, strada Pompierilor, strada Aurel Vlaicu și strada Miorița, toate proiectele fiind înaintate de către primarul Tiberiu Iacob-Ridzi chiar în ziua în care ne-a prezentat acest lucru la respectiva conferință de presă, semn că primarul n-a spus atunci… vorbe. Cum se poate vedea, acest lucru e simplu, verificându-se lista de obiective ale Ministerului Lucrărilor Publice,  Dezvoltării și Administrației (MLPDA), care prin CNI s-a angajat public să le implementeze, o listă care cuprinde 27 de obiective de acest gen din întreg județul Hunedoara.

În legătură cu acest aspect și tot ce am scris mai sus, primarul Petroșaniului a confirmat miercuri 19 august, faptul că aceste drumuri vor intra în reabilitare cu finanțare CNI.

„Ministrul Ion Ștefan a semnat astăzi Ordinul MLPDA pentru aprobarea listei-sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul Subprogramului de Dezvoltare Drumuri de interes local și drumuri de interes județean, din Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social. Este vorba de proiectele de reabilitare drumuri din localități din întreaga țară, obiective pe care MLPDA, prin CNI, se angajează să le implementeze. De altfel, guvernarea condusă de Ludovic Orban s-a angajat ferm să modernizeze 20.000 km de drumuri locale și 7.000 km de drumuri județene în următorii 5 ani! În județul Hunedoara avem pe listă 27 de obiective de drumuri din mediul rural și urban care necesită intervenții în vederea modernizării și pe care guvernarea liberală le va rezolva în următorii 5 ani! La fel va fi și cu aceste opt drumuri din Petroșani aflate pe această listă”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter