13.01.2021,  21:07:01 | 2 comentarii | 1307 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Primăria Petroșani / A pregătit cum se cuvine Stațiunea Parâng pentru turiști
de Corneliu BRAN

Stațiunea Parâng începe să recupereze ce a pierdut la început de sezon. Acest fapt se datorează, în primul rând, zăpezii, de care nu mai duce lipsă, dar și faptului că organizarea din punct de vedere administrativ e tot mai bună. Cei ce răspund de amenajarea pârtiilor și de funcționarea celor două telescaune din primărie s-au achitat de sarcini, alături și de cei din mediul privat care dețin instalații pe cablu.

 

70.000 lei - încasați la telescaune de primărie în doar trei zile!

Iar ca dovadă la ceea ce spunem, iată în continuare și câteva argumente, comunicate de primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. În Parâng își desfășoară activitatea 24 de oameni din cadrul „domeniului schiabil Parâng” al primăriei Petroșani.

În cele trei zile ale sfârșitului trecut de săptămână, afluxul de turiști a sărit de cifra 2.000.

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi pare mulțumit cu suma încasată la cele două telescaune de către administrația locală: „În cele trei zile de week-end au fost încasați, din câte știu, peste 70.000 lei! Iată că dacă avem zăpadă, pârtii amenajate, vin și turiștii. Și va fi din ce în ce mai bine, deoarece zăpada a crescut. Stratul este de vreo 70 cm și va mai ninge. Acum s-a deschis în bune condiții și Pârtia B, pe lângă celelalte care funcționau. Aceasta va face ca în week-end-ul următor să fie în Parâng și mai multă lume. Atrag însă atenția și pe această cale, să se păstreze în continuare regulile stabilite pe timp de pandemie, în primul rând, purtarea măștii, dar și spălarea mai des a mâinilor și păstrarea distanțării fizice, deoarece încă n-am scăpat de pericol și trebuie să ne protejăm, atât noi, cât și să-i protejăm pe cei de lângă noi. Dacă toată lumea respectă aceste reguli, atunci va fi bine și se va putea schia toată iarna fără probleme în Parâng”.

 

Pârtia B va fi excelentă în week-end-ul următor!

Un al doilea argument din ce spuneam mai sus ni l-a oferit un director din primărie, pe care l-am întrebat cum sunt pârtiile, dacă Pârtia B va fi cu adevărat funcțională, dacă se amenajează pârtiile și așa mai departe.

„Chiar acum ce m-am întors de pe teren și, într-adevăr, pot spune că Pârtia B va fi o pârtie de bază în week-end, alături de EuroParâng și celelalte. La această pârtie avem și trei tunuri de zăpadă instalate, iar din câte știm vremea se tot răcește, pentru vineri fiind anunțate multe grade cu minus noaptea, dar și ziua, astfel că zăpada va fi destulă și pârtia amenajată ca la carte. Pârtiile se întrețin zilnic, uneori se lucrează chiar și noaptea, sunt nivelate cu ratrack-ul, iar în jur de 24 de oameni din cadrul primăriei deservesc zilnic ceea ce ține de domeniul schiabil. Aici intră nu doar cei ce se ocupă de pârtii, efectiv, ci și mecanicii troliști, casierii, plus personalul ce deservește la rampă, sus și jos. Sunt convins că în week-end-ul următor vor urca și mai mulți turiști, iar lumea va fi mulțumită de pârtii și de stațiune în general, nu că sunt de-aici, dar unde mai găsești așa priveliști și peisaje încântătoare ca în Parâng?”.

 

Totul despre telescaune

De la același funcționar am aflat și orarul cu funcționarea telescaunelor și taxa de urcare și de coborâre și de ce nu se prelungește uneori, în week-end când e aglomerat, programul de funcționare la cele două telescaune: „Nu putem, fiindcă nu ne lasă ISCIR-ul. E prevăzut foarte clar că pe timp de noapte nu avem voie să dăm drumul la telescaune. De aceea, ultima îmbarcare la TS3 se face la ora 16,00, iar la telescaunul vechi la 16,30. De ce la TS3 la 16,00 și nu tot la 16,30, cum mulți întreabă? Pentru că în acea jumătate de oră coborâm personalul din Parâng, mecanicii troliști de-acolo, casierii și personalul ce deservește la rampă. Tot ISCIR ne permite ca în cazuri deosebite, accidente sau situații speciale, să dăm drumul la telescaune, limitat, până ce accidentatul este coborât, asta la solicitarea Salvamont Petroșani ori a jandarmilor montani. Astea sunt singurele situații când putem porni telescaunul după înserare și îmi pare rău când unii ne ceartă de această situație, fără să ne întrebe, sau fără să se documenteze ca să vadă cum stă treaba”.

 

Problemă „rezolvată” între timp…

La final am mai adăuga și faptul că în ultima perioadă, în urma unor plângeri și sesizări, o comisie din primărie a anchetat ce s-a întâmplat, stabilindu-se că de fapt lucrurile nu stau așa cum au fost expuse și că implicat, din umbră, ar fi un reprezentant al mediului privat care are ce are cu salvamontiștii și jandarmii montani, cu cei din administrație, pe motiv că e certat că în zona unde are instalația pe cablu proprie, nu se cam respectă regulile sanitare legate de pandemie. De aici, la crearea de aspecte tensionate, în care sunt implicați anumiți prieteni ai acestui domn, n-a mai fost decât un pas. Dar, între timp, „lucrurile s-au reglat”, după cum am aflat marți.


Comentarii articol (2 )

#1 Vanea Aniko17.01.2021,  08:09:14
As fi curioasa daca si cei 2000 de turisti care au adus aceea suna multumitoare au fost multumiti de serviciile gasite in Parâng . De toaletele gasite si cu locurile unde s-au putut spala pe miini . Poate in viitorul interviu .
#2 Corneliu Bran18.01.2021,  16:12:50
Asta ține de proprietarii de cabane nu de administrația locală. Iar regula e că așa cum creezi condiții clienților și cum te ocupi de ei, așa vor veni și pe viitor și așa îi ai pe viitor. Or, din păcate, mulți nu gândesc decât prezentul și vă dau dreptate din păcate. Dar să nu generalizăm, există și locații oneste, curate, cu servicii bune de cazare sau de masă. Acei patroni știu regula și știu că nu contează în afacerea lor doar prezentul. Bravo lor. Ceilalți...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter