08.02.2021,  19:04:51 | 0 comentarii | 1225 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Parapantistul Toma Coconea, / La 30 de ani de la primul zbor
de Corneliu BRAN

În 2021 parapantistul petroșenean Toma Coconea împlinește trei decenii de zbor cu parapanta. Timp în care a planat peste munți și văi de pe patru continente și a participat la toate cele nouă ediții ale „Red Bull X-Alps”. Fiind vorba de un an jubiliar, 30 de ani de zbor cu parapanta, m-am gândit că lui Tomi i-ar sta bine un „zbor” în paginile ziarului nostru.

 

Școala de zbor din Parâng

Dacă-l asculți pe Toma Coconea cum discută despre pasiunea lui și despre experiențele sale în materie de zbor cu parapanta, ar părea că e o persoană vorbăreață. Din contră, Toma nu e prea vorbăreț, preferând faptele și viața activă din munte, acolo unde își petrece marea majoritate a zilelor de peste an. Acum, că e și proaspăt consilier local (chiar șef de comisie!), s-ar putea ca măcar de câteva ori pe lună, la ședințe, să-l mai prindă viața și pe la oraș, deși, cu pandemia, deocamdată și acestea se țin on-line.

De ani buni, Toma Coconea este proprietarul „Școlii de zbor” din Parâng. De altfel, el e și inițiatorul acestei școli, pe care a gândit-o ca pe-o continuitate la această ocupație a sa, pasiunea zborului cu parapanta, în afară de faptul că e și un bun și activ salvamontist.

„Vreau să fac această școală și mai activă. Va avea sediul în noua cabană de la cota 1.500 metri și vor exista cursuri de zbor cu parapanta, care vor fi și teoretice și practice. Sper că după ce vom da drumul la cursuri, anul acesta, prin vară probabil, să se înscrie cât mai mult tineret, ca să avem urmași demni de a prelua ștafeta de la generația mea, într-un sport extrem foarte fascinant, cum numai zborul unei păsări mai poate vedea atâtea minunății pe care planeta asta le are din plin. Sunt fericit că timp de 30 de ani, anul acesta împlinesc acești ani, am putut să desăvârșesc acest hobby, o pasiune a zborului peste munți, văi și ape pe care o am din copilărie”, ne-a spus pentru început Tomi.

 

Tipuri de zboruri cu parapanta

L-am întrebat care e treaba cu zborurile cu parapanta, deoarece am înțeles și știm ceva, dar nu prea bine că ele sunt de mai multe feluri.

„Da, sunt zboruri de agrement sau de plimbare, care se fac pe tot parcursul unui an de către pasionați, uneori în doi, împreună cu turiști sau doritori, la solicitarea acestora. Culoarul de zbor în Parâng, unde merg să zbor cu parapanta alături de cel ce mă solicită, este din fața cabanei și până jos la telescaun. Asta se întâmplă iarna, că vara traseul se poate lungi. Vara fac zboruri de agrement și din zona Clopotivei. Zborul iarna durează între 15-20 de minute, iar vara timpul poate ajunge și la 30 de minute. Mai există zborul acrobatic, unde, de asemenea, se poate merge și alături de turist, acesta ține mai puțin de 15 minute, dar e mai intens, și adrenalina e mai mare. Nu toată lumea e pregătită de acest fel de zbor, și aici trebuie atenție sporită. În fine, sunt zborurile lungi, pe astea le fac singur, zboruri ce cuprind inclusiv competițiile la care particip”, susține Tomi Coconea.

 

A zburat cu o persoană de categorie grea: 160 de kilograme!

Tariful pentru o plimbare alături de Tomi cu parapanta este de 250 lei, sumă în care intră și filmarea zborului. Dacă există grupuri, atunci se poate negocia. Cu cât sunt mai mulți cei din grup care vor să dea o tură prin Parâng cu parapanta, alături de Tomi, prețul, în mod firesc într-o economie de piață, scade.

„Eu când zbor simt o degajare a corpului și creierului,o relaxare intensă, sentimente pe care nu le am altfel niciodată. Mă bucur pentru fiecare clipă de zbor, simt momentul cum se spune, dar cel mai tare mă înveselește când zbor alături de o persoană acea bucurie a respectivului, la aterizare toți sunt de-a dreptul încântați de ce au văzut și de cum s-au simțit! Niciodată, dar niciodată, nimeni nu s-a dat jos de pe parapantă și apoi să fie nemulțumit sau supărat că a pierdut vremea. Nu, toți au fost fericiți și au spus că vor să mai revină, să mai zboare cu parapanta, că e un sentiment unic. Și au fost și tineri, dar și persoane mai în vârstă. Au fost și oameni slabi în greutate, dar și oameni corpolenți, cel mai greu în greutate fiind un domn de 160 de kilograme. Ultima oară când cineva mi-a spus că s-a simțit în zbor excelent și va mai dori să mă caute să zboare din nou a fost chiar acum câteva zile, când a venit la mine o fată a unei doamne de 68 de ani, care mi-a spus că e ziua de naștere a mamei sale și că această doamnă își dorește să zboare cu mine cu parapanta. Am acceptat, firește și am zburat împreună, doamna rămânând cu schiurile în picioare ca să decoleze mai ușor. La final era foarte fericită! Da, 99% din toți cei ce trăiesc momentul în zbor cu parapanta se simt extraordinar și își doresc să revină! Asta e marea mea satisfacție și la fel simt și eu… Mereu doresc să mă reîntorc să zbor… E o pasiune, n-ai ce-i face!”, susține Tomi, din ce în ce mai încălzit când vorbește de acest subiect.

 

Zborurile peste Carpații românești

Ca să scriem de toate zborurile cu parapanta ale lui Tomi nu ne-ar ajunge ediții întregi de ziar. Totuși, facem o scurtă recapitulare, din ce știm și din ce am discutat cu Toma Coconea în această zi de februarie a anului 2021.

„Zboruri mai lungi au fost nenumărate, sincer nici nu le mai știu numărul. Acum 3-4 ani am avut un zbor lung și frumos de câteva ore, într-o splendidă zi de vară, din Parâng și până spre capătul Făgărașului. A fost un zbor deosebit, am văzut foarte clar totul, treceam păduri, ape privind de sus ce frumoasă e țara asta! Am văzut atunci și căprioare și mai multe animale sălbatice, dar și drumeți destui pe cărări de munte care îmi făceau cu mâna de jos. Cu parapanta poți să zbori într-o zi bună de zbor, cu vremea liniștită, și 200-300 de kilometri liniștit, poate chiar mai mult. Eu am făcut multe drumuri din Parâng spre Herculane sau Retezat și retur, altele până la Deva, unde am aterizat lângă șosea și m-am întors cu mașina, altele înspre Brașov și Sibiu. E frumos și suntem și într-una din cele mai frumoase zone din țară și din Europa, Carpații fiind niște munți foarte deosebiți. Chiar dacă nu sunt foarte înalți, cât Alpii de exemplu, sunt niște munți frumoși, cu peisaje deosebite, unice în lume”, ne spune Tomi.

 

Nelipsit de la „Red Bull X-Alps”

Toma Coconea a fost acceptat să participe la toate cele 9 ediții ale „Red Bull X-Alps”. Toma se pregătește de cea de a X-a ediție, din luna iunie. Asta înseamnă ore și ore zilnice de exerciții fizice, plus pregătiri de ordin mintal. Se știe că la acest concurs de anduranță trebuie să ai nu doar mușchii tari și experiență în zbor cu parapanta, ci și mentalitate puternică, altfel n-ai ce căuta pe-acolo.

 

Zboruri în 4 continente

Toma Coconea a zburat până acum pe patru continente: Europa, Asia, America de Nord și Africa.

„Am zburat trei ani consecutivi, între 2012-2014 în Himalaya. Am zburat tot în Asia în Japonia. În Europa am zburat de atâtea ori în Alpi, Carpați și Pirinei. În America am zburat în Mexic, dar mai vreau să fac și Munții Stâncoși din SUA. Am fost cu parapanta și în Africa de Sud, dar și mai la nordul Africii, în Tanzania și Kenya. Multe amintiri dragi am de peste tot, dar mai am un vis: să zbor pe toate continentele până mai pot. Vreau să ajung să zbor neapărat și în America de Sud, dar și în Australia-Oceania, Noua Zeelandă în mod special. Cum am spus, mai doresc să ajung să zbor și în S.U.A. și Canada, ar fi ceva extraordinar. Poate până la finalul carierei aceste vise mi se vor împlini. Până atunci mă axez pe pregătirea celui de-al X-lea start al Red Bull X-Alps. Sunt singurul participant la toate edițiile și asta îmi dă un blazon de apărat. Vreau să vă spun ceva legat de acest concurs… Unul dintre multiplele aspecte grozave când vine vorba de Red Bull X-Alps este că ai ocazia să te întâlnești și să concurezi împotriva unor oameni de o calitate extraordinară din întreaga lume. E o cursă unde toți suntem uniți prin același scop. Și asta, e pur și simplu, fascinant”, s-a încheiat discuția noastră cu „vulturul” din Parâng.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter