06.12.2011,  23:10:38 | 0 comentarii | 2107 vizualizari GALERIE:     FOTO    
La Raza Speranţei există certitudini


de Corneliu BRAN

Fundaţia „Raza Speranţei” din Vulcan activează într-o clădire a fostei unităţi militare din Vulcan. Obiectivul fundaţiei este: „cămin de bătrâni acreditat pe servicii de cantină şi cazare”. La sfârşitul săptămânii trecute, la iniţiativa unui prieten, i-am păşit pragul. Ce am găsit acolo şi ce am discutat cu Constantin Trufaş, preşedintele fundaţiei, dar şi cu alţii, vă prezentăm în rândurile ce urmează.

La datorie…
Într-o clădire veche a fostei unităţi militare din Vulcan, doar pe trei-sferturi renovată, activează Fundaţia „Raza Speranţei”. Pe Constantin Trufaş şi familia sa, membrii fondatori ai asociaţiei, i-am găsit la datorie, pe „metereze”, deşi era o zi de sâmbătă.
Încă de la intrarea în corpul clădirii, care pe dinafară încă nu e vopsită şi dichisită aşa cum ar trebui, ne-am dat seama că interiorul este total diferit de exterior. În bine şi nu în rău.
„Cu sprijinul primăriei, în mod special al d-lui primar Gheorghe Ile, a d-nei viceprimar Angela Stoica, dar şi a consilierilor locali, am reuşit să facem aici ceea ce vedeţi”, ne-a spus încă de la intrare Costică Trufaş. Uşi şi geamuri din termopane la parter şi la etajele I, II şi III. Însă doar parterul, etajul I şi etajul III aparţin fundaţiei.
 
500 de pachete pentru copiii săraci
Am vizitat, prima dată, biroul administraţiei fundaţiei, dotat cu tot ce trebuie. Aici era dezordine, din cauza sutelor de pachete cu dulciuri şi obiecte de vestimentaţie de sezon (banderole, mănuşi, fulare), donate de fundaţia germană Internationaler Hilfsfonds eV pentru „Raza Speranţei” din Vulcan. Acestea vor fi înmânate pe 22 decembrie copiilor necăjiţi din Vulcan, în cadru unei acţiuni ample, la care va participa şi conducerea primăriei.
Am vizitat apoi şi cabinetul medical al asociaţiei. Aici d-na dr. Maria Berghian activează ca voluntar, acordând consultaţii şi sfaturi medicale în fiecare zi de vineri, după-amiaza, celor din asociaţie şi familiilor nevoiaşe care apelează la această asociaţie. Cabinetul are strictul necesar: un birou, o canapea de consultaţie, dulăpioare de medicamente şi sertare pentru registre şi documente. „Urmează să primim donaţii, în ianuarie probabil, şi medicamente”, ne spune domnul Trufaş.
Tot la parter există un grup sanitar foarte igienic, care are şi apă caldă permanentă. De altfel, toată clădirea este încălzită ca la carte de o centrală termică, care funcţionează pe lemne.
 
Mâncare ca la mama acasă. Porci vietnamezi…
Împreună cu Costică Trufaş am trecut pragul sălii de mese, ordonată, mobilată corespunzător vremurilor. Aici pot servi masa 24 de persoane. Am fost curioşi să vedem, bineînţeles, şi bucătăria. Ce am văzut ne-a plăcut. Bucătăria este dotată şi amenajată conform cerinţelor Uniunii Europene. În primul rând, bucătăria este utilată cu tot ce trebuie. Există o magazie alimentară separată, frigidere şi congelatoare conform cerinţelor sanitare şi o cameră auxiliară de depozitat zarzavaturi. Multe bucătării de la restaurante mari şi-ar dori să aibă aşa de bine pus la punct acest capitol.
D-na Lucia Maria Chercedi, bucătăreasa din 2005 şi până acum, cea care se ocupă zilnic de bucate, ne-a spus şi care este meniul zilei: „Dimineaţă a fost salam, gem, ceai şi margarină, la prânz - ciorbă de zarzavat cu aripioare de pui, peşte cu mămăligă şi mujdei şi ciocolată ca desert, iar deseară - mămăliguţă cu brânză şi smântână şi ceai.
Pentru bucătărie există amenajat afară, în spatele curţii, şi o mică fermă.
„Aveam 18 capre, care ne dădeau lapte şi brânză pentru copii, dar din cauza mirosului greu ne-am hotărât să le schimbăm cu purcei vietnamezi. Ăştia mănâncă ecologic, mai mult verdeaţă, carnea lor nu conţine colesterol şi cresc şi mult mai repede ca porcii noştri. Avem deja câţiva, urmează să aducem mai mulţi, deja am găsit o persoană interesată să facă trocul cu noi. Mai avem găini, gâşte, câţiva porci şi purcei româneşti, şi câţiva căţei, câteva pisici. Ce să facem, va trebui să avem de mâncare serios, facem rezerve de-acum, vrem să mai cumpărăm şi o vacă bună de lapte. Ne autogospodărim şi noi cum putem. Să ştiţi că atât eu cât şi membrii familiei muncim zilnic foarte mult, numai aşa se poate reuşi, altfel nu”, ne-a mai declarat Constantin Trufaş.
 
Camere confortabile
La etajul I există 15 camere. Acestea, în proporţie de 90%, sunt mobilate, tot mobilierul fiind nou. Fiecare cameră are televizor şi grup sanitar nou, cu gresie, faianţă, chiuvetă, duş, practic tot ce îi trebuie unui bătrân ca să se simtă ca acasă. Fiecare cameră are două paturi, deci, în total,  30 de paturi. Gradul de ocupare este relativ scăzut în aceste zile, şi pentru că lumea încă nu ştie, dar şi pentru că tot au fost lucrări şi nu s-au putut caza mai mulţi bătrâni. Costică Trufaş ne oferă câteva detalii: „Mai avem cam 10% de mobilat şi camerele sunt gata, mergem să le vedeţi pe toate. Sunt ocupate doar patru paturi, deci două camere, iar într-o altă cameră avem o familie cu trei copii. Lumea nu prea ştie, dar va afla şi, la ce condiţii de cazare şi masă oferim, sunt convins că va veni. Principiul este clar, un bătrân donează un anumit procent din pensie, lunar, şi apoi poate rămâne la noi pe timp nelimitat, noi asigurând cazarea, masa şi chiar şi anumite consultaţii medicale, făcute de doamna doctor Maria Berghian, care activează ca şi voluntar. Sunt convins că în 2012 gradul de ocupare va fi de 100%, deja foarte mulţi s-au interesat. Tot în 2012 sperăm să finalizăm şi etajul III, suplimentând astfel numărul de paturi şi de camere”.
 
Primăria plăteşte utilităţile
Costică Trufaş nu uită să ne reamintească şi de sprijinul dat de primărie: „Fără autorităţi nu puteam face nimic. De exemplu, primăria şi consiliul local plătesc utilităţile la întreţinere. Ceea ce pentru noi înseamnă foarte mult. De asemenea, suntem scutiţi de unele taxe, nu plătim impozit conform legii”.
De altfel, pentru 22 decembrie Costică Trufaş a pregătit şi o placă de marmură omagială, care va fi montată pe unul din pereţii fundaţiei, prin care va mulţumi Primăriei şi Consiliului Local Vulcan de sprijinul acordat. Mai există una, chiar la intrare, pe care scrie, „Fundaţia Raza Speranţei este susţinută de către Internationaler Hilfsfonds eV cu sprijinul: Mr. prof. dr. Karl H. Koch şi dl. Carol Roman”.  Nu uită nici de ceilalţi donatori, oameni sau firme de bună-credinţă, din Lupeni: „Domnul Braicu ne trimite zilnic, gratuit, pâine, la fel dl. Tutunaru şi firma TED. Am fost ajutat tot de la Lupeni de dl. Emil Părău, dar şi de alţii. Le mulţumesc tuturor. Vreau să vă spun că zilnic în sala de mese se acordă hrană caldă la zeci de copii nevoiaşi de la Şcoala Generală nr.6, pe lângă cei pe care îi avem cazaţi în cămin”.
Am plecat de la Vulcan destul de gânditori. Pe de-o parte, meditam la cât de trişti pot fi bătrânii din cauza singurătăţii, iar pe de altă parte mă gândeam cum ajung unii dintre ei, cei mai mulţi după o viaţă de muncă, să aibă pensii de nimic, mulţi având neşansa să nu poată primi sprijinul copiilor şi nici a statului. Aceasta poate că e faţa cea mai urâtă a României de azi. De aceea oameni ca aceştia de la Raza Speranţei, care fac ceva pentru comunitate, bătrâni sau copii săraci, trebuie apreciaţi şi sprijiniţi. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter