12.12.2011, 22:15:40 | 2 comentarii | 1418 vizualizari
La Petrila /Euro Jobs a calificat 98 de persoane
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
► O nouă serie de administratori de pensiune turistică ► Practica - la Cabana Mija
Ieri, firma petroşeneană Euro Jobs a mai bifat o deschidere a unui curs de calificare la Petrila, prin programul „Implică-te şi astfel vei avea succes!”, un program european, iniţiat în localitatea din estul Văii Jiului în parteneriat cu primăria.
Reamintim că în urmă cu ceva timp 14 petrileni au intrat în posesia diplomei de calificare în această meserie căutată pe piaţa muncii în momentul de faţă, recunoscută în tot spaţiul Uniunii Europene.
La acţiunea de ieri, pe lângă cei opt cursanţi, au participat şi reprezentanţi ai firmei Euro Jobs: coordonatorul de măsuri active al programului - ing. Adrian Sink, Ana Negreanu şi cei doi lectori, care se vor ocupa de cursanţi pe parcursul a cinci luni de zile: Ioan Aspru şi Anamaria Cercel.
Din partea primăriei a fost prezent administratorul public al Petrilei, Dorin Curtean.
„Mă bucur că suntem astăzi alături de dumneavoastră şi că putem să spunem că în acest an am realizat până astăzi un număr de şapte cursuri, ceea ce înseamnă, înmulţit cu 14 oameni din Petrila pe curs, exact 98 de persoane care au intrat în acest proiect, desfăşurat cu sprijinul Primăriei Petrila. Aproape 100 de persoane au reuşit, deci, să obţină o calificare căutată pe piaţa muncii. Deschidem astăzi, împreună cu dumneavoastră, a doua serie din cadrul cursului, care vă pregăteşte pentru meseria de administratori de pensiuni turistice”, le-a spus Adrian Sink celor opt cursanţi.
Reamintim aici şi meseriile din celelalte şapte cursuri pentru care cei 98 de petrileni au fost pregătiţi: două serii pentru cursul „lucrător în izolaţii”; o serie pentru meseria de „lucrător în gospodăria agroturistică”; o serie pentru meseria „montatori pereţi şi plafoane de ghips-carton”; o serie pentru meseria „electrician exploatare medie şi joasă tensiune”; o serie pentru „asfaltator” şi o altă serie de „administrator pensiune turistică”.
Ceea ce este important, legat de acest curs, este că după absolvirea cursului, în funcţie de posibilităţile financiare, absolvenţii se pot orienta foarte uşor şi în iniţierea unei afaceri pe cont propriu, potenţialul turistic din Valea Jiului fiind unul foarte mare şi încă neexploatat nici pe departe la parametrii maximi. Cu puţină şansă şi sprijin din partea familiilor, unii absolvenţi chiar par decişi ca în timp să-şi dezvolte o afacere, după cum ne declaraseră, dacă vă mai aduceţi aminte, doi dintre absolvenţii cursului anterior.
Dorin Curtean, reprezentantul primăriei, a mulţumit cursanţilor şi firmei Euro Jobs pentru colaborarea din anul care tocmai se termină, fiind mulţumit de faptul că cei 98 de petrileni au obţinut câte o calificare în meserii căutate.
Ana Negreanu, reprezentantul firmei prin mâinile căreia au trecut deja câteva sute de absolvenţi de astfel de cursuri din cele şase localităţi ale Văii Jiului pe parcursul acestui an, a spus: „Este un curs de nivel doi, care înseamnă 720 de ore, respectiv cinci luni de zile, din care 240 este teorie, iar 480 practică. Practica înseamnă atât iniţierea propriu-zisă a cursanţilor la o pensiune turistică, precum şi învăţarea întocmirii unui necesar de materiale pentru o pensiune, sau verificarea şi completarea unor acte pentru bunul mers al unei pensiuni turistice. Practica se va desfăşura la Cabana Mija, din Cheile Jieţului, cu care firma Euro Jobs are un contract încheiat pentru acest motiv”.
Comentarii articol (2 )
#1
![]()
Faci cursurile si nu gasesti locuri de munca,castiga bani (salarii)cei care organizeaza cursurile Euro Jobs (Vochitoiu).
#2
![]()
De ce nu i-ati mentionat si pe Ramascanu si Curtean care urmeaza si ei cursurile de administratori de pensiune tot la Euro Jobs? Oare cine le-a achitat/sponsorizat cursul? O fii tatuca primaru Paducel? Si de cand au voie sa se inscrie la cursuri si cei care lucreaza? Cursurile nu sunt pentru someri sau cei care nu au dupa ce bea apa?
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|