Ziarul Vaii Jiului

scoală & cultură pe Jiul de Est şi Jiul de Vest

18.09.2008, 11:53:01 | 0 comentarii | 723 vizualizari

La un jubileu / Despre partea vãzutã a teatrului (I)

Articole de acelasi autor

Mihai Eminescu – marginalii la deschiderea minelor

Doru Roman - de la safire şi ofrande la „fata fără umbră” sau de la poezie la proză (I)

Ziua cea mare şi strigătul copilului

Pentru Ion D. Sîrbu / Teatrul înseamnă „Cuvântul viu rostit de oameni vii, către un public viu”… (II)

Pentru Ion D. Sîrbu / Teatrul înseamnă „Cuvântul viu rostit de oameni vii, către un public viu”… (I)

Cronica literară / Un album de artă exemplar

Acum mai bine de 10 ani / Ion D. Sîrbu a fost inclus în primii „100 mari scriitori români”

Proiectul Scriitori olteni în „Şcoală şi cultură” (V) / Marian Barbu - spre lumina arhetipului creator

O incursiune în universul casnic momârlănesc pornind de la / „Salcia lui Hipi” - copacul secular din satul Jieţ

Adrian Ţion în provocarea virtualitãţii

de Dumitru VELEA

Teatrul este singura artã în care avem în faţã oameni vii. Schiller zice „forme vii“, la fel şi filosoful Hegel, şi dramaturgul I. D. Sîrbu. Teatrul ne obligã sã regândim şi legea imanenţei estetice, a aderenţei perfecte dintre valoare şi suportul material, sporindu-i gradul de cuprindere, complexitate şi generalizare. Conceptul de „suport material“ trebuie înlocuit cu cel de „materialitate“ cu corelativul lui, obiectualitate. Altfel, nu putem explica schimbãrile materiale şi de distribuţie. Mai mult, individualul în teatru fiind, înaintea elementelor materiale, omul - el presupune un alt şi dialectic proces formulat ca „înstrãinare de sine a subiectului şi reintegrare a lui în subiect“, pentru ca subiectivitatea acestuia sã obţinã obiectivitate şi sã se ridice la obiectualitate. În alte cuvinte, datoritã prezenţei vii a omului pe scenã avem de-a face cu o procesualitate a individualului înainte şi altfel decât în conexiunile ontice ale celorlalte arte. Simplu spus, piatra statuii se încarcã de subiectivitate la atingere de mâna sculptorului, dar actorul, înainte de a se atinge de indicaţia regizorului, vine el însuşi cu o subiectivitate din viaţa cotidianã, subiectivitate ce trebuie negatã şi afirmatã odatã cu intrarea în conexiunile dintre individual, particular şi universal. Foarte târziu s-a surprins şi teoretizat acest proces al pãrţii centrale a individualului din teatru, a actorului, dar sub chipul paradoxului, de Denis Diderot, în celebra carte Paradox despre actor. Şi în celelalte arte, „suport material“, „materialitatea“, vorbeşte creatorului - Brâncuşi asculta materialul - dar aceasta este un mod de a spune metaforic, deşi are relevanţã esteticã. În teatru, prin forma vie, vorbeşte cu adevãrat. De aceea, în estetica particularã a teatrului este loc pentru o alta a actorului, care presupune, ca şi în cazul general al artei, o trecere de la personalitatea practicã la cea artisticã. Actorul trebuie sã iasã din paradoxul lui Diderot. Dar aceastã ieşire, necesarã artei reprezentãrii, este îngreunatã pe întinse laturi, de la determinante materiale şi obiective pânã la cele spirituale şi subiective. Virtuţile sale artistice sunt continuu în funcţie de servituţile zilei (în sensul cel mai larg al cuvântului: de la ideologii la publicul unei sãli, de la modã la capriciul unui regizor, de la subiectivitatea sa la cea a operei şi vremurilor de reprezentat etc.).

Spectatorul, ca şi receptorul artei în genere, totdeauna este determinat. Dar, faţã de celelalte arte, el nu poate sã facã cu o aceeaşi uşurinţã trecerea de la personalitatea practicã la cea artisticã, pentru o receptare adecvatã, esteticã. El carã în sala de spectacol presiunea zilei de afarã. Iar ceea ce se petrece pe scenã este oglinda sãlii, observã V. I. Popa. Teatrul este arta adecvãrii continue cu spectatorul. Pentru celelalte arte, procesul de constituire a obiectului estetic, fireşte, în funcţie de receptor, poate sã aştepte; în cazul teatrului - niciodatã. Ţine de modul sãu de fiinţare. Încã acţioneazã şi freatic prin partea „vie“ a individualului scenic. Actorul de pe scenã, înainte de a fi personajul dintr-o lume reprezentatã, a fost ca oricare dintre oameni, ca şi cei din faţa sa, cu care se identificã, în reprezentare, energetic şi empatic. Teatrul, s-a spus, se petrece „hic et nunc“ şi „ne priveşte“ pe fiecare. De aceea, trebuie sã presupunã, în cazul fiinţãrii reprezentãrii reale, o stare de luciditate a conştiinţei trecute prin peripeţiile sociale şi istorice ale omului şi spiritului. În speţã, procesele personajelor de pe scenã ajung şi trebuie sã ajungã sã se confunde cu procesele propriilor conştiinţe ale spectatorilor.

Odatã cu apariţia conştiinţei naţionale, cu nevoia de a se configura şi defini popoarele ca naţiuni, între primele puncte importante ale programului oricãrei revoluţii privind afirmarea unei naţiuni, s-a cuprins crearea teatrelor naţionale. A se vedea programul revoluţiei noastre de la 1848, din orice parte a ţãrii, mai târziu, din publicaţia “Dacia literarã”. Apariţia teatrelor naţionale s-a împletit cu conştientizarea funcţiei naţionale a dramaturgiei. Cel mai aplecat asupra acestei funcţii dintre creatorii noştri, practician şi în acelaşi timp cel care a tradus importantul op privind teatrul ca artã de sine stãtãtoare, Arta reprezentaţiunii dramatice, al lui Rötscher, Mihai Eminescu avea sã scrie încã de la început, memorabilul articol - dare de seamã asupra teatrului, repertoriul nostru naţional, în care surprinde necesitatea ca acesta sã fie naţional şi moral.

Prezentul text face parte din volumul Forme vii de Dumitru Velea

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu

   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL.
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.