|
.
28.03.2013, 20:59:16 | 0 comentarii | 1531 vizualizari
SC Diacostampet SRL / A pus punct unui interesant şi util proiect
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Ieri, 28 martie 2013, la sediul SC Diacostampet SRL din Livezeni – Petroşani, a fost organizată o conferinţă de presă cu ocazia finalizării proiectului european „Ocuparea durabilă, o şansă pentru lucrătorii cu handicap şi cei extrem de defavorizaţi”, cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 - 2013 – „Investeşte în oameni!”.
Managerul de proiect, Rodica Mihaela Zică, prezent la conferinţa de presă, consideră că proiectul a fost o reuşită, la care a lucrat o echipă întreagă, începând cu doamna Zică, cu asistentul social Daniel Ştefureac, cu consilierul de orientare Irinel Stegar, şi terminând cu psihologul Daniela Cojocaru.
Obiectivele proiectului au fost atinse, cel mai important fiind acela că s-au creat 10 locuri de muncă pentru astfel de persoane. Asistarea pe parcursul derulării proiectului de către personal specializat fiind un alt punct bifat cu succes. După cum spunea şi Daniel Ştefureac, această asistenţă specializată se va vedea foarte clar în timp, pregătirea în acest sens fiind de mare ajutor pentru aceste persoane.
„Având în vedere rezultatele foarte bune pe care le-am avut în decursul celor doi ani, credem că aceste 10 persoane ne-au ajutat foarte mult în dezvoltarea firmei. De aceea intenţionăm să continuăm cu astfel de proiecte şi după finalizarea acestuia. Bineînţeles că vom încerca să accesăm alte proiecte asemănătoare. Vrem să ajutăm în continuare oameni şi, de ce nu, să ne ajutăm şi pe noi, astfel încât să ne ajutăm şi noi şi ei împreună”, a declarat managerul de proiect Rodica Mihaela Zică.
Asistentul social Daniel Ştefureac ne-a relatat o chestiune interesantă: „Criteriul pentru încadrarea în această categorie, la momentul începerii proiectului, la 1 aprilie 2011, ca acele patru persoane extrem de defavorizate să nu fi lucrat cu forme legale în ultimele 24 de luni. Pentru ele acest proiect a venit ca o mănuşă. Vă daţi seama ce şansă au avut ca, timp de doi ani, să aibă de lucru şi să fie îndrumate permanent. După părerea mea, atât cele patru persoane cât şi cele şase persoane cu handicap s-au integrat destul de bine. Sunt persoane care au familii, au copii, deci responsabilitatea faţă de munca depusă în cadrul acestei unităţi a fost destul de mare. Oricum, după aceşti doi ani, persoanele respective au un alt orizont faţă de atunci când au venit aici, informaţiile căpătate şi munca făcându-le să aibe o mai mare încredere în posibilităţile lor în viitor”.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
|



