25.08.2013,  23:56:52 | 0 comentarii | 1610 vizualizari
Daniel Andronache, directorul general al CEH, despre Viitorul complexului energetic


de Corneliu BRAN
Trei veşti bune ne-a dat săptămâna trecută directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Daniel Andronache, în privin­ţa viitorului complexului energetic şi al mineritului de huilă din Valea Jiului. 
 
Negocierile merg bine cu chinezii
Prima dintre veşti a vizat negocierea cu chinezii de la Compania Naţională de Electricitate din China şi „China Cool”, aflaţi într-o delegaţie oficială de câteva zile la Deva, încă de la începutul acestei săptămâni. Directorul general a menţionat că negocierile merg bine şi a spus că partea chineză pare interesată foarte mult de semnarea contractului: „Delegaţia din China nu a făcut decât să confirme negocierile din aprilie şi din mai de la Deva, respectiv Beijing. Astăzi (miercuri 21 august – n.r.) am avut o zi foarte lungă şi încă nu am terminat-o. Pe partea tehnică am discutat toate detaliile caietului de sarcini, iar joi, 22 august este ziua alocată pentru discuţiile financiare. Eu sunt foarte mulţumit de discuţiile de azi şi sunt optimist în viitorul acestei colaborări (…). În primul rând, ei sunt interesaţi pentru că doresc să-şi vândă produsele. Dânşii sunt producători de echipamente energetice şi au nevoie să-şi vândă aceste produse. Noi suntem o piaţă atractivă pentru ei, deoarece vorbim de o investiţie de o valoare destul de mare, circa 230 de milioane de euro, suntem compatibili cu proiectele lor. De altfel, ei tocmai au terminat în Azerbaidjan o termocentrală similară cu ce avem noi la Mintia şi atunci sigur că sunt interesaţi în această investiţie (…). Această perioadă de gândire a investiţiei a trecut, în acest moment suntem, zic eu, foarte aproape de finalizare. Aşteptăm ziua de 26 septembrie, până atunci putându-se depune alte oferte. În acest moment nu avem decât o ofertă concretă, de la partea chineză. După această dată, eu sper ca la sfârşitul lui septembrie, începutul lui octombrie să putem semna contractul”.
 
N-ar fi exclus să scape de închidere cel puţin o mină din cele trei!
Referitor la posibilitatea ca în viitor o mină-două dintre cele neviabile să intre în complexul energetic creat, Andronache ne-a răspuns: „Eu mi-aş dori foarte mult ca acest lucru să se întâmple cât mai repede, pentru că vom avea nevoie de producţie de cărbune. Sunt convins că la un moment dat capacitatea de producţie a complexului va creşte în momentul când vom scădea preţul pe megawatt. Asta face să-mi doresc ca acest lucru să fie mai repede de doi-trei ani, deci măcar una dintre aceste mine să se întoarcă în cadrul complexului”.
 
Angajări de tineri la fronturile de lucru
Cea de-a treia veste bună constă în angajarea tinerilor la unităţile miniere. „Una dintre priorităţile conducerii complexului energetic este politica de personal. Este o mare problemă cu întinerirea forţei de muncă, această situaţie este prezentă şi în sistemul energetic. Trebuie neapărat să întinerim forţa de muncă, aceasta reprezintă una dintre priori­tăţi”, a spus Daniel Andronache.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter