De ziua lui Cătălin Docea, am stat, la masă, între poetul Marian Boboc şi primarul Uricaniului, Dănuţ Buhăescu. O noapte întreagă, domnul primar ne-a povestit despre copilăria şi tinereţea sa. A fost o adevărată lecţie de viaţă şi destin: un om tânăr, ieşit pe poarta unei case de copii din Moldova, ia în piept viaţa şi ajunge primar în celălalt capăt al ţării.
Din când în când, Dănuţ Buhăescu făcea scurte divagaţii de la firul zbuciumatei şi palpitantei sale vieţi. O idee revenea, obsesiv, în conversaţia noastră: poetul Grigore Vieru. Primarul Uricaniului voia, neapărat, ca să-l invite în oraşul său, să-l declare cetăţean de onoare, şi să-l facă să se simtă, pe decursul mai multor zile, un om al locului. Era dispus ca, împreună cu consiliul local, să pună la bătaie orice sumă ar fi fost nevoie pentru a-şi îndeplini visul.
De-a lungul serii, apoi al nopţii, primarul ne întreba, periodic, dacă suntem în stare să intrăm în legătură cu Poetul şi dacă suntem capabili să-l convingem să vină în Vale. Noi, adică Marian şi cu mine, îi dădeam toate asigurările că acest lucru se va putea petrece foarte repede.
Întâmplarea a făcut ca noii directori ai liceelor şi şcolilor din judeţ să fie invitaţi, după concurs, la un curs scurt de iniţiere în labirintul legilor şi regulamentelor şcolare. Campania electorală era pe sfârşite. Candidaţii se pregăteau să ţină ultimele discursuri, lumea era chemată la ultimele întâlniri electorale.
Cursul, organizat de Casa Corpului Didactic din Deva, s-a ţinut la Vila Alexandra din Geoagiu Băi. Directorul C.C.D.-ului, prof. Sorin Demeter, şi dna inspectoare Viorica Ciucean îşi dădeau toată silinţa ca, în noul an, lucrurile să pornească bine.
Când am coborât la prânz, am auzit, la o masă vecină, o voce care îmi părea extrem de cunoscută. Am întors capul şi l-am recunoscut pe marele poet român Grigore Vieru. Am aşteptat, emoţionat, ca să ajungem la cafea pentru a-l aborda. A venit la noi la masă şi am aflat că programul său era în funcţie de campania electorală a poetului Adrian Păunescu. Seara, ei urmau să se întâlnească la căminul cultural cu oamenii din comună. A doua zi dimineaţa, poetul Grigore Vieru ar fi fost liber. Am vorbit, imediat, cu organizatorii cursului pentru a-i determina să facă o schimbare în program şi să ne faciliteze, tuturor, o întâlnire cu marele poet. Toată lumea a fost fericită că acest prim curs avea parte de un final cu totul special.
L-am sunat pe Marian Boboc pentru a-i spune despre întâlnirea cu Poetul. Am căzut amândoi de acord că lucrul cel mai potrivit ar fi fost ca, a doua zi dimineaţă, să vină împreună cu primarul Buhăescu la Geoagiu pentru ca Edilul şi Poetul să se poată cunoaşte personal şi să fixeze, fără intermediari, proiectata călătorie în Valea Jiului. Toată lumea, inclusiv d. primar, a fost de părere că ar fi soluţia cea mai bună. Urma, aşadar, ca a doua zi, să ne vedem cu toţii la Vila Alexandra.
De acasă, colegii mă sunau mereu spunându-mi că, tot a doua zi, trebuia să se deschidă, neapărat, Centrul de excelenţă şi că prezenţa mea ar fi absolut necesară. L-am sunat pe inspectorul şcolar general, dr. Ionel Moş, i-am explicat situaţia şi am găsit înţelegerea necesară să rămân, în continuare, la curs.
A doua zi dimineaţă, Marian Boboc mă sună ca să-mi spună că maşina primarului Buhăescu nu a putut fi scoasă din parcare, fiind blocată de o altă maşină, şi că sunt şanse foarte mici să mai ajungă la întâlnirea cu Poetul. Marian mi-a mărturisit că nu a dormit toată noaptea de teamă că nu va putea fi, la ora convenită, la locul fixat.  
Poetul a venit, punctual, la întâlnirea cu profesorii hunedoreni. Colegii săi, dascălii din România, s-au bucurat enorm şi au lăcrimat la întâlnirea cu Poetul care, nu întâmplător, s-a dovedit a fi şi un mare patriot român.
Am mai stat de vorbă cu Grigore Vieru atât înainte cât şi după această întâlnire “oficială”. Şi-a reamintit, cu nostalgie, că Petroşaniul a fost primul oraş din România care l-a făcut cetăţean de onoare. Era emoţionat şi mi-a zis, de vreo câteva ori, frate Mihai...
În 1990 lucram, încă, la primărie într-un serviciu nou înfiinţat după Revoluţie (Relaţii cu publicul&protocol). Ţin minte că eram cuceriţi de ideea podurilor de flori care legau malurile Prutului şi nu ştiam cum să fim, şi noi, utili cauzei unioniste. Petroşaniul l-a declarat cetăţean de onoare în prezenţa altor artişti basarabeni aflaţi în turneu în Vale, dar în absenţa Poetului. Diploma i-a ajuns ulterior şi iată că plănuiam, acum, (re)întoarcerea la Petroşani şi Uricani. Din aceste câteva întâlniri fugare s-a născut interviul (“Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!”) ce s-a dovedit a fi, din perspectiva timpului, premonitoriu. Ar fi foarte posibil ca acesta să fi fost ultimul său interviu... (vezi „Ziarul Văii Jiului” nr. 95 din 15 decembrie 2008).
Apoi, am plecat fiecare spre camerele noastre. Ajuns în cameră am privit, pe geam, spre staţiunea în care fusesem şi în zilele toride ale verii. Acum era un frig de crăpau pietrele, staţiunea era pustie, o tristeţe iremediabilă părea că acaparează toate împrejurimile. Coborând privirea, îl văd pe Poet cum rătăcise drumul spre camera sa. Se îndrepta spre un gard îngust din plasă de sârmă care nu ducea nicăieri. S-a uitat prin ochiurile de plasă spre un orizont care se închidea, foarte aproape, cu o curte interioară betonată. Florile rămase, în puţinele locuri cu pământ de lângă vilă, erau veştede şi, vai, îngheţate.
Poetul părea dezorientat. Am ieşit din cameră cu gândul de a-l ajuta să ajungă, cât mai repede, în camera sa. Până am străbătut camera şi holul, Poetul ajunse, deja, la colţul clădirii. Acum, lucrurile îi păreau din nou familiare. Mi-a făcut semn că totul era în regulă şi ne-am luat, din nou, rămas bun...
De 15 ianuarie, Grigore Vieru a vorbit, la Cahul, despre Mihai Eminescu, „Poetul nepereche”. Aşa îi plăcea lui Grigore Vieru să-i spună lui Eminescu, reluând formula consacrată de criticul G. Călinescu.  Noaptea a plecat, cu o maşină, la Chişinău. Nu a mai ajuns. Maşina, care gonea în mare viteză, printr-un ocean de ceaţă, s-a izbit violent de un rond de flori betonat. Din mijlocul acestuia răsărea un stâlp pe care atârna un indicator cu o săgeată ce dădea ca sigur un drum spre dreapta.    

P.S. Privind în urmă îţi dai seama că în presă, pe lângă faptul că întâlneşti mizerii de tot felul, înveţi, totuşi, un lucru foarte important:  că nu poţi fi, în acelaşi timp în mai multe locuri. Dar merită să faci orice efort şi orice sacrificiu ca să fii punctual la întâlnirea cu oamenii cu adevărat importanţi ai vremii tale. Imaginaţi-vă, de exemplu, că Edilul şi Poetul s-ar fi întâlnit la Geoagiu şi ar fi convenit ca de 15 ianuarie, Ziua Poetului Naţional, să fi venit în Vale…

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.