13.04.2014,  21:21:00 | 0 comentarii | 1007 vizualizari
De Sfintele Florii, în Valea Jiului / Bisericile au fost arhipline


de Corneliu BRAN

Parcă mai mult decât niciodată, bisericile din Vale au fost pline ochi duminică, de Florii, creştinii fiind alături de Dumnezeu şi Iisus Hristos odată cu intrarea Domnului în Ierusalim, locul unde peste câteva zile Mântuitorul va fi judecat şi apoi Răstignit pe Cruce, pentru mântuirea noastră şi pentru a se arăta „cele scrise” în Sfânta Evanghelie.

După slujbă oamenii au aşteptat să primească rămurelele sfinţite de preoţi, precum şi mirul şi binecuvântarea preotului, astfel că, după câteva ore de rugăciuni şi apropiere de Dumnezeu, fiecare a plecat acasă mai liniştit sufleteşte şi mult mai bogat spiritual.
La Petroşani, şi Biserica „Sfânta Treime” din centrul municipiului a fost plină ochi, la fel ca şi celelalte biserici. Încă de la ora 9:00 creştinii au umplut lăcaşul de cult aproape până la refuz. La prânz în biserică se aflau sute de oameni, astfel că, la un moment dat, lumea asculta slujba de pe scările bisericii.
După slujbă şi după ce am luat şi noi crenguţele sfinţite ca toată lumea, am cerut părerea câtorva cetăţeni care au participat la slujbă. Credincioşii ne-au vorbit cu evlavie de această zi minu­na­tă de Florii, semn că credinţa româ­nilor este vie, lucrătoare, cu toate încercările prin care trece acest popor.
„Este o zi minunată, este ziua în care Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim. De aici înainte faptele vor fi multe şi la finalul lor Învăţătorul şi Mântuitorul nostru va fi Răstignit pe Muntele Golgota, alături de cei doi tâlhari, voinţa Lui fiind ca prin moarte să ne mântuiască. Este o zi de primăvară superbă, numai bună pentru ca, spiritual, să putem intra în legătură cu Dumnezeu. Doar participarea la slujbă, în Casa Domnului, poate cel mai bine facilita acest lucru”, ne-a spus Ramona Năsălean.
„Este foarte frumos că lumea a venit în număr mai mare la slujba din Duminica Floriilor, o adevărată binecuvântare pentru noi toţi, care, mulţi, uităm tot mai des de Dumnezeu, de Sfânta Scriptură şi de poveţele blândului şi bunului Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Intrăm în Săptă­mâna Patimilor şi de aceea cred că fiecare trebuie să fie mai bun, mai iubitor, mai aproape de cel necăjit, măcar în această săptămână să nu uităm de biserică şi de cele sfinte”, ne-a mărturisit Dorel Vasile Barbu.

Săptămâna Mare
În încheiere câteva informaţii despre evenimentele anunţate în Săptămâna Mare, în care am intrat de astăzi.
În toată Valea Jiului, toată săptămâna, cu excepţia zilei de astăzi (când se face curăţenia mare pentru întâmpi­narea aşa cum se cuvine a Sfintelor Paşti), preoţii vor spovedi dimineaţa, simpla condiţie fiind ca fiecare creştin să postească măcar trei zile înainte şi să meargă la biserică cu credinţă.
De asemenea, seara, începând cu ora 18:00, zilnic vor avea loc Deniile, sluj­be speciale cu puternică încărcătură religioasă, care culminează cu „Denia prohodului” de vineri seara (Vinerea Mare), când de altfel se înconjoară şi biserica. Apoi, sâmbătă noaptea spre duminică va avea loc Slujba specială de Înviere, cum se întâmplă în fiecare an de peste 2000 de ani.
Nu trebuie uitat că în Vinerea Mare se va desfăşura un eveniment devenit de tradiţie în Valea Jiului: „Drumul Crucii” de la Lupeni. Din anul 2000 încoace, această procesiune, este susţinută de creştinul ortodox lupenean Emil Părău, bun român, cu sprijinul şi binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema
Mâine, 21 martie, în 60 de oraşe din ţară şi din Republica Moldova se organizează, sub egida Patriarhiei Ortodoxe[..]
19.03.2015, 21:03   |    3 comentarii
Concursul de religie pentru elevi, cu tema „Sfânta Mare Mc. Varvara – Ocrotitoarea Petroşaniului”, organi[..]
03.12.2014, 21:19   |    0 comentarii
De 20 de ani, două instituţii: biserica şi armata, conduc în topul încrede­rii românilor, care ar trebui [..]
16.04.2014, 20:09   |    1 comentarii
Pictura este o poezie tăcută, iar poezia este o pictură grăitoare. Acelaşi filosof german, e vorba de Lessing, care a formula[..]
15.04.2014, 20:06   |    0 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter