24.02.2009,  11:31:37 | 0 comentarii | 871 vizualizari
Simpozionul Naţional „Mai aproape de natură, mai aproape de normalitate“
de Corneliu BRAN
Sâmbătă, 21 februarie, Liceul Teoretic Lupeni a fost gazda celei de-a patra ediţii a Simpozionului Naţional „Mai aproape de natură, mai aproape de normalitate“.  În afara acestei instituţii, printre organizatorii evenimentului s-au numărat: Consiliul Local şi Primăria municipiului Lupeni, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, Asociaţia “Eco Generaţia” şi, în premieră, Univer­sitatea din Petroşani. Ca şi cu alte ocazii, autorităţile locale, în frunte cu domnul primar Cornel Resmeriţă, au dat dovadă de maximă receptivitate pentru reuşita acţiunii.  
 
Echipa Liceului Teoretic Lupeni care a contribuit la organizarea simpozionului a fost formată din profesorii Dan Tănase (director), Cristina Marioane (director adjunct), Cristina Beczuk, Corina Chelaru, Florin Constantinescu, Petru Dumitru, Aurora Onică, Raluca Socolescu şi Valeria Stelescu, precum şi din actuali şi foşti elevi ai liceului, membri ai “Eco Generaţia” (Mihai Chiroşcă, Diana Ostrovanu, Corina Schimbă­toru, Daniela Creţan, Adela Manea, Sergiu Hulpe, Dănuţ Totolici, Alexandra Cucu, Denisa Nechita, Doru Făgăraş, Marinela Dragoş).
Festivitatea de deschidere, desfăşurată în prezenţa unui numeros public, a avut invitaţi de marcă: depu­­tatul Cristian Resmeriţă (care a demonstrat, din nou, ataşamentul faţă de liceul la care şi-a început cariera didactică), 7 profesori de la Universitatea din Petroşani (în frunte cu domnul Ioel Vereş, prodecanul Facultăţii de Mine şi cu domnul Sorin Radu), Anca Ardeleanu (din partea Parcului Natural Apuseni), numeroşi consilieri locali (Veronica Borungel, Grigore Crişan, Mihaela Maxim, Maria Pestrea, Cristian Roşu şi alţii).
Alocuţiunile prezentate au evidenţiat importanţa protejării mediului într-o perioadă în care unii au deseori inconştienţa de a crede că natura poate face faţă la infinit agresiunii noastre barbare. Totodată, invitaţii au remarcat constanţa preocupărilor Liceului Teoretic Lupeni şi Asociaţiei “Eco Generaţia” faţă de acest subiect atât de actual.
Publicul prezent la festivitatea de deschidere a aplaudat cu căldură pe elevii-artişti ai liceului: corul dirijat de prof. Petru Dumitru; interpretul de muzică folk Claudiu Moldovan; ansamblul folcloric coordonat de prof. Valeria Stelescu.
Simpozionul şi-a desfăşurat activitatea pe 6 secţiuni: gimnaziu, liceu, studenţi, cadre didactice, afişe tema­tice şi on-line. Sunt de remarcat, într-o ordine aleatorie: numărul  mare de secţiuni, numărul record de materiale prezentate (252), participarea unor elevi şi cadre didactice din toată ţara. 
În această ordine de idei, evidenţiem faptul că, la secţiunea “gimnaziu”, marele premiu a fost câş­tigat de un grup de elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII Drăgăneşti, jud. Pra­hova.  Nu în ultimul rând, trebuie subliniată calitatea materialelor prezentate, remarcată de persoa­nele cele mai avizate: cadrele didactice de la specializarea “Ingineria Mediului” din cadrul Facultăţii de Mine a Universităţii din Petroşani.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter