|
.
16.04.2014, 20:15:09 | 0 comentarii | 1016 vizualizari
Simon&Garfunkel, reinterpretaţi la Răscoala
Articole de acelasi autor
de Mihai BARBU
În anii 70 (ai secolului trecut) un duet faimos, Simon&Garfunkel, lansa un cântec care a făcut epocă. E vorba de song-ul „Bridge Over Troubled Water” sau, pe limba noastră, „Pod peste apa tulbure”.
Cuvintele cântecului vorbesc, în primul rând, despre prietenie: „Dacă îţi doreşti un prieten adevărat/ Sunt gata să sar în râu şi să mă fac pod peste apa tulbure” e doar unul din mesajele frumoase lansate de textul pe care îl cântă cei doi americani.
La Răscoala am dat de un mic afluent care, pe o porţiune de doar câţiva zeci de metri, avea parte, întinse dintr-o parte în alta, de câteva garduri momârlăneşti. Ele „secţionau” curgerea firească a apei aproape de vărsarea ei într-un afluent mai mare. Apa micului pârâu de munte e curată, lină dar, pe unele porţiuni, vijelioasă. E o certitudine că aceste garduri împletite, din ţăruşi de lemn şi sârmă, delimitează proprietăţi ale momârlanilor din zonă. Gardurile sunt, însă, meschine, pentru că ocupă doar malurile strâmte ale albiei minore ce ţin de pârâul venit de sus, din munte. Sunt nişte garduri inestetice şi inutile, care nu au nimic din măreţia unui pod (oricât de mic) care uneşte două maluri. Sunt garduri care despart omul de ideea unei apropieri a lui de natura înconjurătoare.
Ce frumos şi înălţător sună mesajul podului cântat de Simon&Garfunkel şi cât de meschin sună, formulat în engleză, mesajul gardurilor din Răscoala: „Fence Over Troubled Water”. Am putea zice că apa e tulbure şi din pricina lor. Păcat…
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



