13.05.2014,  22:51:52 | 6 comentarii | 1804 vizualizari
În aprilie, la minele viabile nu au fost probleme de securitatea muncii


de Corneliu BRAN
Dintr-o discuţie purtată marţi, 13 mai, cu directorul Sucursalei Divizia Minieră Petroşani din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, ing. Puiu Gabriel Petrescu, am aflat că în cursul lunii aprilie 2014 la cele patru mine din cadrul complexului energetic nu au existat probleme cauzate de încălcare a normelor de securitate a muncii. 
 
Conform celor spuse de directorul Puiu Petrescu, instalaţia de inertizare cu azot a funcţionat la Panoul 10 subminare din stratul 3, blocul V de la Mina Lupeni, dar în mod „preventiv”, „întrucât acest panou este conturat în apropierea unei zone unde în trecut au fost probleme de gaze”.
„De altfel, în cursul lunii aprilie am avut un control tematic pe linie de Securitate şi Sănătate în Muncă la Punctul de Preparare al Cărbunelui Valea Jiului şi vă pot spune că nu au fost semnalate probleme deosebite din acest punct de vedere. De asemenea, am avut controale punctuale la toate punctele de lucru din cadrul Diviziei Miniere, unde, la fel, cei de la SSM nu au găsit mari probleme, fapt care nu poate decât să ne bucure pe toţi”, ne-a declarat directorul Diviziei Miniere din cadrul CEH.
În continuare, Puiu Petrescu ne-a spus şi de ce crede dumnealui că faţă de alţi ani la punctele de lucru n-au fost întâlnite probleme deosebite din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii lucrătorilor: „Faţă de anii anteriori eu consider că lucrurile au mers mai bine din acest punct de vedere şi datorită seriozităţii colegilor pe care-i avem la punctele de lucru, dar şi la Divizia Minieră pe parte de SSM. Este bine când se întâmplă aşa şi când toată lumea conştientizează că trebuie să respecte normele specifice securităţii şi sănătăţii în muncă, roadele muncii noastre de ani de zile pe acest subiect fiind vizibile acum. De obicei, avem o tematică de control, asemănătoare la toate punctele de lucru, acestea vizând controale pe parte de aeraj, pe parte de instructaj, controlul documentelor de securitate şi sănătate în muncă la toate punctele de lucru. Chiar dacă din cadrul Diviziei Miniere nu avem decât maxim cinci oameni care se ocupă de acest lucru, după cum se vede dumnealor îşi fac  bine treaba şi asta se vede din ce în ce mai evident”.

Comentarii articol (6 )

#1 radu14.05.2014,  06:26:15
dl puiu petrescu evita in continuare sa ne spuna care sint pierderile inregistrate la mina lonea in urma prabusirii silozurilor si livrarea intregii productii catre preparatia coroiesti,sau cum au uitat minerii pe put la livezeni in rest nimic nou din povestile dl director.
#2 lulu14.05.2014,  15:32:14
Noroc cu SOSO , ca este sef la SSM ca de altfel ..... situatia PSD-ista si conducerea diviziei mineiere incompetenta ne duce spre faliment si inchidere de unitati miniere.... INCHIDERE TOTALA. Astazi nu mai poti spune .....Mina viabila si neviabila .Toata valea este la fel ...M...O...A...R...T...A.din cauza incompetentei PSD. Sincer dragi prieteni incepe sa imi para rau ca nu mai este PD-L la guvernare.
#3 gabi14.05.2014,  19:47:40
cit poate fi de penibil acest puiu petrescu care n a avut curaj sa ia o masura corecta cu directorul care a distrus mina lonea care se aude va intra pe inchidere in locul paroseniului ,directorul care permite ca la epcvj sa fie platiti de catre directorul striper si vinzator de compresoare numai oamenii din anumite sindicate.
#4 sandu15.05.2014,  20:30:24
nu ii e rusine la specimen i au cazut silozurile in cap si el vine si spune ca totul e ok,uita aia 6 ore minerii in colivie la jiet si el se face ca nu stie....
#5 adi16.05.2014,  07:08:17
domnu petrescu de pontaje fictive ce ne puteti spune mai ales la liderii de sindicat,cit cheltuie lonea pentru o mie de lei productie marfa,cind realizati planul propus?
#6 radu23.05.2014,  09:38:58
dl petrescu unde face sut dl mizarosi de la lupeni?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter