15.06.2014, 20:34:49 | 0 comentarii | 848 vizualizari
Petrila / Asta înseamnă să fii OM!
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Dornică probabil să meargă la acţiunile dedicate Zilelor Oraşului Petrila, de sâmbătă seara, care se desfăşurau câteva sute de metri mai încolo, venerabila doamnă din imagine, foarte bolnavă, a încercat să treacă strada, regulamentar, pe la trecerea de pietoni.
Numai că, dezorientată la un moment dat din cauza vederii slabe şi abia mai sprijinindu-se de cârje, mai să cadă, bătrâna s-a oprit cam la jumătatea zebrei. Moment în care, un şofer atent, care oprise în faţa trecerii de pietoni, s-a dat rapid jos din maşină, a avertizat şoferii din spatele maşinii sale că se duce să o ajute pe femeie, după care chiar a făcut nobilul gest. După ce a ajutat-o pe doamna de vârsta a treia să treacă strada şi a întrebat-o dacă se simte bine, omul a revenit în maşină şi a plecat liniştit, urmat de şirul celorlalte maşini. Să recunoaştem, un gest cum rar ne-a fost dat să vedem.
Nu ştim cine este şoferul de omenie, dar cunoaştem următoarele indicii: o Dacie Logan albastră, cu numărul de înmatriculare HD-06-TIW.
Felicitări, domnule conducător auto şi din partea noastră!
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Pe aceeasi tema
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|