|
.
19.06.2009, 15:18:46 | 0 comentarii | 905 vizualizari
Investitorii capătă încredere tot mai mare în Valea Jiului!
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
l Raportat la suprafaţă şi la populaţie, Petroşaniul tinde să bată toate recordurile în materie de supermarketuri! l Alte trei astfel de unităţi vor fi deschise în a doua jumătate a acestui an pe raza municipiului!
Municipiul Petroşani tinde să bată recordul la supermarketuri, raportat fireşte la suprafaţă şi la numărul de locuitori. Analiştii economici susţin că atunci când într-un oraş apar firme puternice care doresc să construiască magazine mari, staţii de carburanţi, bănci etc., semnalul economic nu poate fi decât unul pozitiv pentru zona respectivă! Este clar un semnal că acel oraş respiră, e viu şi are potenţial economic şi turistic. Dacă ne luăm după profesioniştii în predicţii economico-sociale, care urmăresc tot ceea ce s-a petrecut sau se petrece şi în alte localităţi din ţară, Petroşaniul este un oraş viu, cu potenţial pentru investitori, într-o zonă viitoare turistică numai bună de investit în ea. Proiectul „Telegondola”, deschiderea unui nou drum spre zona de vest a ţării (drumul spre Herculane), potenţialul turistic de invidiat în toate localităţile din Valea Jiului (munţii Retezat, Vâlcan, Parâng), frumuseţea de zonă Voineasa – Jieţ (spre Rm. Vâlcea-Bucureşti) sunt ţinte clare pentru oamenii care lucrează în marketing pentru marile firme şi concerne occidentale care au apărut pe piaţa românească mai ales din 2000 încoace. În doar câţiva ani, au apărut şi la Petroşani (dar şi în alte localităţi din Valea Jiului) firme la care altădată petroşănenii nici nu visau: Carrefour, Penny Market şi Profi – supermarketuri, OMV, Shell, Mol, LukOil – benzinării, Piraeus Bank, BRD, Raiffeissen (şi toate celelalte bănci, încă vreo 6), Jiul Shopping Center – centru comercial etc. Şi lista nu se încheie aici! În acest an, alte două supermarketuri vor apărea în prim plan. Este vorba de celebrul magazin „BILLA” şi de supermarketul „LIDL”, care aparţine de concernul german LIDL&SCHWARZ, abia intrat anul acesta pe piaţa românească! La „Billa” se lucrează non-stop, astfel că, potrivit viceprimarului Claudiu Cornea, în luna august acest magazin va fi deschis: „Deja au făcut angajări şi şi-au trimis oamenii să facă practică la magazinul de la Deva. Este vorba de peste 50 de angajaţi. Cred că magazinul va fi deschis oficial în luna august, dar nu ştim încă data cu exactitate”. „LIDL” mai aşteaptă puţin, conform comunicatului dat de oficiali ai acestei firme, până îşi vor pune la punct „centrul logistic al companiei”, din Chiajna, de lângă Bucureşti, probabil spre toamna acestui an. Din 2010 „LIDL” va apărea în reţeaua de supermarketuri româneşti cu câteva magazine, printre care unul şi la Petroşani. De altfel, firma germană are deja terenul, la intrarea în Cartierul Aeroport, iar casele din zona respectivă au fost deja demolate (cu o singură excepţie), iar proiectul este definitivat. Urmează doar să se înceapă construcţia magazinului în sine. Un al treilea supermarket, dar mult mai mic decât cele două, va fi deschis în aproximativ două săptămâni. Este vorba de fostul magazin „Pluss” (a nu se confunda cu firma germană Plus, care a deschis de curând la Lupeni un supermarket în Cartierul Braia), din clădirea Comtim-ului, care va fi transformat în supermarket. O afacere 100% petroşeneană, care nu are nimic cu investiţiile străine de mai sus. „Deschiderea acestor supermarketuri este rezultatul economiei de piaţă. Este un mare avantaj pentru noi că aceste firme optează să-şi deschidă magazine la Petroşani şi în toată Valea Jiului. Pe lângă investiţia în sine şi taxele locale pe care aceste firme le vor plăti în timp, se crează şi destul de multe locuri de muncă. Totodată dau un aspect plăcut zonelor, prezintă siguranţă pentru comerţul local şi dezvoltă competiţia comercială, în acest fel concurenţa dintre aceste firme nu poate să aducă decât scăderi de preţuri la produsele alimentare. Lucru benefic pentru populaţie. Investitorii vin aici pentru că consideră că Valea Jiului are un potenţial mare, cred că în primul rând turistic, dar şi economic. Iar bugetele locale nu au decât de câştigat! De exemplu, Billa a plătit 1% din valoarea investiţiei pentru obţinerea autorizaţiei de construire, aşa cum specifică legea. Ştiţi cât înseamnă 1%? Circa 480 de milioane de lei vechi! Pentru că valoarea investiţiei la această firmă este la Petroşani undeva la peste 1 milion de euro!”, ne-a mai declarat viceprimarul Claudiu Cornea. Dacă anul acesta şi anul trecut au fost anii supermarketurilor, anii 2010 şi 2011, se speră de către administraţiile locale din Valea Jiului, vor fi anii lanţurilor hoteliere şi de servicii. Se aşteaptă ca importante firme din Austria, Germania, Franţa şi Italia, din domeniul hotelier şi al serviciilor, să se stabilească şi la noi. Proiectul „Telegondola” de la Petroşani, Vulcan şi Lupeni îi va atrage pe aceştia ca un magnet. Cum speranţa moare ultima, de ce nu ar putea Valea Jiului să fie o a doua Vale a Prahovei?
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



