La început teoria e baza…

- Legat de pasiunea ta, arta fotografică, ce ai găsit în plus în Anglia faţă de ce ştiai din ţară? 

- Practic, la mine pasiunea înseamnă, totodată, şi şcoală, deoarece domeniul meu de bază e fotografia, iar facultatea pe care o fac are la bază tot ce înseamnă fotografia şi această artă. Când pleci din România, ai un stereotip în cap. Adică, toată lumea cu care stai de vorbă are impresia că la noi se face prea multă teorie şi prea puţină practică, că nu învaţă nimeni nimic, deşi e multă teorie, dar toată lumea vrea să facă poze. Dar să ştiţi că şi în Anglia se face multă teorie la cursuri, n-am crezut niciodată că va fi aşa. Eu când am plecat, nu mă aşteptam să merg acolo şi să învăţ foarte mult despre istoria fotografiei, despre filozofie legată de fotografie şi despre alte lucruri interesante din domeniu. Pe lângă acestea, avem cursuri speciale legate de tehnica fotografierii, de tot ce ţine de aparatură şi mânuirea aparatului sau camerei foto ori de un studio fotografic. Foarte multe ore de teorie au fost în primii doi ani, cu mult peste ceea ce mă aşteptam când am plecat din ţară. E drept, există, totuşi, o mare diferenţă între sistemul din Anglia şi România pe domeniul artei fotografice. În Anglia, după doi ani de şcoală, unde cum am spus mai mult înveţi noţiuni teoretice, urmează acel an de practică (opţional), unde ai posibilitatea să exersezi ce ai învăţat, să acumulezi multe cunoştinţe practice, un an de practică care îţi va aduce şi credite la final şi care-ţi dă posibilitatea să şi câştigi nişte bani. Dacă găseşti singur joburi suplimentare, pentru că facultatea nu-ţi oferă acest lucru, nici n-ar avea cum. Iar anul acela de practică îţi apare la final şi pe diplomă.

În România acest an de practică după primii doi ani nu există, sistemul e altfel, nu ştiu dacă e la fel de bine sau nu, dar nu cred.

 

O fotografie = 1.000 de cuvinte?

- Să vorbim şi despre tehnica fotografierii. Ce lucruri noi ai învăţat în Anglia, chestiuni pe care nu le ştiai când ai plecat sau pe care nu le controlai suficient? 

- Pe lângă partea de teorie de care am vorbit, avem cursuri practice legate de tehnica fotografiei. La aceste cursuri practice am început să lucrez cu lumini pentru prima dată. Tehnica aceasta e diferită faţă de ceea ce am lucrat eu în România, unde mă axam mai mult pe tehnica folosită de presă sau pe cea clasică. În rest, cinstit să fiu, pentru mine n-au existat alte lucruri neapărat noi, în sensul că ştiam destul de bine cum stă treaba cu fotografiatul, aceasta fiind marea mea pasiune. Tot acolo am mai învăţat însă ceva… Anume că expresia „o fotografie exprimă cât 1.000 de cuvinte” nu este tocmai adevărată într-un anumit context. Există mai mulţi factori care determină ca o fotografie să fie înţeleasă într-un fel într-un anumit mediu sau ţară, şi în alt fel în altă parte. De exemplu, o poză cu mineri poate să fie înţeleasă într-un fel în România şi într-un alt fel în Anglia. Mineri văd şi unii şi alţii când se uită pe poză, dar sentimentele sunt diferite, iar ce a dorit să arate fotograful prin acea imagine, mai mult ca sigur nu e la fel înţeles în cele două ţări. Se pot da exemple în acest sens destule… Nu ştiu dacă sunt înţeles, dar una e ce simte un japonez când priveşte o imagine din Anglia şi alta ce simte un englez când priveşte aceeaşi imagine, mai ales dacă poza atinge cumva vreo latură sentimentală sau patriotică. În urma cursurilor am început să realizez cât de mult poţi să transmiţi printr-o fotografie în materie de sentimente, sau cât de mult poţi să manipulezi printr-o simplă imagine fotografică. Fotografia poate fi şi un mod universal de comunicare, dar şi un mod care să creeze conflicte sau suspiciuni, mai ales când imaginile sunt trucate sau regizate pentru a produce manipulare.

 

Studio „Beldea”…

- Alex, unde te vezi peste trei-patru ani?

- Nu ştiu exact, dar sper ca până atunci să pot îndeplini cât mai multe proiecte ce ţin de fotografie, iar pozele făcute de mine să apară în cât mai multe publicaţii din Anglia, ţările din Europa şi de peste ocean. Ideal ar fi pentru mine ca peste doi-trei ani, poate şi mai repede, să am studioul meu. 

- Ţi-ai dori să-l ai în ţară sau în Anglia?

- Nu ştiu, dar cred că în ţară ar fi complicat pentru mine să mă mai întorc. Ca să începi o astfel de afacere comercială, pentru că un studio asta înseamnă, ar trebui să ai dinainte un portofoliu cu clienţi. Şi nu puţini… Or’ eu am rupt contactul cu ţara de mai bine de trei ani, fireşte în afară de familie şi de câţiva prieteni, vecini sau colegi. E greu să începi afacerea şi să cauţi clienţi după aceea.

În Leeds, la studioul unde am făcut practica şi cu care mai colaborez, am deja o bază de clienţi, oameni care ne apreciază munca şi care apelează la serviciile mele când este nevoie. Ar fi păcat să-i pierd sau să mă îndepărtez de ei.

 

Prima variantă - Anglia

- E clar: îţi cam pregăteşti terenul pentru o şedere îndelungată, dacă nu chiar definitivă în Anglia…

- Da, recunosc. Însă, dacă o să apară posibilităţi în altă parte, eu nu o să zic nu, şi după o analiză clară voi pleca, dacă lucrurile vor sta cum îmi doresc. Altfel, nu. Chiar şi ţara mea poate fi luată în calcul în acest sens… Dar, repet, numai dacă oportunitatea este foarte clară, cu rezultate care să-mi asigure viitorul şi traiul, mie şi viitoarei mele familii. Aşa gândesc eu că e cel mai bine. În momentul de faţă prima variantă rămâne Anglia.

 

Sfaturi pentru cei mai tineri

- Ce le recomanzi tinerilor care ajung studenţi în Anglia să nu facă? 

- În primul rând, să nu plece foarte relaxaţi şi să creadă că acolo unde merg totul va fi în roz sau câinii aleargă cu covrigi în coadă. Trebuie, cum se zice, să dai din coate şi acolo, trebuie să te zbaţi, trebuie să te acomodezi cu noua viaţă şi noul statut de student… Sunt multe lucruri noi pe care trebuie să le înveţi sau să le depăşeşti. Să înveţe să fie destinşi şi, în primul rând, să accepte stilul lor de viaţă, pentru că aproape totul e foarte diferit de ţara noastră, dar mai ales de zona de unde ai plecat. Şi ar mai fi ceva: să cunoască cât de cât limba ţării unde merge. Eu am cunoscut oameni în Anglia care nu prea ştiau limba şi care se descurcau totuşi cât de cât în mediul universitar, sprijiniţi de colegi, de dicţionare sau de cursuri de conversaţie. Supravieţuieşti cumva, nu zic nu, dar e greu, mai ales în viaţa de zi cu zi, când eşti în oraş de exemplu sau într-un alt mediu nelegat de şcoală.

•