18.02.2015,  20:00:09 | 2 comentarii | 1083 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Un deceniu de la tragedia aviatică de la Polatişte


de Corneliu BRAN
Ieri, în jurul orelor 10:00, la Polatişte, în zona nefericitului eveniment, un sobor de preoţi, în frunte cu protopopul Petrache Creţu, a oficiat o slujbă de comemorare a celor doi cetăţeni care şi-au pierdut viaţa în accident, la slujbă fiind prezenţi, pe lângă oficialităţi şi membri ai familiilor celor pomeniţi.
Evenimentul a continuat apoi în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Petroşani. Reprezentanţi ai I.J.J. Hunedoara, I.S.U. Hunedoara, I.P.J. Petroşani, Salvamont Petroşani, în prezenţa prefectului de Hunedoara - Sorin Vasilescu, a primarului din Petroşani - Tiberiu Iacob-Ridzi şi a protopopului de Petroşani - Petrache Creţu, au marcat cei 10 ani de la tragedia aviatică de la Polatişte. O tragedie care a făcut ca doi oameni aflaţi în elicopterul prăbuşit să-şi piardă viaţa. 
 
Slujba de pomenire
Părintele protopop Petrache Creţu şi preoţii Daniel Gărgan (parohia Câmpu lui Neag) şi Călin Nicolae Tănase (parohul Bisericii Sfânta Varvara din Petroşani) au oficiat la Polatişte, în locul unde a căzut elicopterul, la troiţa ridicată, slujba de pomenire a celor două victime. 
„În jur de orele 10:00 s-a oficiat la Polatişte, la crucea de-acolo, ridicată în memoria celor doi cetăţeni care s-au săvârşit în urmă cu zece ani, o slujbă de comemorare. M-a impresionat faptul că dânşii au ridicat pe piatră crucea respectivă şi mă gândeam dimineaţă că, aşa cum este piatra rezistentă, dragostea dumnealor, care este mare, a făcut să lase acolo un semn de neuitare a memoriei acestor oameni. Mă bucur că am văzut acolo, pe lângă fiul unuia dintre cei care şi-au pierdut viaţa în acea tragedie aviatică, şi văd şi aici (la Primăria Petroşani – n.r.) destui oameni de la jandarmeria montană, salvamont, I.S.U. sau din poliţie, adică exact oameni care se confruntă mereu cu astfel de cazuri şi de tragedii, nu de puţine ori ei reuşind, cu ajutorul lui Dumnezeu, fapte eroice care duc la salvarea de vieţi omeneşti. Toată stima pentru astfel de oameni şi le mulţumim că sunt alături de comunitate, de noi toţi. Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe cei doi creştini care şi-au pierdut viaţa acum zece ani! Datoria noastră, a preoţilor, dar şi a comunităţii este să-i pomenim ori de câte ori trebuie pe eroii şi martirii neamului românesc, dar şi pe cei care în timpul serviciului au căzut eroic la datorie în subteranele minelor noastre, sau în alte domenii de activitate, cum este şi cazul de faţă, când doi oameni au pierit în timp ce-şi efectuau serviciul”, a spus protopopul de Petroşani, preotul Petrache Creţu.
 
Istoricul tragediei 
În urmă cu zece ani, vineri, 18 februarie 2005, în jurul orelor 14:30, un elicopter de tipul MI-2, de provenienţă rusească, s-a prăbuşit, de la joasă înălţime, la graniţa judeţelor Gorj şi Hunedoara, în apropiere de Polatişte din Defileul Jiului. Elicopterul aparţinea firmei „Utilitar 2000” şi avea la bord patru persoane. El transporta mâncare pentru animale, la cererea celor din Ocolul Silvic Petroşani, o misiune care se repeta şi care nu era făcută prima oară. Imediat după prăbuşire, o echipă din cadrul SMURD Tg-Mureş, condusă de Raed Arafat, şi forţe din cadrul jandarmeriei montane, jandarmeriei, pompierilor, poliţiei şi salvamontului au fost mobilizate, pentru salvarea celor doi supravieţuitori, pilotul Valeriu Coadreş şi tehnicianul silvic Teodor Mustaţă, şi pentru recuperarea cadavrelor celor doi decedaţi, Ioan Corbei, paznic de vânătoare, şi mecanicul Valeriu Pasat, din Republica Moldova. Operaţiunea de salvare a pilotului elicopterului a fost foarte dificilă şi a durat ore în şir. Cum zona Polatişte se află la circa 17 kilometri de Petroşani, a durat ceva timp şi până ce răniţii au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Petroşani, acesta fiind cel mai apropiat spital unde se puteau acorda intervenţii pentru acest gen de accidente. Două echipe de salvamontişti şi de jandarmi montani de la Lupeni au urcat atunci timp de două ore pe versantul sudic al Parângului, pentru a ajunge cât mai repede la locul prăbuşirii, elicopterul SMURD venit de la Tg-Mureş neputând ateriza din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Mai trebuie spus că recuperarea cadavrelor s-a făcut abia după salvarea celor doi supravieţuitori. În tot acest timp jandarmii montani au păzit, zeci de ore, trupurile neînsufleţite ca să nu fie mâncate de animalele sălbatice, pe un ger năprasnic de crăpau pietrele.
 
Remember
Căpitanul Nicolae Răducu, din cadrul Jandarmeriei Hunedoara, fost purtător de cuvânt al instituţiei, ne-a oferit la începutul acţiunii de la primărie şi câteva detalii privitoare la evenimentul organizat de Jandarmerie, în colaborare cu cei de la I.S.U. şi de la poliţia judeţeană: „Astăzi comemorăm 10 ani de la producerea accidentului de elicopter din zona Polatişte de pe Defileul Jiului, un accident tragic soldat cu două persoane decedate şi doi răniţi grav. Este un moment în care ne întâlnim şi cu unul dintre supravieţuitorii acelui accident, dar şi cu colegi care au participat în mod direct la acea acţiune, din rândurile jandarmilor noştri sau din rândurile salvamontiştilor. Dorim să cinstim memoria celor care au decedat atunci, dar şi să ne reamintim şi evenimentele prin care au trecut atunci aceşti jandarmi, pompieri, sau salvamontişti minunaţi. Vă daţi seama ce misiune grea a fost şi ce probleme au existat din cauza vremii total nefavorabile, numai dacă vorbim despre faptul că pilotul, care pilotează încă şi e cetăţean al Republicii Moldova, a fost salvat atunci fiind transportat pe o uşă de la stâna din apropiere pe post de targă! Să sperăm că astfel de accidente nu se vor mai întâmpla, iar dacă, totuşi, vor mai fi, Jandarmeria şi colegii noştri de la SMURD, I.S.U., Salvamont sunt azi pregătiţi să facă faţă oricărei situaţii”. 
Căpitanul Răducu ne-a oferit această declaraţie pe holul primăriei. Aici Jandarmeria a pregătit două mari panouri pe care erau lipite pagini de ziare şi de publicaţii locale sau naţionale, care, în urmă cu zece ani, au reflectat accidentul aviatic. Pe lângă numeroasele articole scrise bine am sesizat şi un aspect mai minor, dar destul de esenţial am zice, în sensul că încă o dată am putut citi şi vedea cum mai mulţi colegi de-ai noştri de breaslă, de pe la Bucureşti, încurcau, ca şi azi de altfel, Defileul Jiului cu… Valea Jiului. Dar asta e o altă discuţie.
 
Alocuţiuni
Începutul acţiunii de la primărie a avut loc după orele 13:00. S-a ţinut un moment de reculegere, în memoria celor doi decedaţi în accident. Apoi, rând pe rând, au avut loc mai multe alocuţiuni susţinute de cei din prezidiu. Acesta a fost format din prefectul de Hunedoara - Sorin Vasilescu, primarul municipiului Petroşani - Tiberiu Iacob-Ridzi, comisarul şef de poliţie Liviu Gabriel Dumitru - inspector şef I.P.J. Hunedoara, locotenent-colonel Viorel Demean - inspector şef I.S.U. Hunedoara şi general de brigadă Viorel Sălan - inspector şef I.J.J. Hunedoara.
 
Salvamontistul Bârlida 
Unul dintre cei care în urmă cu zece ani se afla în cadrul misiunii de salvare, alături de alţi şapte colegi din cadrul Salvamont Petroşani, a fost Dumitru Bârlida, şeful Salvamont Petroşani. În câteva fraze, destoinicul salvamontist petroşenean şi-a aşternut, cu modestie, câteva gânduri legate de nefericita tragedie din Defileul Jiului: „A fost mult mai greu acum zece ani, faţă de timpurile de faţă, deoarece zăpada era mult mai mare şi era mult mai frig, iar tehnica, mai ales în partea de telecomunicaţii, era mult mai slabă ca azi. Intervenţia a fost grea… Zăpadă mare, frig cât cuprinde… Opt băieţi din cadrul grupului Salvamont Petroşani, printre care şi eu, am încercat să facem tot ce e mai bine. Am transportat pe acel accidentat în condiţii foarte grele, dar mai mult pentru el decât pentru noi, deoarece era rănit şi avea dureri, iar frigul îi accentua starea rea. Dar, până la urmă, totul a ieşit bine şi ne bucurăm că am putut să facem faţă atunci condiţiilor grele şi să predăm, într-un final, accidentatul personalului medical calificat. Asta este de fapt munca noastră, iar în astfel de cazuri orice minut contează!”.

Comentarii articol (2 )



Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter