28.04.2015,  18:31:53 | 0 comentarii | 1142 vizualizari
Atenţie! / Cod galben de inundaţii


de Corneliu BRAN
Avertismentul de cod galben a ajuns ieri şi la S.H.I. Petroşani din cadrul Apelor Române Jiu-Craiova.
 
„Vor exista mici probleme cu ploile căzute în bazinele hidrografice Strei şi alţi afluenţi mai mici ai Mureşului din judeţul Hunedoara, dar şi în zonele de pe cursurile superioare şi afluenţii mici ai râurilor Jiu – partea superioară şi mijlocie, Bega, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera şi Cerna din judeţele vecine sau apropiate”, ne-a declarat inginerul Sorin Corici, şeful S.H.I.
„Informarea meteo de precipitaţii primită de noi avertizează că începând de marţi, 28 aprilie, orele 12:00 şi până miercuri, 29 aprilie, orele 20:00 în zona noastră va ploua local circa 20 l/ mp, dar pe alocuri s-ar putea depăşi 30-40 l/ mp. Asta generează cod galben de inundaţii, începând tot cu 28 aprilie orele 12:00 şi până miercuri, 29 aprilie, orele 20:00. Din punctul meu de vedere cred că ploile căzute nu vor avea puterea să producă inundaţii sau probleme serioase în Valea Jiului. Nici măcar topirea stratului de zăpadă nu va face ca apele curgătoare din zona noastră să treacă de un anumit nivel, să-i zicem unul peri­culos... Bineînţeles, noi vom face toate măsurătorile în punctele pe care le avem, din trei în trei ore, şi vom vedea atent tot ce se întâmplă, astfel încât să fim pregătiţi pentru orice. Dar dacă prognoza se adevereşte şi cantitatea de apă de ploaie căzută va fi cea prevăzută, de maxim 40-50 litri/ mp, cred că nimeni nu are de ce să-şi facă probleme în nicio localitate din Valea Jiului”, ne-a mai declarat şeful SHI Petroşani.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Pe aceeasi tema

Ieri după-amiază, timp de câteva ore, judeţul Hunedoara s-a aflat sub avertizare cod galben de fenomene meteo periculoase i[..]

19.03.2013, 20:52   |    0 comentarii

Sperăm că nu v-aţi pus hainele groase la naftalină. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de precipitaţ[..]

13.03.2013, 19:55   |    0 comentarii
- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter