|
.
21.12.2015, 23:45:15 | 1 comentariu | 1080 vizualizari
Petrila / Şedinţă festivă
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Casa de Cultură „Ladislau Schmidt” din Petrila va fi azi gazda unei noi şedinţe ordinare de consiliu local. Fiind ultima şedinţă din 2015, va avea un caracter festiv.
Şase proiecte
Pe ordinea de zi se vor afla doar şase proiecte, dintre care unul foarte important, deoarece vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construcţia blocului de locuinţe sociale pe strada Prundului, un proiect ce a primit deja finanţarea de la Ministerul Dezvoltării, „Pe strada Prundului avem deja finanţarea pentru două blocuri, unul social şi celălalt ANL. Aceste două proiecte vor aduce la Petrila alte 40 de apartamente, pentru 40 de familii tinere sau cu probleme sociale. Credem că construcţia acestor blocuri va fi prioritară, în condiţiile în care avem sute de cereri de locuinţe pe lista de aşteptare”, ne-a declarat primarul Petrilei.
Colinde şi premieri
Înainte de şedinţă, copiii de la şcolile din localitate vor susţine în holul casei de cultură un program de colinde. După care, primarul Ilie Păducel şi consilierii locali vor premia elevii olimpici şi cu rezultate bune la concursurile şi competiţiile şcolare cu peste 20.000 lei.
„Avem peste 100 de copii în localitate care au avut în acest an rezultate bune la concursurile şcolare la care au participat. Petrila este un izvor de talente, an de an tineri şi tinere venind cu premii sau cu rezultate bune de la concursuri şi competiţii. Tocmai de aceea, ne bucurăm când putem, la final de an sau în diverse ocazii, să-i premiem şi să le arătăm prin acest gest că nouă ne pasă de rezultatele obţinute de ei, de munca lor şi a dascălilor, de efortul părinţilor”, a mai susţinut Ilie Păducel.
Comentarii articol (1 )
#1
Momarlan Vasile21.12.2015, 23:59:55
Domnule primar Paducel cand se va asfalta drumul de centura al Petrilei ? Nu vedem un proiect ?
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



