|
.
06.01.2016, 21:20:43 | 2 comentarii | 1181 vizualizari
Ţintele lui David
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
De la Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, am aflat care sunt primele 3 obiective pe care le va ataca în acest an şi cum se vor redistribui fondurile la primăriile din judeţ.
Obiective atacate
„Primul atac este Parângul. Acest drum va aduce multe lucruri bune turismului şi investitorilor din masiv. Al doilea atac, ca să zic tot aşa ca dumneavoastră, este greu de zis acum, dar cred că ar trebui să fie acela de depunere a tuturor proiectele pentru drumurile judeţene pe care dorim să le modernizăm din fonduri europene. La acest capitol mai avem puţin de lucru la pregătirea documentelor. Planul 3 de atac ar fi să gândim un plan obiectiv de întreţinere a drumurilor judeţene, din exterior spre interior, adică să începem cu semnele de circulaţie, bornele kilometrice, marcajele şi apoi să ne gândim la plombe şi covoare asfaltice”, ne-a mărturist Adrian David.
Redistribuirea fondurilor
Legat de politica de redistribuire a banilor spre primării, David ne-a declarat că situaţia se va echilibra şi, exact ca în 2015, criteriul politic nu va mai fi un argument de distribuire a fondurilor judeţene: „O să vedeţi vineri, 8 ianuarie, când pregătim o şedinţă de consiliu judeţean în care vom avea alocări de fonduri din cote defalcate. O să constataţi singuri că vom avea o repartiţie obiectivă a fondurilor, pe criterii clare, fără priorităţi politice, ci doar priorităţi administrative”.
Comentarii articol (2 )
#1
Cetateanul votant07.01.2016, 08:10:23
Mult succes domnului presedinte al CJ Adrian David . Valea jiului a fost neglijata de fostul presedinte al CJ , Molot el doar venea in valea jiului si vorbea ca o sa faca dar fapte mai nimic.
#2
Dan07.01.2016, 13:03:16
@Adrian David la univeristate cand mi-ai predat cursuri mi-ai lasat o impresie foarte buna. Vreau sa merg cu aceasi impresie in continuare
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



