09.02.2016,  20:21:38 | 0 comentarii | 763 vizualizari
Am aflat care sunt / Obiectivele SHI Petroşani


de Corneliu BRAN
După lucrările masive de amenajare a digu­rilor de protecţie de pe mai multe cursuri de ape curgătoare, cum ar fi mai ales lucrările din zonele Livezeni, Aninoasa de pe Jiul de Vest sau Jieţ şi după investiţia care vizează reabilitarea barajului de la Valea de Peşti, ce se află în curs de execuţie, SHI Petroşani, parte a Apele Române Jiu-Craiova, are în vedere pe anul 2016 şi alte obiective.
 
Chiar dacă în afară de lucrarea de la Valea de Peşti investiţiile sunt mai mici ca valoare, ele sunt foarte importante pentru tot ceea ce ţine de siguranţa cetăţenilor şi de echilibrarea albiilor cursurilor apelor curgătoare din zona noastră. 
Sorin Corici, şeful SHI Petroşani, ne-a declarat care sunt celelalte obiective şi sarcini pe care instituţia pe care o coordonează le are în vedere pentru anul 2016.
În primul rând, sunt vizate lucrările specifice, mai exact spus reparaţii de lucrări hidrotehnice, cum ar fi, de exemplu, partea dreaptă a malului de la Jiul de Vest din Uricani, punctul de sprijin din Cimpa, lucrările de întreţinere a digurilor de pe Jiu în localităţile Aninoasa, Lupeni şi Vulcan şi reechilibrarea cursului de apă de pe Jieţ în zona cabanei fostei Mine Dâlja. „An de an, avem ca sarcină întreţinerea acestor diguri sau astfel de reechilibrări de cursuri de apă acolo unde este nevoie. Şi în acest an vor fi lucrări în acest plan, iar în ceea ce priveşte lucrări de investiţii noi, acestea nu vor fi deoarece ne-am axat anul acesta pe lucrarea de la Valea de Peşti care este o investiţie foarte mare. Vom vedea la anul, în funcţie de necesităţi şi de buget, care vor fi următoarele investiţii, până atunci ne concentrăm pe aceste lucrări şi aşteptăm să se termine cu bine lucrările de la Valea de Peşti”, a declarat pentru ZVJ Sorin Corici.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter