25.02.2016,  20:44:16 | 4 comentarii | 1054 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Gala premiilor„Exclusiv”: Trei premii pentru ZVJ


de Corneliu BRAN
La Gala „Exclusiv”, ediţia a XVI-a, „Ziarul Văii Jiului” a obţinut şi anul acesta trei premii. Dar cel mai tare „premiu” pentru noi rămâne tot Măria Sa Cititorul, cei care ne citiţi zilnic şi cărora vă mulţumim.
 
Gala premiilor „Exclusiv” organizată ca de fiecare dată de „Exlusiv Media Group” a ajuns anul acesta la ediţia a XVI-a.
Joi, 25 februarie, în Sala de Marmură din cadrul Primăriei municipiului Petroşani, s-au aflat în sală nominalizaţii galei, pe diverse categorii, de la administraţie publică şi activitate politică, educaţie, sănătate, cultură şi artă până la comunicare şi jurnalism. Anul acesta, „Omul Anului 2016” a fost desemnată Nicoleta Bolcă, directorul Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroşani. O bilă albă şi pentru actorii de la Teatrul Dramatic „I.D. Sîrbu”, care au contribuit printr-un scurt program artistic la deschiderea galei.
Amintim doar diplomele primite de lucrătorii cotidianului nostru. „Cel mai bun manager de media” - Cătălin Docea, directorul ZVJ, care în 2015 a reuşit să pună pe picioare şi două cotidiene în mediul online, „hunedoaraplus.ro” şi „timisplus.ro”, cărora le-a dat stabilitate şi eficien­ţă. Un premiu acordat cât se poate de firesc, fără să dorim să supărăm pe nimeni, dar în aceste vremuri grele pe care România şi Valea Jiului le întâmpină din punct de vedere financiar şi economic şi pentru presă e tot la fel de greu ca şi pentru toată lumea, iar faptul că, pe lângă ZVJ, ziaristul de excepţie Cătălin Docea a reuşit să mai pună pe picioare alte două publicaţii care apar pe internet, reuşind totodată să şi menţină ZVJ la parametrii anilor trecuţi – poate chiar mai sus, nu înseamnă o laudă, înseamnă o realitate evidentă.
Tot realitate se cheamă şi decernarea titlului de „Cel mai bun redactor-şef” de la toate publicaţiile scrise din Valea Jiului, acordat colegului nostru, scriitorul Marian Boboc. 
Noi, dacă ne întrebaţi, credem că el e cel mai bun redactor-şef din tot judeţul, pentru că îi cunoaştem munca depu­să, căutările, frământările de a descoperi trecutul şi istoria localităţilor noastre şi a oamenilor locului, dar şi ambiţia de a face ca ediţiile ZVJ să curgă cât mai lin şi mai abordabil spre gândurile şi inimile cititorilor.
În fine, premiul de „Cel mai bun redactor de presă scrisă” mă onorează, dacă anul trecut eram „Cel mai bun reporter de presă scrisă” se pare că am mai pus o cărămidă în ochii celor care au cântărit acest premiu, ceea ce nu e rău şi le mulţumesc, dar pot spune, public, că acest premiu n-ar fi existat nicidecum fără munca în echipă pe care o avem la ZVJ, Cătălin Docea, Marian Boboc, Gheorghe Olteanu, Alina Pipan, Loredana Juglea, Mihaela Petroşan, Daniela Filimon, cei doi tehnoredactori - Bogdan Sovago și Robert Bogdan, Marcel Docea şi, cu voia dumneavoastră, şi subsemnatul. Ştiind munca şi efortul lor, tuturor colegilor mei care semnează materiale aproape zilnic în ZVJ le-aş acorda acest premiu, fără doar şi poate!

Comentarii articol (4 )

#1 minerache26.02.2016,  10:10:22
Mda, e ceva dar mai sunt lipsuri... Au fost omisi oameni de valoare care fac intradevar ceva pentru oamenii Vaii ....Dl. Vintan a trecut vreodata pe langa scoala din Iscroni? A vazut fabrica Adarco Invest, s-a intreebat vreodata cu ce se ocupa minunatii oameni de acolo? Mai sapati, d.le Vintan !
#2 Constantin Dobre26.02.2016,  21:13:53
In calitate de cititor fidel si constant, uneori comentator, dar si de vesnic indatorat (in numele minerilor revoltati in august 1977) felicit intreaga echipa a ZVJ cu trimtere speciala si dimpreuna cu tot respectul meu catre domnii premiati: Catalin Docea - „Cel mai bun manager de media”, Marian Boboc - „Cel mai bun redactor-şef” si Corneliu Bran - „Cel mai bun redactor de presă scrisă”!!! Onoare si respect tuturor Doamnelor si Domnilor de la Ziarul Vaii Jiului - Cel mai bun ziar al judetului Hunedoara! Al Dvs., Constantin Dobre
#3 Miron Lascu07.03.2016,  17:36:29
ZVJ a luat, nu trei, ci patru premii. Premiul pentru cel mai bun scriitor al Văii Jiului i-a fost atribuit lui Valeriu Butulescu care, dacă nu mă înşel, face parte din echipa de colaboratori permanenţi a celui mai bun ziar al zonei noastre.
#4 Boboc Marian14.05.2016,  09:29:02
Valeriu Butulescu face parte din echipa de colaboratori doar când vrea el...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter