26.05.2016,  15:32:46 | 0 comentarii | 1853 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Resfinţirea bisericii de la Valea de Brazi


de Corneliu BRAN
L-am găsit pe preotul Daniel Gărgan de la Biserica cu Hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Valea de Brazi, filia parohiei Câmpu lui Neag (cu Hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil”), în toiul pregătirilor necesare organizării evenimentului de duminică, 29 mai, când Sfânta Biserică ortodoxă din Valea de Brazi-Uricani va fi resfinţită de către un sobor de preoţi, în fruntea cărora se va afla Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Gurie.
 
Lucrări importante
„Muncim şi încercăm să punem toate lucrurile la punct, pentru că duminică avem un mare eveniment. După 75 de ani de când Biserica din Câmpu lui Neag a fost sfinţită şi după lucrările ample şi renovările care au avut loc mai ales în ultimii ani, se resfinţeşte acest sfânt lăcaş ortodox, aşa cum e normal şi cum spun toate învăţăturile noastre că trebuie făcut”, ne-a spus preotul Daniel Gărgan.
Referitor la lucrările de renovare şi reabilitare a Bisericii de la Câmp, părintele-paroh ne-a declarat: „Vă pot spune că de la numirea mea în parohie, în 2011, şi până în prezent, au avut loc mai multe serii de lucrări importante, care erau necesare şi care aduc bucurie enoriaşilor noştri şi slavă Casei lui Dumnezeu, această minunată Biserică de la Câmpu lui Neag. Dacă ar fi să încep cu exteriorul Bisericii, pot spune că acesta a fost restaurat în totalitate. Am început cu partea de acoperiş, fiind înlocuite în totalitate atât părţile din lemn ale acestuia, cât şi ţigla, scocurile şi toate celelalte ce ţin de această parte a sfântului lăcaş. Apoi, au fost schimbate burlanele şi, o lucrare foarte mare, a ţinut de izolarea termică cu poliestiren în exterior, Biserica fiind astfel îmbrăcată în straie noi. Anul acesta am reuşit în exterior să montăm şi iluminatul arhitectural, astfel că Biserica noastră se înscrie perfect şi în zona turismului din Câmpu lui Neag, înnobilând prin farmecul ei zona şi făcând priveliştea plăcută celor ce trec seara pe lângă această sfântă Casă a Domnului. Tot în această perioadă au fost reparate aleile din curte. Şi gardul împrejmuitor a fost refăcut cu piatră ornamentală, în ton cu mediul înconjurător din acest colţ de Rai de la Câmp. Referitor la lucrările ce au avut loc în interior, vă pot spune că am început în primul an de la venirea mea ca paroh, în 2011, cu instalaţia de încălzire, montând centrala termică pe lemn şi caloriferele. Apoi, prin binecuvântarea Preasfinţitului Episcop Gurie am refăcut Sfânta Masă, deoarece în ea nu se aflau sfintele moaşte şi cele rânduite pentru o Biserică Sfântă. La sfinţirea de duminică se vor aşeza sfintele moaşte ce vor fi aduse de la Deva de Preasfinţitul Gurie şi domnia sa va aşeza pe Sfinţii Evanghelişti după rânduială, făcându-se propriu-zis târnosirea, ca la o Biserică nouă. O altă lucrare mare a ţinut de betonarea pardoselii lăcaşului, după care am montat parchet pe toată suprafaţa din interior. Totodată, trebuie amintit că întreg Iconostasul a fost refăcut, înlocuindu-se toate icoanele de pe el. Cam acestea au fost lucrările mari din ultimii 5 ani, fireşte, au mai existat şi altele mai mici, sau lucrări curente, inerente într-o Biserică, la fel ca peste tot”.
 
Primarul Buhăescu
După ce ne-a spus toate acestea, tânărul şi energicul preot, venit la Câmpu lui Neag de pe plaiurile petrilene, i-a amintit pe sprijinitorii acestor lucrări, cărora le mulţumeşte public: „Vreau să se ştie, că nu-i un secret, din contră, la toate aceste lucrări ne-au ajutat cu bani enoriaşii sfântului lăcaş, oameni de bine care au donat bani, dar cel mai mult, în proporţie de peste 80%, Primăria şi Consiliul local Uricani. Vreau să le mulţumesc, în primul rând, primarului Dănuţ Buhăescu, că mereu a iniţiat proiecte de sprijin pentru lăcaşurile de cult de pe raza oraşului Uricani, printre care şi pentru Biserica noastră. Le mulţumesc şi celorlalţi, domnului viceprimar Corneliu Braia, domnilor consilieri locali care au aprobat aceste sume şi tuturor celor care ne-au sprijinit. Să nu uit aici de sprijinul oferit de Episcopia Devei şi Hunedoarei, de slujitorii de-acolo şi de Episcopul nostru, Preasfinţitul Gurie şi nici de sprijinul acordat de protopopul nostru de Valea Jiului, Preaonoratul Petrache Creţu şi slujitorilor Protopopiatului Ortodox Petroşani. Primăria Uricani ne-a ajutat în fiecare an, cu domnul primar am discutat la început de an despre nevoile Bisericii, despre proiectele noastre, şi de fiecare dată am găsit înţelegere. Nu pot să uit de sprijinul acordat la centrala termică, apoi, mai de curând, de banii care au fost alocaţi pentru lucrările ce au ţinut de exteriorul Bisericii, aproape toată investiţia ce a ţinut de exterior fiind alocată de primărie: acoperiş – 45.000 lei, lucrările celelalte de exterior – 35.000 lei, iluminatul arhitectural – 15.000 lei, gardul – 30.000 lei alocaţi anul acesta, plus sprijin cu muncitori şi utilaje  la lucrările de la alei”.
 
Invitaţie
Încheiem discuţia noastră şi acest material cu o invitaţie călduroasă către creştinii-ortodocşi din Valea Jiului, ca să participe duminică la slujba de resfinţire ce va avea loc şi la Sfânta Liturghie, făcută de parohul Daniel Gărgan: „Îi aşteptăm pe toţi cu bucurie, este un moment unic pentru comunitate după 75 de ani de când s-a făcut sfinţirea, exact tot pe 29 mai! Este un moment mult aşteptat de toţi enoriaşii noştri şi de toată lumea din Uricani şi ne bucurăm că, cu voia bunului Dumnezeu, am reuşit să ajungem la acest moment minunat din viaţa parohiei noastre.
 
 
Istoric al Bisericii din Valea de Brazi cu Hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”
Conform datelor şi înscrisurilor parohiei şi ale martorilor care încă mai sunt în viaţă, această Biserică a fost ridicată între anii 1934-1937 pe locul fostei Biserici părăsite construite în anul 1872 de Dumitru Firiza, pe banii săi, cel care deţinea şi pământul. Noua Biserică a reuşit să salveze astfel şi cimitirul vechi, care, de-a lungul timpului s-a extins. Biserica nouă din Valea de Brazi este construită în stil bizantin, moştenind de la Biserica veche şi un mic clopot. Ea a fost sfinţită, pentru prima dată, în anul 1941, pe 29 mai. În anul 2005, prin strădaniile celor care administrau atunci Biserica, dar mai ales a creştinului binevoitor lupenean, Emil Părău, a mai fost achiziţionat şi montat un clopot mai mare, de 200 de kg, de care Biserica se foloseşte şi astăzi şi se va folosi mulţi ani de-acum înainte. Primul preot care a slujit, fiind şi ctitorul acestui sfânt lăcaş, a fost Alexandru Cozma. Între anii 1973-1974 s-a făcut pictura interioară, în tehnica „fresco” tradiţională, de către pictorul Ioan Glăvan de la Novaci, în 1977 fiind sfinţită de către Preasfinţitul Visarion Aştileanul, Episcop al Aradaului pe vremea aceea. Lucrări de reparaţii, în afară de cele de după 2011, au mai avut loc în anii 1978 şi 1989, sprijinul de atunci fiind acordat de comunitatea locală, autorităţile locale de la vremea respectivă, dar mai ales de Regia Autonomă a Huilei care a sprijinit acele lucrări, inclusiv cu forţă de muncă.

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter