14.11.2016,  21:56:28 | 0 comentarii | 1440 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Iarna pe uliţa Petrilei şi a Aninoasei


de Corneliu BRAN
Petrila
Nici n-a venit bine iarna, şi Petrila a suferit din cauza viscolului şi ninsorilor căzute. Chiar dacă n-a nins decât cam o palmă, ploaia devenită chiciură, îngheţată apoi şi acoperită de zăpadă, viscolită în noaptea de sâmbătă spre duminică a afectat serios circulaţia şi a provocat câteva probleme pe anumite drumuri. Dacă sâmbătă, printre blocurile petrilene oamenii circulau greu, asta şi din cauză că cetăţenii au aşteptat „deszăpezitorii”, în loc să-şi cureţe aleile de lângă bloc şi intrările din faţa scărilor, strada principală şi celelalte străzi mai mari erau curăţate.
Mai exact se trecuse cu plugul şi apoi s-a dat cu nisip şi sare, mai cu seamă pe porţiunile îngheţate. Totuşi, pe anumite străzi, Tudor Vladimirescu, Brătianu-Lonea şi din Cartierul 8 Martie, dar şi pe strada Republicii, mai existau destule porţiuni rămase necurăţate de către cei de la societatea de gospodărire a oraşului, motivul fiind maşinile parcate pe marginea acestor străzi, unde plugul n-a putut trece.
Dacă în materie de drumuri să spunem că Petrila a avut notă de trecere, dacă nu cumva chiar o notă de 6 (nota e mică deoarece multe drumuri din satele aparţinătoare au rămas în primele două zile de izbelişte, nefiind „vizitate” de niciun plug sau „sărăriţă”), în materie de drumuri blocate de obstacole căzute pe ele, Petrila a avut două astfel de situaţii . Ambele au fost rezolvate de către lucrătorii din administraţia locală şi de către pompierii din cadrul SVSU Petrila (la acest capitol Petrila primeşte deocamdată un binemeritat 10).
De la primarul Vasile Jurca am aflat şi cum au rezolvat problemele legate de închiderea celor două drumuri amintite. Tot edilul Petrilei ne-a oferit şi alte amănunte legate de deszăpezirea oraşului după prima ninsoare din acest sezon rece: „N-a fost nici foarte bine, dar nici foarte rău. Zic că ne-am descurcat onorabil deşi, recunosc, este loc de mai bine. La deszăpezire am acţionat cu un autocompactor cu lamă, un tractor cu lamă, o autoutilitară specială şi o maşină folosită pentru aruncarea sării pe străzi, sărăriţă cum îi spunem noi. Zece oameni de la firma de gospodărire a oraşului s-au ocupat de deszăpezire, conform planului de lucrări de acest tip, fiind deszăpezite în prima fază străzile principale şi apoi cele secundare. Mai există străzi mai mici, pe care nu s-a acţionat încă, dar în această săptămână ne vom ocupa şi de ele. Patru oameni de la venitul minim garantat s-au ocupat de zonele de la trecerile de pietoni de pe strada Republicii şi de trotuarele din zona centrală a oraşului. Din cauza maşinilor parcate pe lateralele străzilor, am avut probleme, rămânând zone unde plugul n-a putut intra, din păcate. Am avut şi trei probleme mai deosebite legate de căderi de copaci sau de stâlpi, toate rezolvate în timp util în week-end. Prima a fost pe strada Prevescior, o stradă situată deasupra cimitirului, undeva la intrare în Petrila. Acolo un brad a căzut pe drum şi l-a blocat. După ce am fost anunţaţi, imediat am cerut pompierilor de la SVSU Petrila ca să meargă acolo şi să taie bradul, după care să elibereze drumul. Imediat după ce au terminat, tot acolo a mai căzut un brad, de data aceasta peste un stâlp de curent pe care se afla şi un cablu al celor de la Orange. Am cerut celor de la Enel să intervină, dar ne-au zis că stâlpul este folosit de cei de la Orange, care trebuie să rezolve problema. Ei au venit şi doar au oprit tensiunea pe linia respectivă, după care au plecat. Cum nimeni de la Orange n-a luat o decizie şi n-a acţionat, ne-am văzut nevoiţi să să acţionăm acolo şi să eliberăm drumul cu un buldoexcavator. În fine, un al doilea drum blocat a fost cel ce duce la Voievodu, în apropiere de captarea de apă. Erau doi-trei copaci căzuţi, pe care i-am tăiat repede şi am eliberat drumul. O altă problemă am avut-o şi la spital, unde un stâlp de curent a cedat din cauza zăpezii grele şi îngheţate de pe cablurile de înaltă tensiune. Enelul a decuplat tensiunea şi am putut astfel să acţionăm ca nu cumva acel stâlp să prezinte un pericol de electrocutare sau de blocare a circulaţiei în zonă”, a declarat luni, pentru ZVJ, primarul Petrilei.
Mai trebuie subliniat faptul că dacă pe la Petroşani şi în Parâng au fost probleme cu anumite reţele electrice, întrerupându-se furnizarea cu energie electrică în anumite cartiere sau sus în staţiune, pe perioade mai lungi de timp, la Petrila n-au existat astfel de probleme pe tot parcursul week-end-ului trecut. 
 
Aninoasa 
Ca şi în vară, atunci cu inundaţiile, Aninoasa a scăpat şi de data aceasta de furia viscolului şi de debandada provocată de fulgii de nea şi îngheţ. Nu că ar fi mai cald în Aninoasa, dar de nins a nins mult mai puţin ca la Petrila sau Petroşani, iar vântul n-a fost atât de scorţos.
Luni dimineaţa am vrut să facem „inventarul” pagubelor aninosene din cele două-trei zile de cod galben şi portocaliu de la finele săptămânii trecute. Din răspunsurile primite din partea celor din administraţia locală rezultă că n-am prea avut ce să contabilizăm.
Cum primarul Nicolae Dunca n-a fost de găsit, am stat de vorbă cu Ion Sfia, viceprimarul Aninoasei: „N-am avut situaţii grele sau mari probleme, pentru că la noi n-a nins nici de-o palmă, iar vântul n-a bătut aşa de tare ca în alte părţi. Cum se zice, am trecut cu bine peste prima zăpadă, vedem ce ne va mai oferi iarna aceasta şi suntem pregătiţi să acţionăm, împreună cu cei de la firma Eolian Energy, cea care ne asigură acest serviciu de deszăpezire. Timp de două zile, cei de la această firmă au trecut cu lama pe toată strada principală şi pe alte multe străzi mai mici, timp în care s-a aruncat şi sare şi nisip, în mod profesionist, cu sărăriţa, nu cu lopata ca pe vremuri. În momentul de faţă, acţionăm la deszăpezirea trotuarelor de pe strada principală şi nu numai, cu ajutorul celor de la venitul minim garantat. În Iscroni, în zona fostei brutării, curăţăm acel canal pe care l-am betonat în toamnă, ca nu cumva acel pârâu să creeze probleme celor cinci-şase gospodării. Am refăcut în toamnă acel canal, iar acum l-am decolmatat, pentru că era destul de plin de nisip şi pietriş adus de aluviuni. Vrem ca iarna aceasta să nu mai fie acolo probleme”, a declarat, pentru ZVJ, viceprimarul Aninoasei.
Ca un ultim amănunt şi legat tot de Aninoasa, cu excepţia unei decuplări de câteva ceasuri în zona Ţucor, undeva după prânzul zilei de duminică, în această localitate n-au existat decuplări de curent la reţeaua electrică.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter