|
.
27.03.2017, 16:13:23 | 0 comentarii | 630 vizualizari
Miercuri la Universitatea din Petroşani / Zilele Asistenţei Sociale
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România (CNASR) sărbătoreşte, în luna martie a fiecărui an, Zilele Asistenţei Sociale.
Anul acesta, sub egida temei stabilite de Federaţia Internaţională a Asistenţilor Sociali (IFSW), anume „Promovarea sustenabilităţii comunităţii şi a mediului”, evenimentele organizate urmăresc să evidenţieze progresele realizate în domeniul asistenţei sociale, rolul asistentului social în contextul socio-economic actual şi importanţa colaborării tuturor factorilor decizionali în crearea unei societăţi în care se manifestă grija pentru fiecare membru al ei.
„În acest context, Sucursala Hunedoara a CNASR în parteneriat cu Universitatea din Petroşani – Departamentul de Ştiinţe Socio-Umane, miercuri, 29 martie 2017, de la ora 14:00, în Amfiteatrul A5 a Universităţii din Petroşani, organizează Conferinţa Core Values of Social Work in the United States and Romania, în cadrul căreia invitată specială este doamna asistent social Chelsea Lampen din Michigan, SUA. La această conferinţă vor participa studenţi ai programului de studii Asistenţă Socială şi asistenţi sociali din judeţul Hunedoara”, ne-a declarat lectorul universitar dr. Felicia Andrioni din cadrul Universităţii din Petroşani, unul dintre cei ce se ocupă îndeaproape de organizarea evenimentului.
Reamintim faptul că acest Colegiu Naţional al Asistenţilor Sociali din România este autoritatea profesională în domeniu care reprezintă, apără şi promovează drepturile şi interesele membrilor la nivel local, naţional şi internaţional, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională a asistentului social în exercitarea profesiei, asigură respectarea de către asistenţii sociali a obligaţiilor care le revin faţă de beneficiari, instituţii şi societate, în concordanţă cu normele deontologice ale profesiei.
Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



