25.06.2018,  19:02:44 | 0 comentarii | 816 vizualizari
Lupeni / Cinema „Cultural”


de Corneliu BRAN

Deja reabilitarea Cinematografului „Cultural” Lupeni din Cartierul Braia nu mai e o poveste, este o certitudine.

Primarul Lucian Resmeriţă ne-a informat că în momentul de faţă cinematograful a fost predat Companiei Naţionale de Investiţii. Asta înseamnă că cei de la CNI vor finaliza procedurile în timpul cel mai scurt şi vor începe probabil, până la finele anului sau cel târziu începutul anului viitor procedura de licitaţie pentru lucrări (până atunci se va trece peste licitaţia de proiect şi alte proceduri specifice).
În condiţiile în care cinematograful din Lupeni se află pe lista de investiţii a celor de la CNI, existând aprobată şi o sumă de 1,2 milioane de euro (care în urma licitaţiei va scădea considerabil cum s-a întâmplat şi la Petroşani), iar DALI este depus de primărie şi după cum ne-a spus primarul „acum e în regulă”, nu vedem ce ar mai putea opri această lucrare. 
„Să sperăm că peste doi ani vor rula filme şi la Lupeni, reluându-se tradiţia acestui cinematograf care zeci de ani a adus satisfacţie cinefililor. Am depus toată documentaţia cerută la CNI. Avem acum un studiu de acustică luat de pe SEAP şi în curând mai trebuie să se treacă de comisia tehnică şi să se facă licitaţia de proiect. Noi am făcut tot ceea ce a depins de noi, am făcut şi câteva modificări cerute de CNI la documentaţia depusă la dumnealor, DALI este depus şi am fost anunţaţi că e în regulă. Este foarte important că am predat deja şi locaţia, acesta fiind un semnal bun că lucrurile demarează şi nu vor fi probleme. Să sperăm că în 24 de luni, maxim 36, vom avea şi la Lupeni un cinematograf modern, funcţional, cu toate dotările, astfel încât lumea din oraş şi cei care ne vizitează să poată urmării în condiţii adecvate un film de lung metraj, în 2 D şi 3 D”, ne-a mărturisit Lucian Resmeriţă.
Iată că Lupeniul respiră şi pe zona de agrement şi petrecere a timpului liber. După staţiunea Straja şi sporturile de iarnă şi mai nou şi de vară tot mai intens de la an la an, după ştrand (investiţie privată) şi reabilitarea Palatului Cultural Muncitoresc din centrul oraşului, după terenurile de sport de la „Preparatorul” de pe Spiru Haret-Braia, urmează şi cinematograful. Cu o bază modernă de agrement şi sport la Brăiţa, cu alte două-trei investiţii privind un teren de sport acoperit şi o piscină în Straja, cum se doreşte demult, şi o sală de sport modernizată în clădirea Sindicatelor din centru (unde este şi biblioteca oraşului şi care n-ar strica şi ea o modernizare) probabil că Lupeniul ar depăşi cu mult condiţia multor localităţi din ţară, unele chiar cu pretenţii. Drumul este bun şi dătător de speranţe în aceste privinţe şi cu chibzuială şi puţin efort toate se pot face în timp scurt sau mediu. Totul e să se dorească şi restul vin de la sine. La Lupeni se pare că se doreşte, ceea ce nu poate fi decât de bun augur!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter