31.07.2018, 19:18:18 | 0 comentarii | 848 vizualizari
La Uricani / Cadastrarea mai aşteaptă
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Dănuţ Buhăescu, primarul Uricaniului, spera ca a doua oară să fie cu noroc în ceea ce priveşte licitaţia pentru executarea lucrărilor aferente cadastrării cu banii primiţi de la guvern. „Am scos la licitaţie pentru a doua oară lucrarea de cadastrare, dar din nou nu s-a arătat interesată nicio firmă topografică! Motivul este probabil ca şi anul trecut, la licitaţia de atunci neprezentându-se nimeni, probabil din cauza că aceste firme consideră că sunt prea puţini bani alocaţi pentru măsurarea unui hectar de teren. De altfel, anul trecut, când am întrebat şi eu pe unii şi pe alţii ce se ocupă cu această treabă de ce nu au venit să depună ofertele pentru executarea acestor lucrări de cadastrare, unii dintre ei mi-au spus că ăsta e motivul. Acum suma alocată de guvern s-a mai mărit puţin, dar şi aşa se pare că nu le convine. Noi ne-am făcut treaba ce ne revine, am semnat acordul cu OCPI pentru suma de 155.000 lei, iar tariful stabilit, conform grilei, este de 102 lei/ imobil. La Uricani, deci în zona noastră, situaţia este mai specială. Este mai mult de muncă decât în alte părţi, deoarece pe lângă faptul că n-a existat cooperativizare în trecut, e şi zonă de munte pe o suprafaţă mare, de peste 25.000 de hectare. Pe de altă parte, nici populaţia nu prea are intabulările făcute, unii neavând nici măcar dezbaterea succesorală. Nu la fel stăm noi, administraţia locală, care ne-am intabulat mai multe obiective în vederea posibilităţii de a accesa fonduri de investiţii unde trebuie să fim la zi cu actele şi toată documentaţia. Cadastrarea pentru Uricani, ca pentru fiecare localitate, este absolut necesară, astfel am avea posibilitatea să ştim foarte clar situaţia juridică a terenurilor, iar în ceea ce priveşte ceatăţeanul de rând, acesta n-ar mai trebui să meargă la cadastru la Petroşani sau la Deva din moment ce am avea situaţia clară la noi la Uricani. Dar, din păcate, va trebui să reluăm procedura că n-am reuşit nici de data aceasta”, ne-a declarat marţi, 31 iulie, primarul Dănuţ Buhăescu. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|