|
.
03.10.2018, 18:28:03 | 0 comentarii | 1195 vizualizari
Primarul Lupeniului / „Da” la referendum
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Legat de referendumul pentru Familia Tradiţională şi căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, primarul Lupeniului a transmis un mesaj lupenenilor, îndemnându-i să participe la final de săptămână la urnele de vot: „Ţinem foarte mult la Referendum. Ne dorim ca oamenii să iasă în număr cât mai mare la acest referendum, deoarece poate fi ultima şansă a noastră, a României de a ne păstra familia aşa cum am fost crescuţi de bunicii şi părinţii noştri, astfel încât să nu avem discuţii pe anumite aspecte anormale, din punctul meu de vedere. Susţin referendumul, susţin familia, din punctul meu de vedere familia reprezintă nucleul de bază a societăţii noastre. Poate n-o să spun lucruri mari, dar în opinia mea familia este cea care a reuşit de-a lungul acestor ani, deci şi în comunismul prin care am trecut, să ţină România unită. Şi vreau o Românie unită! Şi nu se va putea întâmpla asta decât prin astfel de măsuri pe care le facem. Nu trebuie să luăm în considerare dezinformările care apar pe diferite site-uri, prin care se spune că nu se votează doar familia, ci că se votează şi nu ştiu ce idei de-ale lui Liviu Dragnea de a rămâne în libertate sau nu. Idei total false şi cine are această nelămurire, sau cine nu crede în Referendum, este foarte simplu, poate să intre la Senat, unde s-a aprobat exact ceea ce se modifică. Nu puteau să pună pe foaia de buletin întregul articol, că are vreo trei-patru pagini, era imposibil. Nu se va întâmpla acest lucru, referendumul este doar pentru familie. Pot să vă spun un caz pe care l-am păţit în weekend-ul pe care l-am trecut... Eram la cununii şi soţul, cel care s-a căsătorit, a venit puţin irascibil şi m-a întrebat: domnule primar ce se va întâmpla prin acest referendum? Eu i-am spus, venindu-mi în cap o idee foarte simplă: nu doresc să am doi ca şi tine în faţă, adică să cunun un bărbat cu un bărbat. Dorinţa mea este să cunun tot un bărbat cu o femeie. De abia atunci a înţeles de ce este vorba. Într-adevăr, dezinformările circulă în viaţa de zi cu zi mult mai des decât informările. Iar acest lucru orice om din România ar putea, simplu, să verifice. Să dea odată o informaţie pozitivă despre un anumit lucru. O să vadă că interesul este foarte scăzut. Apoi să dea o informaţie total neadevărată despre acelaşi subiect şi va vedea că ecoul va fi deosebit de mare. Din păcate, noi am învăţat, în mod deosebit, de la televiziunile naţionale, să luăm doar ceea ce este negativ şi ceea ce este rău...”. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



