02.06.2021, 18:58:54 | 0 comentarii | 977 vizualizari
Petroșani / Liber la înot şi târg
![]() Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Petroșani (CLSU) s-a întrunit vinerea trecută în sala de ședințe a Primăriei municipiului Petroșani.
Ședința a fost condusă de către primarul Tiberiu Iacob-Ridzi. În cadrul ei au fost luate două măsuri mult așteptate de petroșeneni. Este vorba de redeschiderea bazinului didactic de înot din Aeroport, și de redeschiderea „Pieței de produse mixte,” după noua denumire a „târgului săptămânal” - o decizie luată de consiliul local la ultima ședință în urma unui proiect adoptat, situată tot în spațiul din incinta la Stadionului „Jiul”. Acum, trebuie știut de toată lumea, redeschiderea acestor obiective de pe raza municipiului Petroșani are în vedere și câteva măsuri legate de pandemie, care deocamdată, cel puțin la modul oficial, nu a trecut în lume, deși se tot vorbește de o scădere semnificativă a numărului de cazuri de Covid-19. De altfel în țară, deocamdată, ne desfășurăm activitatea și trăim tot sub auspiciile stării de alertă, care a fost prelungită până la noi ordine. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi ne-a spus și care sunt aceste măsuri: „Comitetul Local pentru Situații de Urgență a stabilit vineri, 28 mai, că bazinul de înot didactic Iancu Avram din Cartierul Aeroport va fi redeschis începând cu data de 1 iunie la 70% din capacitatea sa. Pentru ambele obiective ce și-au reluat activitatea începând cu prima zi a lunii iunie, vor fi respectate de către toată lumea toate normele de protecție sanitară ce au în vedere prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Regulamentul și modalitatea de funcționare pentru bazinul de înot acoperit vor fi stabilite de către conducerea de-acolo, împreună cu instructorii de înot care se ocupă de grupele de copii. Toate măsurile luate și legate de aceste două obiective de pe raza localității noastre în cadrul ședinței de vineri au fost transmise și către ISU Hunedoara. Aceste măsuri de redeschidere adoptate de către noi se înscriu în calendarul graficului de relaxare convenit la nivel național de către CNSU, ca urmare a scăderii incidenței cazurilor de infectări cu acest coronavirus”. Iată că încet, dar sigu, viața normală revine și la Petroșani, ca peste tot în Valea Jiului, în județ sau în țară. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|