02.11.2021,  18:04:13 | 0 comentarii | 762 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Încă nu polemizăm… / Reprezentantul ADTIVJ, Mihai Danciu, în chestiunea „transparenței” legată de activitatea asociației care va sprijini în Valea Jiului mecanismul ITI
de Corneliu BRAN

În ediția de luni semnalam faptul că la Vulcan a fost constituită, în cadrul unei ședințe organizate la primărie și în prezența directorului general al ADR Vest, Sorin Maxim, structura de conducere a Asociației de Dezvoltare Teritorială Integrată „Valea Jiului” (ADTIVJ), un organism important în ecuația sprijinirii implementării mecanismului ITI, sau mai pe înțeles „Investiții Teritoriale Integrate” din fonduri europene pentru cele șase localități ale noastre. Scriam atunci că ar trebui afișată mai multă transparență în tot ce înseamnă acțiuni și discuții legate de acest subiect foarte important pentru dezvoltarea Văii Jiului, dând exemplu la ceea ce s-a întâmplat cu CEH și cu mineritul nostru, față de relația obtuză și mată cu presa, care mereu n-a fost lăsată să asiste la discuții și să relateze ce se discuta, ajungându-se la dezastrul actual și la faliment.

 

Punctul de vedere a lui Mihai Danciu

Ei bine, în aceiași zi de luni, seara, am primit din partea lui Mihai Danciu câteva clarificări, dumnealui încercând să ne spună că totul a fost făcut până acum la vedere și e foarte transparent. Nu îl contrazicem, desigur, poate a fost doar o lipsă de concordanță între ZVJ și tot ce s-a întâmplat până acum referitor la acest subiect și poate că de azi înainte relația între această asociație și ziarul nostru va fi una normală, astfel încât, dumneavoastră, cititorii ziarului, să puteți beneficia la timp de informații la zi, utile, care privesc activitatea și ceea se întâmplă în această asociație. Vom vedea. Iar până atunci, redăm tot ce a avut să ne spună Mihai Danciu, care a fost președintele de ședință de la Petroșani la momentul stabilirii celor patru membrii fondatori dintre organizațiile neguvernamentale în Agenția pentru Dezvoltare „Valea Jiului”, din 15 februarie 2021.

Vă scriu ca urmare a lecturării articolului dumneavoastră din ZVJ, cu privire la înființarea ADTIVJ. Vă scriu mai ales pentru că am sesizat nedumerirea cu privire la alegerea ONG-urilor participante. Pe lângă aceasta, vă mai transmit câteva aspecte care, poate, nu au fost suficient evidențiate public până acum (nota redactorului: E bine că se fac acum, vorba aceea:„Mai bine mai târziu decât niciodată”).

 

Așadar, cu privire la procedură: Procedura pentru cele 4 ONG-uri fondatoare a fost realizată în luna februarie a acestui an, la solicitarea ADR Vest. Etapele au fost:

1. Lansarea, în data de 9 februarie 2021, a unui apel public către toate ONG-urile care în Consiliul Director nu au persoane cu apartenență politică, pentru a reprezenta cele 4 domenii de activitate care completează entitățile publice fondatoare ale ADTIVJ. Comunicatul a apărut pe pagina valeajiuluiimplicată.org (https://www.valeajiuluiimplicata.org/4-organizatii-neguvernamentale-membre-fondatoare-ale-agentiei-pentru-dezvoltare-valea-jiului/) și pe pagina de facebook a Coaliției, a fost trimis spre primării pentru popularizare și spre ZVJ și am văzut că a fost reflectat în presa locală); după cum vedeți, la momentul respectiv nu a fost clar numele pe care o va purta această entitate;

2. Înregistrarea aplicațiilor (etapă la care nu au putut fi înscrise ACRPOFMPS și Asociația „Pro Pescar” pentru că nu au putut transmite declarația pe proprie răspundere că în conducerea asociației nu există persoane care sunt implicate într-un partid politic);

3. Organizarea unei consultări cu ONG-urile (la care, apropo, a participat și Crucea Roșie) în data de 14 februarie, în cadrul căreia a fost organizată o procedură de vot. Consultarea este disponibilă și poate fi consultată public aici: https://www.facebook.com/valea.jiului.implicata/videos/909388706490892; ce am observat eu din discuții ulterioare cu participanții este că a contat în primul rând experiența fiecărui candidat în domeniul aplicației, dincolo de asociațiile reprezentate.

4. Transmiterea rezultatelor prin comunicat de presă și spre primării în data de 15 februarie, postarea pe site-ul valeajiuluiimplicată.org (https://www.valeajiuluiimplicata.org/s-au-ales-cele-4-organizatii-neguvernamentale-membre-fondatoare-ale-agentiei-pentru-dezvoltare-valea-jiului/) și pe pagina de facebook a „Coaliției Valea Jiului Implicată.

 

Vă atașez procesul verbal al consultării, inclusiv procedura de vot (nota redactorului: pe care îl publicăm integral, lângă acest text, tocmai pentru faptul ca toți cititorii noștri să fie corect informați).

 

Cu privire la Statutul asociației, acesta a figurat public în toate hotărârile consiliilor Locale și a Consiliului Județean Hunedoara, adoptate în ultima perioadă (de exemplu, aici este pe site-ul Primăriei Lupeni, la o primă căutare pe google: https://primarialupeni.ro/wp-content/uploads/2017/09/52.1-_7.06.2021-Anexa-nr.-1-Statut.pdf). De asemenea, veți observa în call-ul pentru ONG-uri că am avut grijă să menționăm aspectele esențiale legate de activitățile și obiectivele asociației.

 

Cu privire la activitățile asociației, aceasta va primi statutul de organism de implementare a Strategiei de tranziție pentru Valea Jiului (cea elaborată de PwC – nota redactorului: să sperăm că draftul a fost revizuit, completat cu informații actuale, că au fost șterse numeroasele greșeli și așa mai departe, cum în ZVJ am subliniat în 20 de episoade, altfel vorbim de un document absolute aiurea!!!), practic devenind un OI - organism intermediar care va ajuta aplicanții din toate mediile (autorități publice, mediu privat, mediu asociativ) să afle și să aplicepe liniile de finanțare care se vor deschide odată cu implementarea mecanismului ITI.

ADTIVJ va garanta, în același timp, că proiectele implementate prin ITI vor respecta caracterul INTEGRAT (așadar cuprinzând toată Valea Jiului). Desigur, proiectele care vor fi implementate, indiferent de aplicant, nu sunt doar cele menționate de PwC, ci și cele stabilite prin fișele dezvoltate împreună cu START, dar și proiectele autorităților locale care demonstrează caracterul integrat (se pot corela pe toată Valea).

 

Colega Adina Vințan a trimis comunicatul spre ZVJ pe adresa office@zvj.ro, dar și pe adresele celelalte din „mailing list”, inclusiv adresa dumneavoastră. Dacă nu a ajuns, cumva, vă rog să ne transmiteți pentru a identifica problema. Cred că am adăugat adresa aceasta de e-mail la „mailing list” când am primit-o de la dumneavoastră, la vernisajul de la gară din 14 Mai (nota redactorului: pe adresa de e-mail nu a ajuns la subsemnatul nimic, ca să fie foarte clar!).


Pot să vă mai transmit, în finalul acestui mesaj, două aspecte:

- prezența ONG-urilor ca membri fondatori în această asociație și susținerea lui Alex Kelemen pentru a fi ales în Consiliul Director înseamnă că ne-am asumat să transparentizăm cât mai mult posibil activitatea asociației, tocmai ca să nu mai ajungem la eșecul programelor anterioare. De aceea, ne puteți considera parteneri pentru a comunica orice aspecte (pe care le cunoaștem) din activitatea asociației (nota redactorului: În regulă, ZVJ se consider partener, cu condiția să fie informat la timp de toate aspectele, nu doar primind frânturi de informații și deloc la timp);

- formatul acesta de asociație este acceptat specific pentru Valea Jiului ca premieră europeană pentru că am reușit în ultimii ani (chiar înainte de a exista vreo discuție legată de finanțări, fonduri etc.) să ne distingem față de reprezentanții societății civile din celelalte regiuni europene în tranziție. Am reușit să ne coalizăm (singura coaliție de ONG-uri apolitice din zonele miniere europene!), să creștem treptat până la 21 de asociații și să răspundem pozitiv, prin participare activă și neremunerată, la toate invitațiile posibile primite pentru consultări sau implicare - fie că au fost consultări pe strategii, planuri județene pentru tranziție justă, cooperări cu entități din alte zone miniere europene sau consultări cu Comisia Europeană”. Semnează, Mihai Danciu.

 

 

ZVJ a fost întotdeauna un partener loial cu cei care i-au prezentat corect, concret și la zi acțiunile, sau cu cei care au apelat la noi pentru scopuri nobile legate de salvarea Văii Jiului

În concluzie, și fără să o mai lungim, de-acum înainte „partenerii” de la ZVJ așteaptă informații concludente și vor transmite corect și onest, publicului larg, toate acestea. Să fie clar, dacă va fi așa, vom fi „parteneri” cu cei din asociație, cum spune Mihai Danciu. (Dacă va cerceta colecția ZVJ, Danciu va constata cu ușurință că ziarul nostru l-a susținut la un mod absolut DEZINTERESAT în cauzele sale. Nu doar pe el, ci și o.n.g.-urile care au făcut ceva concret pentru Valea Jiului. E drept că ZVJ a ignorat uneori derapajul politic al unor o.n.g.-uri, lipsa lor de activitate, interesele personale etc., doar din considerentele de a un descuraja așa numita societate civilă – n.r.)

ZVJ a răspuns întotdeauna cu promptitudine când a fost solicitat, mai cu seamă în privința acțiunilor sociale, caritabile și care au ca scop redresarea Văii Jiului etc.. Dacă nu va fi așa, atunci vom continua să ne spunem părerea, după cum va fi cazul la momentul potrivit, că așa e corect față de cititorii noștri. Nimeni și nimic nu ne pot opri să ne spunem părerea, mai ales când e vorba de un subiect așa de greu și de sensibil, care ar putea scoate Valea Jiului la lumină până în 2027-2028, dar și care, dacă lucrurile nu vor merge bine, ar putea să o îngroape definitiv, asta după ce mineritul a fost, pur și simplu, distrus cu bună știință. (Sperăm că nu va fi nevoie să polemozăm cu Mihai Danciu sau cu alți băieți și fete, care vorbesc în numele societății civile din Valea Jiului, dar aceasta nu înseamnă că nu le vom amenda derapajele și exagerările dacă va fi cazul – n.r.)


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter