14.11.2021,  19:19:56 | 0 comentarii | 1067 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Lupeni / Cartierul Braia – între imaginea de acum șapte-opt ani și transformările de azi
de Corneliu BRAN

Vorbeam, în urmă cu ceva timp, despre cartierul din Lupeni unde am copilărit: „Cartierul Braia, are multe zone unde administrația locală trebuie să intervină, ca să aducă acest cartier central al orașului la locul și imaginea a ceea ce a fost el cândva: un cartier serios, strălucitor, plin de viață și de cetățeni mulțumiți de locul în care trăiesc”. Ei bine, edilii au citit rândurile mele și au acționat.

 

Imaginea Cartierului Braia de acum 7-8 ani

Dădeam atunci exemple unde trebuie să se intervină: „Nu sunt parcări, oamenii parchează doar pe strada Tudor Vladimirescu, din patru benzi rămânând practic libere doar două. Cinematograful e praf, au crescut pomișori pe el, plafonul stă să cadă, zona pieței e plină de mizerie și de mici drumuri și alei care ar trebui asfaltate și reabilitate, în zonele dintre blocuri sunt alei unde nu s-a intervenit de zeci de ani, noaptea, dacă nu ești atent, îți rupi gâtul, călcând strâmb prin vreo groapă, blocul partidelor  a ajuns blocul fantomă și câte și mai câte… Iar de blocuri, ce să zicem…? În mare parte în acest cartier există blocuri din cărămidă, construite în anii `50-`60 și vreo câteva din plăci de beton construite la finele anilor `70, începutul anilor `80. Mai toate au nevoie de o reabilitare termică, de acoperișuri și refacere a fațadelor, care dau o imagine nu prea bună și care produc disconfort și gaură în buget familiilor la facturile de la încălzire”.

 

Schimbare radicală de tablou pentru un cartier central și istoric, în doar șapte ani

Iată că de la acest tablou sumbru al unuia dintre cele mai mari și mai centrale cartiere din Lupeni, în șapte ani, lucrurile s-au schimbat în multe privințe cu 180 de grade! Fără să vrem să lăudăm actuala și fosta administrație locală, dar orb să fii să nu vezi ce s-a făcut și se face în continuare, fie cu fonduri de la bugetul local, fie cu fonduri europene sau naționale. Dacă ne referim acum, strict, la Cartierul Braia, nu la tot Lupeniul, și dacă ținem cont ce scriam acum șapte ani, începând de la refacerea și modernizarea terenului de pe Spiru Haret, „Preparatorul”, ajuns la un moment dat o ruină, și până la lucrările de reabilitare și modernizare, aflate în curs, la Cinematograful „Cultural” sau modernizările de străzi și alei dintre blocurile cartierului, la asfaltarea și modernizarea zonei de deasupra „Lidl” – zecile de case de colonie, inclusiv reabilitarea rețelelor de apă și introducerea canalizării acolo, la noile mari parcări din spatele cinematografului, de la blocul 76 de pe Tudor Vladimirescu, sau de pe străzile Narciselor și Liliacului, totul înseamnă muncă susținută și viziune de a face ca lucrurile să iasă bine, iar imaginea zonei să se schimbe în bine radical. Ceea ce înseamnă implicit și mulțumire pentru cetățenii ce trăiesc în acele blocuri sau în acele case vechi de care vorbeam. Astăzi vă mai prezentăm, la modul concret, alte lucrări de refacere în alte două zone ale cartierului, destul de reprezentative pentru cartier, respectiv strada Aleea Liliacului, din spatele Pieții „Cina” și Aleea Narciselor-legătura cu Școala Generală nr. 3 de pe strada Calea Brăii, lucrări realizate de la bugetul local al primăriei.

În imaginile alăturate puteți vedea singuri că toate aleile și micile drumuri sunt asfaltate, după ce s-a lucrat și la terasamentul drumurilor și s-au montat borduri.

 

Primarul Lucian Resmeriță e zilnic printre lucrători la diverse obiective

Primarul Lupeniului, Lucian Resmeriță, se află zilnic pe teren, să vadă cum decurg lucrările, sau dacă lucrătorii au nevoie de materiale ori întâmpină probleme. Săptămâna trecută l-am întâlnit în spatele pieței, unde verifica cum decurg lucrările la aleile dintre blocuri.

„Ce să facem, lucrăm și iar lucrăm. Vremea bună, încă, ne ajută și ea să facem tot ce ne-am propus. Oamenii văd, ne încurajează, sunt mulțumiți că scapă de gropi, praf, noroaie… Mai multe ce să spunem, că se vede cu ochiul liber și sunt mulțumit că putem aduce confortul și normalitatea și în acest cartier, ca și în toate cartierele municipiului nostru. Vom continua și anul viitor cu aceste intervenții, cu reabilitări de alei, drumuri, spații verzi, cu crearea de noi parcări sau refacerea unora mai vechi, astfel încât tot Lupeniul, toți cetățenii, să beneficieze de cele mai bune condiții de trai, de confortul ce ți-l dă un cartier așezat, modernizat, curat. Asta ne dorim cu toții, nu?”, ne-a spus edilul șef lupenean.

 

În loc de concluzie

Încheiem prin a mai spune că acest articol nu este o laudă, cum ar putea spune unii politicieni locali, mai puțin cetățenii (și sunt convins de asta că oamenii văd singuri ce se petrece cu orașul lor și câtă schimbare în bine există), la adresa primarului actual și a celor din primărie. Nu, e doar o evidență, o constatare proprie, la fel cum constată zilnic și lupenenii, și așa cum am scris acum șapte ani ceea ce nu era în regulă, așa și acum scriu când văd că lucrurile încep să se așeze, să intre în normalitate. Firește că mai sunt multe de făcut, firește că lucrurile nu se pot face de pe o lună pe alta, ci poate mai durează ani, mulți ani poate, dar ceea ce s-a făcut și se face au cerut-o lupenenii și este mai mult decât evident. Un oraș cu o stațiune turistică din ce în ce mai cunoscută în toată țara și în zona europeană balcanică, nu putea să stea în centrul orașului cu zona făcută praf, nu putea sta cu cartiere cu străzi și alei neasfaltate, sau fără canalizare și rețea de apă ciuruită. Iar la Lupeni nu s-a lucrat doar pe lângă strada principală, cum ar putea spune unii sau alții, s-a intrat în plin în cartiere, printre blocuri și în zone de case de colonie mai depărtate de zonele centrale, precum exemplul de azi, sau Cartierul Ștefan. Asta se vede, iar cine nu-i din Lupeni și poate nu mă crede, să meargă acolo să vadă!

 

Marea provocare pentru primar și primărie în următorii șase-zece ani: reabilitarea termică a blocurilor și schimbarea acoperișurilor

Dar marea provocare în perioada 2021-2027 pentru Primăria municipiului Lupeni și actualul primar, Lucian Resmeriță, rămâne reabilitarea termică a blocurilor și refacerea acoperișurilor, ceea ce scriam și în urmă cu șapte ani. Sunt zeci de blocuri în localitate care necesită intervenția aceasta, aproape că nu știi la care să se intervină prima dată. Odată cu pusul la punct și al acestui aspect, Lupeniul va intra într-o altă etapă: aceea de oraș european modern. Mai e mult până departe, dar, odată cu intrarea de fonduri masive pe acest segment, în mare parte europene, și odată cu crearea acelor asociații de proprietari de care e nevoie ca să fie accesate prin proiecte realizate de primărie cu bani europeni și cu o contribuție cât mai mică a cetățenilor – care în marea lor majoritate în Lupeni și nu numai nu-și permit să investească sume mari din cauza a tot ceea ce se întâmplă trist acum în România, suntem convinși că linia va fi bună și toate coșmarurile legate de aspectul blocurilor, de partea cu încălzire, vor fi șterse, iar municipiul de la poalele Strajei-Vâlcan va ajunge o cochetă localitate turistică, așa cum autoritățile locale și cetățenii năzuiesc să fie orașul lor.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter