15.11.2021,  18:38:18 | 0 comentarii | 844 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Cu comisarul șef Bretean, / De la ursul brun carpatin la hala plină de deșeuri care ard la Vulcan și despre o amendă în pregătire
de Corneliu BRAN

Cu comisarul șef al Gărzii de Mediu Hunedoara, Dorel Ovidiu Bretean, ZVJ a stat de vorbă luni, 15 noiembrie, pe diverse teme legate de activitatea comisarilor de mediu. Am ales pentru azi două subiecte, ambele interesante și actuale.

 

Ursul - eterna poveste din zonele dintre munți cu așezări omenești

Fiindcă prin țară ne-au fost prezentate anul acesta cazuri de oameni atacați de urși și chiar și în Petroșani ISU Hunedoara a dat alarma generală la ursul scăpat pe Sălătruc, am vrut să aflăm care e situația urșilor în județul nostru, direct de la garda de mediu.

Chiar dacă în Valea Jiului, anul acesta, nu am avut cazuri de om atacat de urs, care să pună viața în pericol, știm că au fost câteva cazuri de gospodării „vizitate” de urs, ba chiar de familie de urși, provocând daune serioase unor apicultori, inclusiv din Petroșani și Uricani.

„Cu urșii, din punctul nostru de vedere, nu am avut probleme anul acesta, în sensul de a fi urși răniți, morți, sau cu urși care au atacat și rănit oameni. Doar ceva pagube materiale, e drept, inclusiv și la dumneavoastră în Valea Jiului. Fenomenul e, dacă vreți, unul destul de normal, e un număr mare de mamifere, iar pe de altă parte habitatul lor se tot micșorează, omul lucrând intens la treaba asta, din păcate. Astfel că din când în când se poate întâmpla ca în unele zone unde locuiesc oameni, mai aproape de păduri, să mai viziteze și ursul. Ideea e că am pătruns noi prea adânc în zonele protejate și atunci se întâmplă și acest fenomen, pe care mulți nu l-au luat în calcul. Să vedem ce se va mai întâmpla în continuare vizavi de ariile protejate, de fondul forestier, pentru că e clar că multe lucruri nu mai pot continua ca și până acum”.

Referitor la versiunea care tot circulă de un timp încoace, aceea că s-ar putea monta garduri electrice cu curent de mică intensitate, care să sperie animalele sălbatice, la intrarea în grădinile și curțile gospodăriilor aflate în apropiere de păduri, garduri ce ar urma a fi achiziționate și montate cu fonduri europene de către instituții silvice sau alte instituții ce au în domeniu această parte legată de faună, comisarul șef hunedorean de la garda de mediu este de părere că va fi o chestiune de durată și care în acest moment rămâne doar la stadiul de povești. Mai mult, ținând cont de așezările răsfirate, cătunele de pe dealuri și munți, cum e și în Valea Jiului, această măsură probabil că va fi aproape imposibil de pus în practică peste tot.

„Se așteaptă liniile de finanțare europeană și după ce se va vedea exact ce se poate finanța se vor lua decizii și se vor face proiecte. Nu cred însă că această măsură ar fi una aplicabilă peste tot în județ sau în Valea Jiului, ca să dau exemplu regiunii dumneavoastră, deoarece zonele protejate trebuie să fie în arii virgine, nu să dăm buzna peste tot și să punem garduri electrice ori să tăiem păduri. În sate care aparțin de anumite localități, cum avem exemple și în Valea Jiului, și care nu sunt prea răsfirate, cum sunt multe așezări de munte, s-ar putea impune o astfel de măsură, cu sprijinul composesoratelor și al autorităților locale. Dar mai întâi să așteptăm să vedem liniile de finanțare și abia după aceea se poate discuta mai concret”, ne-a declarat comisarul șef Dorel Ovidiu Bretean.

 

Primăria Vulcan - pasibilă de amendă usturătoare

După ceva înfricoșător (ursul brun carpatin), ne mutăm atenția spre ceva urât mirositor, groapa cu mizerie lăsată de defunctul „Pregoterm” la Vulcan. Acolo unde de vreo câteva săptămâni, week-end de week-end, se aprind deșeurile de către o minte „luminată”. Astfel, cei de la ISU și Garda de Mediu sunt într-o continuă alertă. De la comisarul șef al Gărzii de Mediu Hunedoara am aflat și cine e principalul vinovat și, credeți-ne, nu e piromanul de ocazie, neprins de polițiștii locali, care ar fi trebuit să stea pe fază și să-l prindă după primele focuri aprinse, știind faptul că respectivul sau respectivii acționează doar după lăsarea înserării și în zi de vineri sau sâmbătă seară. Nu, principalul vinovat e… primăria din Vulcanm care nu a curățat locul nici până la această oră, deși timp a tot fost de când Pregotermul nu mai funcționează.

Acum vreo două săptămâni și jumătate, comisarii de mediu hunedoreni, în urma unui control, au dat ca temă de casă celor din primărie să ridice gunoiul de-acolo. Dacă într-o lună nu o vor face, plus un termen de alte 30 de zile din cauza pandemiei, cum spune legea în vigoare, amenda va fi una foarte mare. O amendă  răsunătoare, care, până la urmă va fi suportată tot de la bugetul local, deci într-un final tot de cetățeni, care n-au nicio vină că „Pregotermul” și primăria au lăsat mizeriile vraiște acolo.  Dar iată ce ne-a declarat șeful Gărzii de Mediu Hunedoara:

„La UAT Vulcan avem o societate în insolvență care se numește Pregoterm și care mai are într-o hală, pe-acolo, undeva în spatele spitalului, deșeuri cât cuprinde. Foarte interesant este că acele deșeuri iau foc din când în când, dar în mod special în week-end. Ceea ce nu e în regulă de două ori: o dată că acele deșeuri nu ar mai trebui să fie acolo, iar a doua oară că nimeni din autoritățile locale, poliția locală de exemplu, nu reușește să-l prindă pe cel, sau pe cei care dau foc acolo, fumul gros poluând atmosfera și dând bătăi de cap celor ce locuiesc prin apropiere. Primăria trebuia să curețe acea hală de deșeuri, dar, vedem, că se mișcă mai greu. Dar o să le ridice deoarece acum vreo două săptămâni și jumătate, parcă, le-am impus să le ridice! Termenul este de 30 de zile, plus alte 30 de zile, ținând cont că e pandemie. Din păcate, amenda o să le-o dăm oricum, pentru că a fost al treilea week-end în care s-a dat foc acolo, un focar de incendiu mic, dar suficient cât să provoace disconfort și alergătură. Au poliție locală, au toate pârghiile la îndemână, și cu toate acestea se întâmplă ce se întâmplă și n-au nici măcar o pistă să afle cine e piromanul, sau cel ce se joacă cu focul… sau, pur și simplu, cineva care doarme pe-acolo și aprinde din greșeală de la vreo țigară… habar n-am, dar nu e în regulă! Repet, primăria trebuia demult să curețe, acolo, deșeurile, nu să stea și să se prefacă că nu vede, că nu știe… și se ajunge acum la altele… Dacă s-ar fi curățat la timp, nu s-ar mai fi ajuns la astfel de situații”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter