16.11.2021,  18:44:26 | 0 comentarii | 754 vizualizari
Și în Valea Jiului / P.N.G.D. și O.U.G. 74  trebuie să fie de-acum prioritare când vorbim de Mediu și de gestionarea deșeurilor menajere din localități
de Corneliu BRAN

Programul Național de Gestionare a Deșeurilor (P.N.G.D.), în care sunt incluse toate primăriile din țară, este încă departe de a fi pus în aplicare conform prevederilor, inclusiv europene. Despre acest program, la nivel de Valea Jiului, am stat de vorbă cu comisarul șef Doru Ovidiu Bretean, cel ce coordonează acum activitatea Gărzii de Mediu Hunedoara.

 

Controale la fiecare primărie

„Pe PNGD avem prevăzute controale care se desfășoară periodic și prin rotație, câte două zile pentru fiecare primărie. Controalele acestea prevăd verificarea atât pe partea de operatori de salubritate, cât și cum se desfășoară partea de salubrizare stradală, precum și calitatea aerului și tot ce ține de partea de Mediu, de emisii și de deșeuri”, a menționat pentru început comisarul șef de la Mediu.

 

Principale nereguli constatate și avertizări pentru firmele de salubritate

După controalele efectuate deja și în localitățile din Vale, nu puține pe acest PNGD, l-am întrebat pe Doru Ovidiu Bretean care ar fi principalele nereguli constatate.

„Problemele constatate sunt – să rezumăm mai precis – legate de faptul că operatorul principal ce își desfășoară activitatea în marea majoritate a localităților Văii Jiului, pe baza unui contract încheiat cu primăriile, încă NU a implementat OUG 74, cu privire la platformele de colectare separată de cipare a pubelelor, astfel încât să se poată aplica principiul plătești cât arunci. Dar fiind situația de alertă care este în continuare, din cauza pandemiei, toate aceste firme au niște derogări. Ca urmare, așteptăm în continuare să pună în aplicare aceste lucruri și vom vedea cum iese treaba și ce trebuie să facem noi ulterior ca să-i mobilizăm să facă ce trebuie și ce se cere, inclusiv la nivel european, că nu mai vorbim doar de nivel național din moment ce țara noastră e membră cu drepturi depline a UE. Deci, deocamdată, suntem doar la stadiul de observație și de a atrage atenția. Însă timpul se scurge, termenul, conform legii, este depășit demult. De aceea atragem atenția și pe această cale, public, ca firmele trebuie să se conformeze cât mai repede și să facă ceea ce trebuie, adică nimic mai puțin sau nimic mai mult față de ce spune legea. S-a tot tergiversat până ce s-au aprobat tarifele. După care s-a tot tras de timp până s-au făcut contractele, alte tarife, măsurile sanitare… Și uite așa, încet-încet, achiziția respectivelor pubele, cipuri, echipamente de cântărire și de identificare a cipurilor pe zone/ asociații a rămas mai pe la urmă, în unele localități chiar spre deloc. Ori așa nu se va mai putea, asta să fie foarte clar! Mașinile trebuie să fie echipate cu cântar electronic, iar când ajung la adresa X, cod de bare, atâtea kilograme, atâția lei. Vă dați seama că nu doar în Valea Jiului avem aceste probleme, ci în tot județul, ca să nu mai vorbim de alte zone din țară care sunt departe și de ce avem noi deja implementat în județul Hunedoara. Pentru că, trebuie să remarc, sunt localități unde chiar dacă sistemul nu e pus la punct 100%, s-a mai făcut câte ceva, s-au mai achiziționat unele și altele. Dar mai e mult până departe și de aceea vreau să atrag atenția celor responsabili să nu se culce pe o ureche și să facă ce trebuie. Amenzile de Mediu sunt foarte mari și vor fi probleme pentru cei ce nu vor înțelege, Uniunea Europeană impune măsuri de mediu drastice și aici intră și acest segment de care vorbim. Iar aici trebuie să atragem atenția și cetățenilor, care trebuie să se obișnuiască, încet-încet, să selecteze deșeurile. Că va veni vremea când nu se vor ridica deșeurile neselectate, se va pune o bulină roșie pe sac, va fi sesizată primăria, care prin serviciul de specialitate, care poate să fie și poliția locală, vor trebui să urmărească să identifice pe cei care au aruncat neselectiv gunoiul. Va fi, deci, pentru primărie și o problemă de monitorizare permanentă a zonelor unde există aceste platforme de gunoi menajer selectiv”, ne-a spus comisarul șef de la Garda de Mediu Hunedoara.

 

S-a scăpat de procedura de infringement pentru deponeurile neconforme de la Uricani și Vulcan!

Iar în ceea ce privește monitorizarea celor de la Garda de Mediu Hunedoara, comisarul șef Bretean ne-a vorbit și de deponeurile închise, adică, mai pe înțelesul tuturor de gropile de gunoi neconforme, unde s-a oprit depozitarea gunoiului menajer:

„Noi am avut în Vale două deponeuri care n-au fost închise la timp și atunci au intrat pe procedura de infringement. Din fericire, cu un deponeu s-a rezolvat, este vorba de cel de la Uricani, unde s-a reușit închiderea cu toți pașii corecți, iar lucrarea s-a și recepționat. Acolo este în regulă. Al doilea deponeu, cel de la Vulcan, este în lucru… Ne aflăm acolo pe ultima sută de metri și se va închide și acel deponeu definitiv, cu toți pașii corecți făcuți și cu toate documentele de procedură. Astfel, Valea și județul scapă de două chestiuni fierbinți. În tot județul nu mai avem astfel de deponeuri-problemă, mai există într-un loc, dar nu-l putem numi depozit, este vorba de o carieră de la Călan, care intră la alt aspect, deci e altceva”.

 

Aninoasa are în această perioadă o gravă problemă de Mediu

O problemă destul de gravă s-a ivit în această perioadă la Aninoasa, acolo unde comisarii de Mediu monitorizează ce se întâmplă de o bună perioadă de timp.

„Pe lângă aceste monitorizări de care am vorbit, Garda de Mediu Hunedoara monitorizează lunar deponeurile închise și unde locațiile respective sunt deja în administrarea primăriilor. Și vă putem spune că la Aninoasa a fost devastată o parte din împrejmuirea acelei locații! De unde  colectare de gaze, de biogaz de-acolo… Ca urmare s-a sesizat și poliția și consiliul județean, care nu mai are atribuții în a întreține ce-i acolo, deoarece au predat totul Primăriei Aninoasa, dar care pot face recomandări primăriei. Și acolo avem, deci, acum, o problemă, pe care Primăria Aninoasa va trebui să o rezolve. Acolo, problema e acum destul de gravă… Așteptăm reacție rapidă din partea primăriei”.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter