17.11.2021,  22:11:56 | 0 comentarii | 701 vizualizari
Totul despre drumurile Aninoasei
de Corneliu BRAN

• După minerit a rămas o rețea de peste 56 km de drumuri locale

 

Foarte interesante datele oferite de primarul Nicolae Dunca și de Primăria orașului Aninoasa, legate de situația străzilor, podurilor și a podețelor din micuțul oraș ce se răsfiră de la Iscroni până sus, pe Valea Aninoasei. Ca atare, ca să știm cum stă Aninoasa pe acest segment important pentru o localitate, am făcut o scurtă analiză.

 

Aninoasa are 27 de străzi mai importante. Lungimea totală a acestora este de peste 56 km. La un orășel de 5.000 de locuitori, dacă glumim puțin, putem spune că fiecărui aninosean îi revin, neoficial firește, 100 de metri de drum.

Demn de reținut este faptul că nu mai puțin de patru străzi (respectiv străzile 1 Mai, de 600 metri lungime, Jiului, de 3,2 km, Bărnuțiu, de 400 metri și București, de 300 metri) au fost date în folosință, ori au fost dobândite de primăria din localitate în anul 1947.

Cea mai veche stradă este strada Cimitirului, ce datează în scriptele oficiale din anul 1930, un drum în lungime de jumătate de kilometru.

În perioada 1950-1960 au fost date în folosință 19 drumuri, „modernizate” în mare parte, firește, cum se putea tehnic și economic în acele vremuri grele, cu pământ sau balast - unele, altele - cu piatră. Bineînțeles că între timp 75-80% din aceste drumuri locale aninosene au reușit să vadă și asfaltul, unele chiar și rigole de scurgere, mai ales în mandatele actualului primar Nicolae Dunca.

Să trecem în revistă toate aceste 19 străzi de care vorbim: anul 1950 – Văleni -2,5 km, Uzinei -1,6 km, Libertății – 800 m, Gheorghe Doja – 1,3 km, Centru I – 1,6 km, Centru II – 800 m; anul 1953 – Bănciloni – 2,3 km, Cătănești – 900 m; anul 1955 – Dănuțoni – 3,5 km, Costeni – 3,2 km, Mărtinești – 2,5 km, Mihai Eminescu – 300 m, Horea – 500 m, Izvorului – 1,5 km, Progresului – 600 m, Republicii – 1,2 km; anul 1957- Gheorghe Lazăr – 300 m, Cocoșvar – 1,8 km; anul 1960 – Piscu – 3,2 km.

După anul 1960 au urmat, ca în cartea cu mușchetarii a lui Dumas, 20 de ani de… pauză, timp în care în Aninoasa nu s-a mai făcut absolut niciun drum și nici nu s-a intervenit mare lucru de autoritățile locale sau județene din acele vremuri.

Abia în anul 1980, strada Libertății a fost modernizată pe alți 400 de metri și tot atunci s-au realizat și trotuarele aferente, turnându-se pe toată strada, cale de 1,2 km și beton asfaltic. După alți 5 ani, pe aceiași stradă, se revine cu alte lucrări de modernizare și automat lungimea străzii modernizate va ajunge la 6 km, fiind din acel moment, de-atunci, cea mai lungă stradă modernizată din Aninoasa, la vremea respectivă strada fiind îmbrăcată pe toată lungimea de 6.000 m cu beton și ciment.

La fel se va întâmpla în 1985 și cu strada Văleni, care va primi un nou strat de beton pe toată lungimea de 2,5 km.

În anii 80, în paralel cu intervențiile de la strada Libertății și strada Văleni se mai construiesc sau se modernizează alte trei străzi: Școlii – 200 m în 1985, Vulculești – 2,1 km tot în 1985 și Bujorului – 900 m în 1987.

În afară de aceste drumuri locale, reamintim și faptul că prin Aninoasa există două tronsoane a două drumuri naționale, respectiv DN 66 în zona Livezeni, pe o distanță de 5 km și DN66 A (care în localitate este identificată cu strada Bănciloni, spre ieșirea spre Vulcan), pe segmentul de drum de 5,5 km ce trece prin Iscroni (de la intersecția de Livezeni până la hotarul cu Vulcanul) și un drum județean, DJ 668 B, în lungime de 5,75 km, care se transformă și e echivalentul străzilor Vulculești, Văleni și apoi, Libertății, spre zona de nord a localității, dacă vorbim de drumuri locale.

Legat de poduri și podețe, este interesantă și recapitularea acestora, dar și anul construirii lor. La capitolul poduri, Aninoasa are un singur pod, cel de peste Jiul de Vest, de 68 metri lungime, dat în folosință încă de la 1900, fapt absolut normal din moment ce localitățile din vestul Văii Jiului aveau nevoie de deschidere spre Petroșani și, de-acolo, prin defileu spre sud, sau prin Bănița spre nord și vest.

Podețele Aninoasei sunt în număr de 8, toate trecând peste Pârâul Aninoasa, pe strada Libertății, având, fiecare, lungimea de 6 metri. Anul construirii lor este identificat ca fiind anul 1947.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter