18.11.2021,  18:26:49 | 1 comentariu | 706 vizualizari
Petroșani / În 3 ani, 55 milioane lei, 29 de străzi asfaltate
de Corneliu BRAN

Prin mult lăudatul și discutatul Program național de către primarii țării, Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, Petroșaniul, în trei ani, până în 2025, , va putea moderniza toate străzile rămase nemodernizate.

 

Și nu vorbim aici neapărat de cele 29 de străzi, care însumează aproape 16.000 de metri liniari, cu un cost total al lucrărilor de aproape 55 de milioane lei, ci vorbim de câteva străzi importante pentru urbe și lungi, care dacă ar fi trebuit modernizate cu bani de la bugetul local ar fi creat o gaură imensă, un adevărat „crater” în bugetul local pentru foarte mulți ani. Aici ne referim în primul rând la strada Maleia, ce duce spre stațiunea turistică din Parâng și spre ramificația cu Jiețul și de-acolo pe plai în sus spre Cheile Jiețului, un alt obiectiv turistic al Văii Jiului, și spre ieșirea din județ înspre un alt obiectiv turistic național, „Drumul Regelui”-Transalpina, dar și la drumurile ce duc și traversează comunitățile de momârlani din satele aparținătoare Petroșaniului, Sălătruc și Slătinioara. Și, nu în ultimul, rând ne gândim la strada Lunca, o stradă din Colonie pe care se află instalați numeroși agenți economici, dar și Stadionul „Jiul”, unitatea de pompieri și alte obiective sau instituții ale municipiului și spre care se poate ajunge inclusiv la Mina Livezeni, încă activă, dar și spre stația CFR, într-un cuvânt - o stradă foarte importantă pentru Petroșani.

ZVJ a publicat, la momentul depunerii celor 9 proiecte cu cele 29 de străzi de către Primăria municipiului Petroșani, lista cu numele fiecărui drum în parte, dar și devizul de lucrări prezentat atunci de primarul Petroșabiului. În această ediție, chiar dacă devizul de lucrări s-a mai schimbat între timp, nu vom mai scrie în articol din nou toate străzile, urmând să le citiți dumneavoastră din tabelul care ilustrează articolul.

„Primăria Municipiului Petroșani a depus proiecte de aproape 55 de milioane de lei pe Programul Național de Investiții Anghel Saligny, derulat cu fonduri de la bugetul de stat.

Sunt proiecte absolut necesare, iar implementarea acestora va conduce la asfaltarea și modernizarea tuturor străzilor din municipiul Petroșani.

Prima sesiune pentru depunerea cererilor de finanțare, destinată proiectelor de infrastructură, s-a încheiat, iar sumele necesare finanțării lucrărilor urmează să fie puse la dispoziția autorităților publice locale începând cu anul 2022.

Programul Național de Investiții Angel Saligny, aprobat și implementat de Guvernul României, se derulează pe o perioadă de 3 ani”, a transmis joi, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.


Comentarii articol (1 )



Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter