09.02.2022,  17:54:13 | 0 comentarii | 854 vizualizari
Lupeni / Primăria modernizează 8 străzi prin derularea unui contract de 15 milioane lei
de Corneliu BRAN

Administrația locală din Lupeni nu stă pe loc și continuă în forță și în acest an dezvoltarea localității.

 

Iar asta o dovedește, în primul rând, faptul că bugetul local propus de primar și de cei din Executiv va fi mai mare anul acesta la capitolul investiții poate mai mult decât niciodată! Vă vom spune ce și cum cu acest buget în momentul în care va fi adoptat în consiliul local.

Până la ședința respectivă, undeva spre mijlocul acestei luni (acum se află în dezbatere publică), ni se aduce la cunoștință faptul că un contract de 15 milioane lei a fost scos la licitație de primărie, ce vizează infrastructura rutieră și modernizarea acesteia. Mai concret, contractul prevede proiectarea și execuția lucrărilor legate de obiectivul de investiții „Modernizare rețea rutieră în municipiul Lupeni – LOT 1”, iar valoarea exactă a acestuia este de 15.195.018 lei. Străzile din localitate care vor primi această modernizare prin lucrări specifice, inclusiv prin turnări de covor asfaltic, așteptate de șoferi după iarna asta destul de lungă care a mai degradat asfaltul pe ici pe acolo, inclusiv pe drumurile destul de recent asfaltate, sunt următoarele: Calea Brăii, Vîscozei, Aleea Plopilor, Aleea Gorunului, Tineretului, Frumoasa, Roșia și Brazilor.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter