24.03.2022,  20:13:41 | 0 comentarii | 1620 vizualizari
Aninoasa / Stadionul „Minerul” va deveni amintire
de Corneliu BRAN

Stadionul din Aninoasa va deveni amintire, la fel și brandul echipei de fotbal Minerul Aninoasa. Primarul aninosean, Nicolae Dunca, susține că primăria nu are miliarde de lei vechi ca să susțină echipa, nici măcar la nivelul ultimei ligi de fotbal, unde ar trebui cel puțin 3-4 miliarde de lei, iar investitori nu există, deși a încercat să-i caute de ani buni. Astfel, în locul stadionului vor apărea alte investiții, din care două vor fi legate tot de sport.

 

Vor rămâne patru secții sportive, din care două se speră că vor fi foarte puternice

Ca atare, stadionul stă degeaba și nu produce nimic și se mai consumă și bani, anual, pentru întreținere și pază, iar zona respectivă e practic una moartă. Astfel că primarul și cei din administrație doresc să readucă zona la viață prin câteva proiecte menite să dezvolte orașul, dar și sportul și partea practică și recreativă. În locul arenei de fotbal primăria dorește să construiască un bazin de înot didactic – modul mic, o creșă și o sală de sport. Astfel, odată cu inițierea stațiunii turistice de care am vorbit ieri și cu pista de karting, de care am scris alaltăieri, Aninoasa ar urma să aibă patru secții sportive, fără secția de fotbal, care și așa nu mai există: este vorba de secția „regină” – tirul cu arcul (care a dat și dă mari campioni la acest sport devenit probă olimpică și tot mai popular), înot, schi și karting (secție pe care primarul speră să o aducă prin crearea acelei piste și a tuturor condițiilor la nivel național și, „de ce nu, european”, după cum ne-a spus).

 

Trei investiții prin CNI pe locul stadionului

Dar să vedem despre ce proiecte de investiții și de dezvoltare a localității ne vorbește primarul Nicolae Dunca, investiții ce vor fi construite pe locul actualului stadion:

„Nu putem să susținem o echipă de fotbal nici măcar în ultima ligă, deoarece sunt bani de plătit pentru înscrieri, apoi bani de deplasare, salarii, echipament, întreținere, arbitri, antrenori… Ar însemna să plătim undeva la 3-4 miliarde lei vechi pe an, după cum am calculat împreună cu cei de specialitate din primărie. Asta la minim! Pentru cei care doresc să joace fotbal, tinerii în general, dar și oricine dorește, am făcut un teren sintetic în fosta incintă a Minei Aninoasa, deci nu poate să se zică că am lăsat orașul fără un loc unde tinerii să facă mișcare în aer liber. Stadionul, care și dacă stă cere eforturi de întreținere, pază și bani, plus că nu produce nimic și ține și zona amorțită, practic nu se mai întâmplă nimic acolo, ar urma să fie demolat, iar în locul său să apară lucruri care dezvoltă orașul și care sunt cerute de cetățeni. Am făcut o solicitare la CNI pentru un bazin de înot, o sală de sport și o creșă. Vrem să construim o creșă de 40 de locuri, modul mic (deci, nu o creșă foarte mare, doar cât să ne ajungă, patruzeci de locuri sunt suficiente), deoarece avem cerere mare în acest sens de la cetățeni, oameni care merg la serviciu și care nu au cu cine să își țină copiii până se întorc, plus alte cazuri delicate, oamenii din oraș, nu puțini, tot întrebându-ne de ce nu construim și noi o creșă. Un bazin de înot acolo, este un al doilea proiect pe care dorim să-l implementăm. Nu vă gândiți la o construcție mai mare, precum la Petroșani sau Petrila, este vorba de un nou concept al celor de la CNI, un modul mai mic, fără cupolă, deci cu acoperiș plat, cu etaj, cu panouri fotovoltaice, ceea ce face ca să se economisească serios la factura cu energia electrică. Este vorba de un bazin didactic și de agrement, care așa l-au și intitulat. Copii avem destui în Aninoasa, tineri la fel, există și adulți pasionați de înot, astfel că de ce n-am putea și noi avea un bazin de înot în oraș, mai cu seamă că primăria, la aceste proiecte, nu ar avea cheltuieli mari, finanțarea investițiilor fiind făcută de la bugetul de stat prin CNI. Doar cu utilitățile va trebui să investim ceva, dar nu vorbim de sume exorbitante, în condițiile în care rețelele de gaz, apă și canal, energia electrică sunt în apropiere. Iar de sala de sport, al treilea proiect la care ne gândim, ce să mai vorbim, de ani de zile e cerere mare de la cele două școli, care nu au o astfel de sală. Vom construi o sală de sport, varianta cea mai mică, dar modernă și cochetă. Reîntorcându-ne la creșă, noi am avut pe raza localității creșă, dar pe angajați îi plăteam noi. Nu s-a mai făcut față și s-a oprit. Acum este altă soluție: primăria administrează creșa, plătind utilitățile, dar cei șapte-opt angajați vor fi plătiți de Ministerul Sănătății. Deci, s-au schimbat datele problemei, plus că acea clădire va fi una modernă, dotată cu tot ce trebuie îngrijirii copiilor. Asta ne-am propus să facem în locul acelui stadion”.

 

Soluții, soluții…

Timp de trei ediții v-am prezentat, pe rând, aceste proiecte propuse de primarul Nicolae Dunca. Unele par de-a dreptul adevărate SF-uri, cum am mai zis, altele par realiste. Totuși, personal, sunt de părere că dacă toate acestea i-ar reuși primarului, vorbind aici și de marea pistă de karting, dar și de viitoarea stațiune montană, s-ar putea ca Aninoasa și aninosenii să iasă la liman cu bine, iar bugetul primăriei să nu mai fie strâns cu ușa an de an. Da, credem că Nicolae Dunca măcar încearcă să caute soluții, nu stă să se uite și să tot aștepte să vină cineva cu proiecte și să le arunce cu parașuta în fața primăriei. Este bine așa și bine ar fi ca toți primarii să procedeze așa. Am văzut în cele două articole legate de karting și stațiune că o serie de oameni au luat în râs aceste inițiative, dar mai bine de jumătate au apreciat aceste demersuri. Semn că lumea din Aninoasa și din Vale așteaptă astfel de proiecte interesante, viabile, care să dezvolte zona. Cineva trebuie să înceapă ceva și la Aninoasa, după peste 30 de ani ratați și după statul cu mâna întinsă la guvernanți, după ce tot ei au închis cele două mine din oraș. Poate că Nicolae Dunca va fi acel „cineva”. Vom vedea în timp, care ne va da cu siguranță răspuns dacă toate acestea și altele se vor întâmpla pe la Aninoasa, mai cu seamă că vorbim de atâtea și atâtea fonduri europene pentru Vale, dar pe care încă nu le-a prea văzut nimeni ci doar s-a auzit de ele, spunându-ni-se că sunt pe drum… Să dea Domnul să fie așa și Aninoasa, Valea Jiului să devină cu adevărat zone căutate de turiști, iar localnicii să aibă de toate în acest mileniu care a început pentru noi toți cum nu se poate mai rău, cu crize de tot felul, războaie și pandemii.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter