19.06.2022,  21:52:32 | 2 comentarii | 3305 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petroșani / Primăria ia ursul de… blană


de Corneliu BRAN

Luând act de înmulțirea cazurilor de urși care se plimbă liber pe străzile Petroșaniului în ultima perioadă, aceștia fiind semnalați inclusiv ziua în amiaza mare în zone destul de populate, chiar o ursoaică cu pui drăgălași, ceea ce face ca situația pentru om să fie mult mai periculoasă în condițiile în care animalul tinde să-și protejeze puii, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a convocat vineri, 17 iunie, o ședință extraordinară de consiliu local, pe ordinea de zi existând două proiecte legate de acest subiect.

 

Contract între primărie și Gestionarul Fondului Cinegetic 66 Petroșani

Primul proiect inițiat de primar a prevăzut „aprobarea încheierii unui Contract de prestări servicii de permanență/ intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun din intravilanul municipiului Petroșani”. Proiectul, votat de consilierii locali și devenind astfel hotărâre de consiliu local, aprobă, prin articolul 1, încheierea unui contract de prestări servicii de permanență și intervenție imediată între Primăria municipiului Petroșani și Gestionarul Fondului Cinegetic 66 Petroșani. Contractul va fi semnat de cele două părți, primarul Petroșaniului - fiind împuternicit de consilierii locali în acest sens.

„Ținând cont de faptul că atacurile cauzate de urși s-au înmulțit în ultima perioadă, aceștia ajungând foarte aproape de zonele locuite din municipiul Petroșani, prin O.U.G. nr. 81/2021 se statuează necesitatea asigurării unui cadru legislativ adecvat pentru intervenția imediată în cazul situațiilor critice generate de animalele sălbatice, care pun în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor. Așadar, propun consiliului local aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea încheierii Contractului de prestări servicii de permanență/ intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun din intravilanul Petroșaniului”, a motivat înainte și a cerut susținerea consilierilor, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.

 

Cât costă lupta cu ursul

Tarifele standard privind intervenția imediată asupra exemplarelor de urs care acționează în intravilanul localităților și pe care Primăria municipiului Petroșani ar urma să le plătească în urma semnării contractului dintre cele două părți, conțin patru categorii de intervenții:

  • Astfel, pentru alungarea ursului, prin diverse mijloace, de către personalul tehnic de specialitate, se va plăti 400 lei pentru fiecare intervenție.
  • Pentru tranchilizante și relocare, primăria ar urma să plătească 750 lei pentru fiecare urs și tot aici alți 200 lei de exemplar pentru marcare, plus 400 lei pentru acțiunea personalului tehnic și 300 lei/100 km pentru transportul ursului într-o altă zonă.
  • Dacă se va ajunge la eutanasierea prin alte metode sau la împușcarea ursului, atunci tariful devine mai mare: tranchilizare – 750 lei/exemplar; eutanasiere – 550 lei/ exemplar; marcare - 200 lei/exemplar; acțiunea personalului tehnic de specialitate angajat al gestionarului/medic veterinar – 400 lei; prepararea blănii și a craniului = 2.000 lei/ exemplar; manipulare exemplar – 200 lei; împușcare 500 lei/exemplar; păstrare și ocrotire pui timp de maxim 2 zile (în caz că vorbim de ursoaică cu pui) – 200 lei.
  • În fine, al patrulea tarif prevede plata unei sume fixe lunare, de 1.000 lei, pentru acest contract de prestări servicii de permanență/intervenție imediată gestionar/medic veterinar „pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun”.

 

Ministerul va deconta costurile legate de urși

 

La articolul 13 aliniatul 1 din O.U.G. nr. 81/2021 se specifică foarte clar că aceste costuri „privind intervenția imediată (…) precum și costurile legate de prepararea blănurilor și a craniilor exemplarelor de urs extrase prin eutanasiere sau împușcare sunt suportate de către autoritatea publică locală care are contract de prestări servicii de permanență/ intervenție imediată (…). La același articol, dar la aliniatul 3, se specifică că aceste costuri vor fi decontate de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, „în limita tarifelor standard stabilite prin ordin al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, în baza documentelor justificative depuse de către unitățile administrativ teritoriale la Gărzile forestiere”. Deci, ceea ce este cert, prin lege, ministerul va deconta în baza documentelor justificative sumele cheltuite de către primărie în caz de intervenție dar și pentru acea sumă lunară plătită (cei 1.000 lei).

 

Contract între primărie și medicii veterinari

Cel de-al doilea proiect de hotărâre votat de către consilieri prevede aprobarea încheierii unui Contract de prestări servicii între U.A.T. municipiul Petroșani și medicul/ medicii veterinari de liberă practică pentru acțiunile de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora în intravilanul municipiului Petroșani.

 

Prea mulți urși. Prea puține soluții…

Cum datele sunt identice cu cele de la primul proiect prezentat, nu vom mai da alte informații, însă concluzia se poate trage: de acum primăria are cadru legislativ și se poate acționa în așa fel și rapid, astfel încât oamenii să se simtă cu adevărat protejați. Că, până acum, fără aceste proiecte și fără aceste contracte încheiate, se pare că lucrurile stăteau altfel și bine că nu s-a întâmplat vreo nenorocire!

Să sperăm că toate primăriile din Vale au încheiate sau vor încheia astfel de contracte, pentru că nu se știe niciodată unde vor mai fi probleme, de la estul la vestul Văii Jiului, în condițiile în care numărul de urși bruni depășește deja cu mult numărul stabilit prin lege raportat la arealul zonei. De ce? Asta ar trebui să ne spună în primul rând cei din ministerul de specialitate, minister vinovat de tot ceea ce se întâmplă pe acest subiect, nu doar în județul Hunedoara, ci și în județele Brașov, Sibiu, Covasna, Harghita, Cluj, Bistrița-Năsăud sau Suceava. Da, au dormit în papuci și au acționat mai mult la modul declarativ, decât să ia măsuri reale și concrete. Animalele sunt înfometate pentru că prea puțin se mai ocupă cu hrana pădurarii, din lipsă de bani. Oamenii se tot plâng, dar cine să-i audă?

 

Porcii mistreți – altă problemă

La fel se pune problema și la porcii mistreți, scăpați de sub control în foarte multe județe și care provoacă numeroase pagube recoltelor, mai ales ale celor de porumb. Cu toată dragostea față de animale, dar nu putem să le lăsăm să ne pună viața în pericol sau să ne distrugă munca câmpului, că și așa vai de ea agricultură. Or a mai apărut și această problemă și nu se face nimic, deși la declarații și legi emise suntem campioni mondiali.


Comentarii articol (2 )

#1 Tibi21.06.2022,  10:05:42
Mai bine ar plati pentru a cerceta motivele de ce,in acest caz ursii,coboara atat de aproape de localitate!...cum ar fi: biologi care sa cerceteze cantitatea de hrana din habitatul normal a acestor animale,ca ceva le lipsete din acele locuri de coboara mai jos+verificarea starii habitatului(cum ar fi defrisarile!). Vezi documentar(!),in care niste biologi au cercetat luni de zile(este vorba de SUA),de ce in ultima perioada,in acest cazi,ursii,de ce coboara atat de aproape de gospodarii.Dupa care au ajuns la concluzia ca unele plante/fructe,din dieta ursilor,s-a imputinat sau chiar au disparut din zonele mai inalte(ba din cauza ca sunt adunate in exces de catre oameni,ba din cauza schimbarii climei...ambele fiind din vina omului!)lucru care ii face sa caute mai jos alte tipuri de plante/fructe pe care le consuma.Inafara de asta interventia omului in taierile de padure,zgomotul produs de utilajele folosite in acest scop+distrugerea habitatului(eu stiu zona in apropiere de Petrosani,mai exact pe Izvoru,la poalele varfului Carja,zona de padure in care erau 2 barloage,padure care in cateva luni bune a fost defrisata total,fara sa se tina cont ca acolo era/erau familie/familii de urs/ursi!)...Sa nu mai spunem de gunoaiele celor din satele gen Salatruc,Slatinioara,etc.,localnici care isi arunca toate gunoaiele in coltul gradinii(doar nu credeati ca cei din sat,mai ales din zona superioara,isi cara gunoiul la tomberoanele care sunt langa drumul asfaltat,cum ar fi langa liceul de informatica sau chiar la intrare pe Salatruc...da,cei de mai sus isi arunca gunoaiele in "fundul curtii"...dar cei de la garda de mediu,dorm,sunt total aerieni,isi iau salariile degeaba!) Inainte de toate aceste masuri ar trebui luate,nu sa platiti niste persoane,in acest caz,Gestionarul Fondului Cinegetic 66 Petroșani,ca sa haituiasca aceste vietati,sa le tranchilizeze,sa le cipuiasca si sa le schimbe locatia,sau sa le ucida. Nu zic ca omul nu trebuie protejat,dar solutiile gasite de acest consiliu local/primarie,nu vor da randament,ba vor face si mai mult rau,crescand agresivitatea acestor animale...sunt haituite de pe Salatruc,Slatinioara si vor ajunge pe Maleia,sunt haituite si de aici,vor ajunge pe Jiet,si tot asa...le haituiesc dintr-o zona in alta.Bani cheltuiti fara cap! Legat de hrana animalelor salbatice?...mai bine ar inchide centrele de colectare ale ciupercilor de padure si ale fructelor de padure,care este scapata de sub control(scapata de sub control,intentionat!...banul sa iese!),care duce la export hrana acestor animale! In cel mai rau caz,daca e sa ramana centrele deschise,cantitatea de ciuperci si fructe de padure pe care o poate aduna un ins,sa fie limitata.Sa se permita adunatul acestora pe zone,azi o zona,maine alta,si tot asa...o zona sa fie inchisa adunatului cel putin 3-4 zile,dar chiar si o saptamana,asa animalele vor avea ce manca,nu ca omul sa ia tot! Sunt solutii,dar nu poti pune niste habarnisti sa rezolve aceasta problema,niste persoane care habar nu au de natura,de animale,niste persoane care nu pun piciorul in natura decat pana acolo unde curul le este carat de masina!
#2 Cetatean21.06.2022,  11:54:14
Un contract intre primărie și tăietorii de pădure? Nu se poate ,aceștia sunt cei care profită de contracte cu primăria și sponsorizează primarii in campania electorală. Să oprească defrișările abuzive și să oblige tăietorii de pădure la reîmpădurire.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter